De la Vasile Vasilache Vrăjitorul auzite / citite (90 ani de la naştere)

vasilacheNu ştiu de ce-mi pare uneori că toată viaţa am avut de-a face cu lupii. Încă din copilărie. Numai că lupii cei din poveştile copilăriei, oricât de fioroşi ar fi arătat ei, nu mi-au făcut niciun rău şi-mi erau dragi, pe când de la cei de mai încoace am avut mult de suferit… Să vă povestesc despre primul lup…

S-o încep mai întâi de la Ciula, o oaie de-a bunicii mele Zenobia. Căci, în poveste, lupul fără oaie e numai jumătate de lup.

Îmi era dragă Ciula, mai ales primăvara, când făta câte doi mieluţi negri-negri, care semănau cu nişte manşoane pentru mâini fine de cucoană. Tata îi aducea cu tot cu Ciula în căsoaia bunicii, unde stăteau până se făceau buni de zburdat. Apoi îi luam eu în primire… La început de bună voie, căci tare-mi plăcea să mă joc cu ei pe imaş. Ciula păştea, iar noi tustrei, eu cu mieluţii, ne hârjoneam de parcă eram toţi de-o seamă şi de-o minte…

Iată finalul acestui fermecător text: „He-hei, de s-ar întoarce acum acele vremi! Mai dragă fiinţă decât Ciula nu cred că ar fi. Aş putea să stau toată ziua cu ea pe imaş. Şi chiar pe lup l-aş chema şi l-aş lăsa să se joace şi el cu mieluţii.”.

Povestea întreagă cu LUPUL şi OAIA şi MIEII, în cartea „Scriitorii când erau copii” de Aurel Scobioală, ed. Prut Internaţional/ Ştiinţa, 2004, p. 18-20.

Rubrică de Vladimir Beşleagă

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău