De obicei, când auzim de moartea subită a cuiva,

paslariuc

ne amintim de ziua când am văzut defunctul ultima oară. Eu însă îmi aduc aminte de ziua în care l-am auzit ultima oară pe profesorul Palade. Avea lecţii într-un auditoriu alăturat de biroul meu. Îi auzeam în surdină vocea-i lină, care glăsuia molcom într-un alt colţ de sală. Brusc, îmi veni să-i fac o şotie. Toată lumea ştie că lui Palade îi plăcea la nebunie „Creedence Clearwater Revival”. I-am pus la maxim „Suzie Q”. La un moment dat, auzii cum vocea îi deveni mai clară. Se apropia să tragă cu urechea la muzica tinereţii sale. Modulaţiile vocii îl trădau, vorba cronicarului, că „zâmbea a râde”. Credeam că va intra în pauză să mai schimbăm nişte vorbe. Aşa cum obişnuia. N-a mai intrat. Iar peste câteva zile se aşeză comod în acel troleibuz… La mulţi ani, profesore! [La 6 septembrie regretatul profesor Gheorghe Palade îşi sărbătorea ziua de naştere.] Oriunde n-ai fi…

 

Virgil Pâslariuc

The following two tabs change content below.