De vorbă cu Doina Arsene-Grigoraş

Am surprins-o pe Doina Arsene-Grigoraş acasă – se bucura din plin de concediul mult aşteptat, mai ales că nu a mai avut unul din 2015. Interpreta, solistă a Orchestrei-Model a Departamentului Trupelor de Carabinieri, se odihneşte ca de obicei – ascultând cântul păsărilor, căci, spune ea, trilul lor o inspiră. În prezent, pe lângă activitatea scenică, Doina Arsene-Grigoraş semnează texte atât pentru repertoriul său, cât şi pentru colegii săi de scenă.

Timp de o lună, Doina Arsene-Grigoraş a stat mai mult pe-acasă, departe de telefon şi de evenimentele mondene. A decis să se bucure din plin de un concediu liniştit şi relaxant şi s-a odihnit în curtea casei sale, aşa cum o face de fiecare dată când nu pleacă la munte ori la mare.
„Am stat mai mult pe-acasă şi m-am odihnit din plin ascultând ciripitul păsărilor. De un an am redevenit solistă a Orchestrei-Model a Departamentului Trupelor de Carabinieri, de unde anterior am plecat pentru că aveam nevoie de mai mult timp liber, căci aici programul de muncă e ca la armată: prezenţa la repetiţii şi evenimente e obligatorie. Acum însă am decis să revin la orchestra mea, pentru că am simţit nevoia să fiu iar parte a unui colectiv artistic”, ne-a declarat Doina Arsene-Grigoraş.

Scrie pentru mai mulţi colegi de scenă

Central

Ne-a spus zâmbind că timp de o lună, cât a durat concediul ei, a făcut ‘de toate şi nimic’. Recunoaște că i-au mai rămas câteva restanţe faţă de colegii ei de scenă, cărora a promis să le scrie texte pentru melodiile lor, însă nu-şi face griji – le va scrie ea, căci în ultima vreme nu e în pană de inspiraţie.
„Profit de asta şi lucrez, pentru că nu obişnuiesc să forţez struna sufletului – dintotdeauna am scris doar atunci când mi-a permis-o inspiraţia. Acum lucrez concomitent cu mai mulţi interpreţi, iar dacă unora le semnez doar versurile pieselor, pentru alţii scriu şi muzică”, ne spune Doina Arsene-Grigoraş, care la moment colaborează cu Natalia Proca, Gabriel Nebunu şi Mihai Ciobanu.
Consideră că reţeta unui unui text care să se bucure de aprecierea publicului este cât se poate de simplă: „Îl ‘marinezi’ cât mai bine şi trăieşti tot ce aşterni pe hârtie”, consideră ea.

Primul text l-a semnat acum 15 ani

1

„În ultima vreme am fost în pană de inspiraţie, iar acum, că mi-am revenit, am zis că e mai bine să stau singură şi să profit de linişte ca să pot lucra”, ne mai spune ea.
Primul text l-a semnat acum 15 ani – îşi aduce aminte ca azi de acea zi.
„De fapt, atunci am scris trei texte: unul de muzică populară, al doilea de joc şi de străinătate, iar al treilea, dacă dacă îmi aduc bine aminte, era de voie bună. Le-am înaintat spre aprobare Consiliului de Observatori şi uite că au fost acceptate şi mi s-a permis să le cânt. Însă prima încercare de a scrie versuri pentru melodii, pe care le-am semnat cu numele meu, am avut-o când am imprimat un CD cu orchestra „Lăutarii”. Toate textele şi muzica acelor piese mi-au aparţinut”, ne povesteşte Doina Arsene-Grigoraş.
Susţine că este o perfecţionistă incurabilă. „Întotdeauna îmi caut clenciuri – ceea ce am făcut ieri, azi nu-mi mai place, căci am impresia de fiecare dată că se putea şi mai bine”, ne spune cântăreaţa.

Şi-a umplut cămara cu de toate

2

Pe 1 august, textiera a revenit la serviciu, însă planifică ca să-şi mai ia o vacanţă de 10 zile, la sfârşitul acestei luni, ca să meargă la mare ori la munte.
O vorbă din popor spune că sania se pregăteşte de cu vară, iar Doina Arsene-Grigoraş aşa şi face, căci şi-a umplut deja cămara pentru iarnă cu de toate. Ce-i drept, mai mult a completat-o decât a umplut-o, căci îi mai rămăseseră suficiente conserve din anul trecut.
Artista, gospodină iscusită, găteşte delicios şi sănătos. Spune că încearcă să aibă o alimentaţie echilibrată, dar îşi mai permite uneori să se alinte cu bunătăţi „interzise”. „Zilele trecute, de exemplu, am gătit chec cu mere şi scorţişoară – a fost delicios!”, ne dă asigurări interpreta.

Despre cântece şi ii

3

Şi când vine vorba de succese pe plan profesional, cântăreaţa de muzică populară are cu ce se lăuda. Cea mai recentă realizare a sa o constituie „Cântecul, un fir de dor”, un duet cu Victoria Lungu. Şi cum „Cumătrele”, un alt duet lansat acum patru ani şi realizat în colaborare cu Lenuţa Gheorghiţă, se bucură şi în continuare de popularitate, Doina Arsene-Grigoraş se gândește la încă o colaborare cu cea care, pe lângă faptul că îi este colegă de scenă, îi e bună prietenă şi cumătră.
Pe ultima sută de metri a discuţiei noastre, artista ne-a mărturisit că aşteaptă luna septembrie ca să intre şi ea în studiou, căci are câteva melodii noi pe care vrea să le înregistreze cu „Lăutarii” maestrului Botgros.
„Vreau să-mi îmbogăţesc repertoriul. Până atunci însă, îmi îmbogăţesc garderoba cu ii. Ultima achiziţie este lucrată manual de către Ecaterina Negru, iar acum aştept cu nerăbdare o altă ie pe care mi-o confecționează tot ea”, conchide artista.

Lena NEGRU