De unde s-a luat în Rusia „limba de cloacă”?

Beţi ceai şi nu vă diorgăiţi, uăi benderlogilor!

 

Interviu acordat postului de radio Deutsche Welle de către

Hasan Huseinov, profesor la Şcoala Superioară de Economie din Moscova (ŞSE), doctor în filologie clasică, remarcabil savant, scriitor şi eseist

DW: La şedinţa Consiliului ştiinţific al ŞSE va fi pusă în discuţie, după cum se vede, o postare a dvs. de pe Facebook. Ce poziţie credeţi că vor lua colegii Dvs.: vă vor sprijini sau vă vor condamna?

Hasan Huseinov: Nefiind membru nici al Consiliului ştiinţific al facultăţii noastre de discipline umanistice, nici al celui universitar,  îmi dau seama în ce situaţie dificilă se află mulţi dintre colegi, indiferent dacă aceştia sunt sau nu de acord cu ideile cuprinse în postarea mea. Mai bine zis, această şedinţă se convoacă nu atât din cauza acestei postări, ci a reacţiei incredibile care a urmat. Nu aştept de la ei să sprijine cele scrise de mine – acestea nu sunt decât nişte note de jurnal, care nu sunt invective, dar nişte cugetări fără pretenţii analitice –, ci să mă apere ca pe un confrate de capul căruia se sparg acum toate oalele, să mă apere inclusiv cei care s-au recunoscut în acest textuleţ strict privat.

Hasan Huseinov

Fenomenul dezintegrării limbii ruse contemporane l-aţi mai abordat, acum doi ani, în cartea Dvs. de eseuri „Язык мой – wrack мой”. Care a fost „ultima picătură” care v-a împins să scrieţi pe FB despre „limba de cloacă” în care „vorbeşte şi scrie întreaga ţară”?

Ca să vezi, cât de uşor am ajuns să ne înţelegem! Am vorbit, şi vorbesc, despre „dezintegrarea limbii”, însă numai în sensul degradării la care este supusă societatea. O societate care are drept mijlocitori, între părţile şi straturile sale, mass-media şi forţele noastre politice. Nici nu poate fi vorba aici despre crăparea răbdării, despre „ultima picătură”. Un limbaj al urii ne inundă, năvălind peste noi dinspre mijloacele de informare în masă, tâmpind oamenii şi cultivând din emoţiile acestora „scoabele” unui complex de jignire colectivă. Tocmai din această cauză, o opinie critică privind nocivitatea şi pericolul acestui limbaj este receptată de oamenii noştri ca o insultă adusă sentimentelor lor cele mai sfinte. Un pacient grav bolnav atacă uneori infirmierul sau doctorul. O persoană care se bâlbâie şi nu poate citi corect măcar o simplă propoziţie iat-o că apără de mine limba lui Puşkin şi Cehov.

Cum credeţi, de ce postarea Dvs., care de fapt e o încercare de a proteja limba rusă, a provocat această reacţie? Aţi prevăzut că ea va isca un asemenea scandal?

Nici nu aş fi bănuit aşa ceva. Nu mi-am pus această sarcină. Cuvântul „a provoca” presupune o acţiune premeditată. Eu am formulat însă doar câteva considerente care, după cum se vede, au făcut o spărtură în scutul de autoapărare al unor indivizi care îşi duc zilele într-un spaţiu mediatic producător de ură cotidiană. Unii s-au simţit vizaţi direct (de pildă, o seamă de prezentatori tv şi alţi propagandişti, precum şi mulţi oameni naivi care s-au obişnuit să creadă că „totul merge înspre bine, în această cea mai bună dintre lumi”). Alţii au respins acest gând, şocaţi de simplitatea şi directitatea sa. Altora însă li s-a părut oportun ca, profitând de acest tămbălău, să procedeze la o reglare de conturi cu mine. De fapt, a uni oamenii printr-un sentiment de ură colectivă faţă de întruchiparea răului e mult mai uşor decât printr-o atitudine de simpatie şi bunăvoinţă generală.

Ce influenţă au procesele politice care se desfăşoară în ţară asupra limbii comunităţii?

Bună întrebare. Procesele politice cultivă, pentru uz intern şi interese proprii, o limbă corespunzătoare. Astfel, puseurile de răutate, de xenofobie şi de supărare universală, pe toţi şi pe toate, sunt o urmare a profundului dezacord dintre realitatea cotidiană şi ceea ce le spun oamenilor despre ea propagandiştii. Toate aceste dezbateri tv, cu participarea unor numeroşi figuranţi şi cu manipularea vocilor – cum ar fi, de pildă, emisiunea „Seri cu Vladimir Soloviov” – se constituie într-o industrie de producere a urii. Şi mulţi dintre telespectatori, inhalând aerul acestor programe şi realizând în ce hal au fost prostiţi, revarsă în afară ura pe care o au faţă de ei înşişi. În ultima fază de existenţă a URSS, tocmai această flagrantă discrepanţă a făcut ca populaţia să asiste cu totală nepăsare la priveghiul Uniunii.

De ce, după părerea Dvs., în societate domină o limbă marginală, un limbaj al băieţaşilor de cartier, al atamanilor de gang?

Însăşi societatea rusă a ales să rămână marginală raportat la  actualul trend al Occidentului, spre care a aspirat între sfârşitul anilor 80 şi mijlocul anilor 90. După care a renunţat, s-a supărat pe toată lumea, optând pentru o cale de dezvoltare originală. Într-un articol din „Izvestia”, Jirinovski lansa ideea că ruşilor li se potriveşte un sistem social „cu parfum de obiele”. De ce s-a întâmplat însă anume aşa, asta e o altă întrebare. O originalitate explorată până la capăt încă de Dostoievski, în „Însemnări din casa morţilor”, şi de Şalamov, în „Povestiri din Kolîma”. Să nu aşteptăm minuni.

În postarea Dvs., v-aţi exprimat indignarea că la Moscova, unde locuiesc sute de mii de migranţi din diferite ţări, nu apare nici un ziar în alte limbi, în afară de rusă. La ce ar servi, în epoca internetului şi al ediţiilor online, un ziar tipărit pe hârtie?

Nu m-am indignat, doar m-am întristat. Căci o gazetă, scrisă pe hârtie, este pentru un om matur de condiţie mijlocie ceea ce e tabla dintr-o sală de clasă, unde faci exerciţii. La şcoală, avându-l alături pe învăţător, scrii şi ştergi pe tablă, dacă ai greşit. Citind un ziar, aceleaşi operaţii le faci în minte. Dacă în fiecare zi citeşti un ziar bun, beneficiezi de o fereastră deschisă către lume, ai şansa de a gândi cu mintea ta. Un ziar şi o ceaşcă de cafea pe masă, mai având la masa vecină şi un bun conlocutor, nu poate fi înlocuit de nici un ecran. După cum internet-cinematografele nu au eliminat sălile de cinema, iar acestea – jocul viu al actorilor din sălile de teatru.

Cum ar putea fi protejată limba rusă, dacă acest lucru este cu putinţă, de sărăcire şi de descompunere?

Limba rusă există astăzi pe toate continentele. Deocamdată, mai e o limbă de circulaţie internaţională. În rusă se vorbeşte şi se scrie, apar cărţi, sunt montate spectacole la Praga şi la Berlin, la New York şi la Boston. În rusă sunt traduse o mulţime de lucrări ştiinţifice. Lucru ce se face de regulă fără nici un ajutor de la stat, sau de la state. Rusa este o limbă care se îmbogăţeşte din toate puterile sale. Însă în urma actualelor generaţii de oameni care vorbesc şi gândesc în limba rusă mai există trena – asemănătoare cu un tanc petrolier tras de un remorcher – a experienţei neconştientizate a sclaviei sovietice, a dictatului ideologic, a violenţei împotriva raţiunii. O stare de înrobire pe care mulţi vor s-o înalţe la rang de cunună a creaţiei. Violenţa verbală persistă ca şi mai înainte ca mod dominant de exprimare. Cum am putea să ne apărăm de ea – nu ştiu. Cred însă că o dezbatere liberă asupra  chestiunilor sociale dureroase, fără a căuta duşmanul, ar fi premisa cea mai importantă pentru a identifica această formă de apărare.

A intervievat Marina Baranovska

Traducere şi adaptare de Igor Nagacevschi   

The following two tabs change content below.