De necaz şi de belea nu mai scapă nimenea (1)

Mama şi-a abandonat copilul, celălalt l-a furat şi l-a înregistrat în baza unei adeverinţe de naştere false

Bine a spus cine a spus: pe pământ nu e om să n-aibă un necaz, o pată pe conștiință, fapte ascunse de ochii lumii și dureri pe care le trăiește de unul singur.

Oxana are și ea o taină, despre care până nu demult nu știa absolut niciun om pe acest pământ. Pentru că bătrâna care a oploșit-o pe-o săptămână în casa ei demult e moartă. În afară de ea nu știa nimeni că Oxana a născut un băiat de fată mare și că a fugit din casa babei Safta la patru zile de la naștere, lăsând odorul în pragul unei biserici la câteva sate depărtare de locul acela. Tot în seara aceea s-a urcat în primul tren care a dus-o atât de departe că drumul spre casă a durat – nici mai mult, nici mai puțin – tocmai zece ani!

A născut de fată mare un băieţel

Și uite acum s-a întors, a căutat-o pe bătrâna care i-a ajutat să aducă pe lume copilul, dar moaşa nu mai era în viață, a căutat satul unde și-a lăsat odorul, dar nimeni nu ținea minte să fi găsit cineva în pragul bisericii vreun copil. Oxana era la 27 de ani și ar fi dat orice să-și găsească fiul și să-l crească. Avea acum altă minte și altă înțelegere a lucrurilor. Îi părea rău că a ascuns sarcina de părinții ei, dar la 16 ani i se părea că ce i s-a întâmplat e nenorocirea nenorocirilor – elevă în ultima clasă de liceu,  însărcinată în luna a șasea.

Au dat-o părinții la școală devreme tare, era isteț copilul și la cinci ani citea și socotea ca un elev din clasa a treia, de ce s-o ții acasă, dacă se trage la carte? Tatăl fetei – director de școală, mama – învățătoare și ea, așa că n-a fost o problemă s-o ia în clasă cu condiția desigur că, dacă nu reușește să încheie anul, rămâne să intre în școală cu cei de vârsta ei. Dar era fata atât de dezghețată încât a terminat prima pe listă și liceul, la fel. Cum a pus mâna pe atestat, a dispărut din sat. A luat toți banii pe care-i aveau părinții în casă, și-a luat câteva lucruri și documentele și pe aici a fost.

A moşit-o baba Safta

E adevărat, le-a lăsat o scrisorică, în care și-a cerut iertare de la ei și i-a sfătuit să n-o caute pentru că pleacă din Moldova. O să le scrie când se va aranja cu traiul. Și atât a fost. Vă spuneam, era gravidă și voia să ascundă păcatul de ochii părinților și sătenilor. Trei luni de zile s-a oploşit pe unde a nimerit. A dormit și în câmp deschis, în stoguri de fân, a dormit în grajduri, în cocioabe părăsite, dar, când i-a venit sorocul să nască, s-a tras spre oameni.

Pe baba Safta a cunoscut-o într-un sat oarecare la dugheana din localitate, unde intrase gravida să cumpere o pâine. Când a pornit bătrâna spre casa ei, Oxana s-a luat după ea. Au intrat în vorbă și nu știu cum a convins-o fata, dar baba a luat-o în casa ei. I-a spus femeii că e orfană, că un netrebnic de profesor de la internat a siluit-o şi uite că nu are nici unde se duce și nici cui se plânge. Du-te la poliție, fato, să-l aresteze, să nu facă asta și cu alte eleve, o sfătuia bătrâna, indignată la culme cât de neajutorați sunt orfanii în țara asta.

Nu împlinise nici săptămâna de când se afla la bătrână, când au apucat-o durerile facerii. Spre lauda Saftei, ea nu s-a speriat deloc, a chemat în grabă o femeie din mahala și până în zori i-au și pus Oxanei băiatul în brațe. Deși nu avea nici 17 ani împliniți, fata nu s-a speriat de ce i s-a întâmplat, atât că avea nevoie de foarte multe lucruri, pe care nu și le putea cumpăra – nici pentru copil și nici pentru ea. Și iată că, la a patra zi după naștere, a fugit din casa babei Safta cu copilul în brațe și doar cu câțiva lei acolo, pe care îi pusese bătrâna și alte două mahalagițe pe pieptul pruncului.

A lăsat copilul într-un coş pe pragul bisericii

E adevărat că a lăsat o fițuică pe masă, scrisă pe un colț de ziar: „Mă duc în lume. Mulțumesc pentru toate”. A ieșit din casa babei Safta și a tot hoinărit din loc în loc, pe cărări ascunse, pe drumuri neumblate până a dat cu ochii de o biserică. Nu știa denumirea satului, nici cât de mare e, ce preot păstoreşte turma asta de oameni, zic, nimic nu știa. A văzut doar cu coada ochiului că biserica e deschisă și că se văd acolo oameni veniți la slujba de seară.

Era într-o zi de sâmbătă. Pe un scaun din fața bisericii a zărit un coş şi uite acolo a lăsat pruncul care în acel moment nici nume nu avea. A luat-o la fugă ca o fiară hăituită. Și a tot fugit cât mai departe de locul crimei și de cel al ruşinii ei. Spera în felul acesta să-și ascundă păcatul.

A ajuns în Rusia într-un orăşel provincial. Un an a lucrat cu ziua pe la cei bogaţi. Și dădacă a fost, şi menajeră, şi infirmieră la spitalul din localitate. Dar vă spuneam că Oxana era tare dezgheţată. Când a împlinit optsprezece ani, a hotărât să urmeze o facultate. Avea studii complete, note foarte bune la mai toate obiectele, aşa că n-a fost o problemă, atât că și-a plătit studiile, neavând cetăţenia Rusiei.

The following two tabs change content below.
Lidia Bobână

Lidia Bobână