De la pactul Ribbentrop-Molotov la blatul PSD-Plahotniuc. Republica celor trei Vladimiri parazitează România

De când România sprijină ritualic Republica Moldova în „parcursul său european” (fosta „integrare europeană”), Chișinăul a ajuns mai departe ca oricând de Uniunea Europeană. Nu numai că în ultimii ani nu mai crede nimeni că Republica Moldova va intra vreodată in UE, dar niciun om sănătos la cap din Comisia Europeană sau din conducerea vreunui stat membru (cu excepția comicei Viorica Dancilă) n-ar accepta să stea în aceeași cameră cu vreun oficial de la Chișinău, nici măcar pentru cinci minute.

Nicăieri în Europa nu mai există un stat precum Republica Moldova. Un stat de carton, cu instituții de carton, cu legi de carton și cu politicieni de carton.

Republica Moldova este condusă de un om care nu este nici președintele ales prin vot, nici prim-ministrul votat de parlament; Republica Moldova este condusă de cineva care îi numește pe aceștia din palatul său de cleștar, ca și pe mulți alții: președinte de parlament, miniștri, judecători, procurori, șefi de vamă sau de televiziune, toți au fost numiți de un singur om. Acest om are drept de viață și de moarte asupra a peste 3 milioane de oameni.

Politica sa este brutal de simplă; a oferit fiecărui politician cu funcție din cele două partide aliate (PLDM și PL) o opțiune simplă: să fie cumpărat sau să fie arestat. Majoritatea (21 de deputați, de exemplu) au ales prima opțiune; cei puțini care au ales a doua opțiune se mulțumesc, acum, după eliberarea provizorie, să fie șantajați cu reintoarcerea în celulă. Aceeasi opțiune a stat și pe masa celor „aleși” în fruntea unor instituții precum Banca Națională, CSM, Curtea Constituțională etc. Și rezultatele se văd: până și apropiații săi îl alintă (în lipsă, evident) cu apelativul „Sătănel”…

Personajul care face să tremure aceste 3 milioane de oameni în mica gubernie de dincolo de Prut, oligarhul absolut și atotputernic, țarul Vladimir al III-lea, este, ca o sfidare epocală a statului nostru, chiar cetățeanul român (din 2009) Vladimir Ulinici, proprietar de vilă în Pipera. Dar nu, la Chișinău nu veți găsi niciun Ulinici, acolo el șe numeste Plahotniuc, cu o sonoritate ambiguă, cert sovietică și vag ucraineană. Plahotniuc este un nume care înspăimântă astăzi propriii concetățeni, cum numele Lukașenko sau Putin nu au făcut-o niciodată cu belarușii sau cu rușii.

Același om a acaparat, cu bani sau prin abuz, toate instituțiile statului. Două „mici” exemple ne vor dumiri pe deplin.

Parlamentul. În noiembrie 2014, la ultimele alegeri parlamentare, partidul deținut de către Plahotniuc a obținut 19 mandate parlamentare din totalul de 101. Astăzi, partidul din proprietatea omului respectiv conduce parlamentul, având 40 de deputați oficial declarați (și încă vreo duzină de „independenți” care votează orbește tot cu el) . A reușit, așadar, să fure de la celelate partide nu mai puțin de 21 de deputați (mai mulți decât a obținut în urma votului popular). Partidele devalizate de deputați sunt „partenerii de orientare pro-europeană”: Partidul Liberal Democrat (rămas cu 5 deputați din 23 de aleși!) și Partidul Liberal (rămas cu 9 deputati din 13 aleși). Să fim sinceri: nici 70 de UNPR-uri nu ar fi reușit așa ceva într-un alt stat european.

Primăria Chișinăului. În iunie 2015, alegerile locale erau câștigate detașat de către Dorin Chirtoacă, candidatul Partidului Liberal. Astăzi, după ce Chirtoacă a fost arestat preventiv într-o cauză inventată și eliberat din arestul la domiciliu după ce a renunțat la funcția de primar, Chișinăul, orașul cu o treime din populația Republicii, este condus de către Ruslan Codreanu, un personaj care nu a candidat în 2015 și care a preluat funcția de la un alt primar numit, Silvia Radu.

Pentru a înțelege exact cum arată absurdul, să recapitulăm faptele în urma cărora Codreanu a ajuns „primar”: primarul ales Chirtoacă este arestat pentru o promisiune de mită pe care a luat-o viceprimarul Grozavu; acesta din urmă declară, închis fiind, că a împarțit „promisiunea” cu primarul, Grozavu este eliberat, revine la primărie ca primar interimar, o numește viceprimar pe Silvia Radu (aceasta nici măcar consilier sau angajat al primăriei nu era), apoi același Grozavu demisionează și Radu rămâne primar. După care proaspătul primar Radu îl numește viceprimar pe Codreanu, apoi demisionează și ea, iar Codreanu rămâne primar!

Ei bine, în statul de carton Republica Moldova peste trei sferturi din televiziuni, ziare, site-uri de știri își consumă resursele criticând liderii Opoziției și mai primesc și publicitate pentru asta de la „companii”.

Pentru a înțelege pe deplin enormitatea sistemului care copleșește întreaga Republică Moldova, am să relatez un fapt șocant pentru orice european, dar care dincolo de Prut este o obișnuință: pe 22 ianuarie, anul acesta, am participat, la București, la un eveniment care îi avea ca invitați pe liderii Opoziției, Maia Sandu și Andrei Năstase. Ei bine, la eveniment au participat două televiziuni de dincolo de Prut, care și-au trimis dulăii să împroaște cu noroi pe cei doi politicieni de Opoziție care, de altfel, nici acasă la ei nu prea au mijloace și tribună să se exprime. Înțelegeți cam care este nivelul de sufocare a moldovenilor, dacă televiziunile Puterii își trimit „ziariștii” să latre la politicienii de Opoziție aflați peste graniță?

În ziua de 25 iunie 2018, „justiția” din Republica Moldova a invalidat alegerile pentru funcția de primar al municipiului Chisinau, alegeri deșfășurate cu numai trei săptămâni înainte și câștigate detașat de către candidatul Opoziției, Andrei Năstase. Motivul ridicol invocat de „judecătorii” moldoveni a fost acela că Andrei Năstase a chemat lumea la vot folosind Facebook și Instagram în ziua alegerilor, un lucru absolut obișnuit în orice stat din emisfera vestică a planetei. Asta se întâmplă într-un stat în care un singur om controlează peste trei sferturi din mass-media cu acoperire republicană.

Până atunci nu se mai întamplase niciodată în istoria alegerilor locale din Europa ca un stat să invalideze rezultatul alegerilor pentru propria capitală, alegeri câștigate de candidatul Opoziției.

Ambasadorul UE la Chișinău, Peter Michalko, a declarat, negru pe alb: „Voința oamenilor exprimată în alegeri libere și corecte, valorile democratice, principiile statului de drept pentru respectarea cărora Republica Moldova s-a angajat în relațiile cu UE, nu au fost respectate”, iar Ambasada Statelor Unite s-a aratat, de asemenea, iritată de modul în care puterea politică de la Chișinău a nesocotit votul popular. În mod firesc, Uniunea Europeană a înghețat asistența financiară de 100 milioane de euro pe care o oferea Republicii Moldova, asistență care nu poate finanța un stat care invalidează orice alegere câștigată de către vreun reprezentant al Opoziției.

Ei bine, pe lângă corul cvasi-unanim de reproșuri la adresa regimului de la Chișinău, și-a făcut locul și un gest de „blat”, prin care cineva încearcă disperat să acopere mizeria de dincolo de Prut. Ei bine, spre rușinea noastră, tocmai Bucureștiul încearcă (cu multă stângăcie, de altfel) să acopere cel mai rușinos regim din Europa.

Astfel că, atunci când Parlamentul European a votat o rezoluție deschisă de fraza memorabilă: „R. Moldova este capturată de interese oligarhice, iar puterea politică si economică, concentrată în mâinile unui grup de oameni. Aceștia exercită presiuni asupra principalelor instituții ale statului, Parlamentul și Executivul, asupra formațiunilor politice”, puterea de la București s-a grăbit să „pună apă în vinul” acestei declarații de condamnare clară a regimului de la Chișinău: euro-parlamentarul lui Dragnea, Andi Cristea, a pus respectiva declarație în logica luptei între doctrine politice! (sursa: RFI Romania).

Blatul de data recentă dintre regimul PSD și regimul Plahotniuc este răspunsul pe care guvernanții noștri de astăzi îl oferă blatului inițial Băsescu-Filat, care s-a manifestat încă din perioada 2009–2010, de la schimbarea gărzii de la Chișinău, atunci când toți epoleții statalismului moldovenist au migrat de la perdantul Vladimir Voronin la tânăra stea Vladimir Filat.

Legitimarea republicii celor trei Vladimiri a început cu stacanele de vin băute de fostul președinte Băsescu cu bătrânul edec comunist, Vladimir I-ul Voronin. Voronin, deși cunoscut ca antiromân patologic, a fost ales a doua oară președinte de către Parlamentul Republicii Moldova cu sprijinul determinant al guvernului de la București, care a insistat pe lângă Opoziție să-l voteze pe Voronin; acesta, la fel ca în basme, s-a dat de trei ori peste cap, și din broasca râioasă bolșevică s-a transformat într-un seducător print european. Chipurile, dacă la Kiev și Tbilisi, revoluțiile portocalii avuseseră loc în stradă, la Chișinău revoluția colorată se petrecuse în capațâna bolșevicului Voronin, ceea ce ar fi fost fix același lucru.

În 2009, după o baie de foc, fum și sânge, s-a urcat pe tron Vladimir al II-lea, Filat. Și atunci s-a pornit acoperirea cleptocrației dinastiei Filat de către marele luptător cu rușii, Traian Băsescu. Cu scuza ideologiei populare europene comune, Băsescu i-a oferit lui Filat pe tava cheile Europei: i-a acordat un ajutor nerambursabil de 100 milioane de dolari, cu care Vladimir al II-lea să zugrăvească grădinițele în prag de alegeri, i-a făcut cadou un tratat de recunoaștere a frontierei comune chiar în timpul campaniei electorale, i-a incurajat pe Joe Biden și pe Angela Merkel să meargă la Chișinău și să promită o imposibilă integrare europeană a micii republici.

Toate ambasadele României din capitalele occidentale lucrau la turație maximă pentru Filat, transformate în agenții de PR și lobby pentru regimul de la Chișinău. Sprijinul „de doctrina popular” a acum-unionistului Băsescu a mers atât de departe încât Bucureștiul a sabotat vizibil și permanent singurul partid unionist din republică și facea eforturi vizibile de a-l zugrăvi pe Mihai Ghimpu ca nefrecventabil. Vântul în pupă suflat marinarește de regimul Băsescu lui Filat l-a ajutat pe acesta să atingă culmea megalomaniei în noiembrie 2014, atunci când guvernul Leancă a coordonat furtul din banci, de către rețeaua lui Ilan Sor, a sumei de 1 miliard de dolari, a șasea parte din PIB-ul Republicii Moldova.

În timp ce România își subordonase politica externă duplicitarului Filat, acesta se plângea pe la cancelariile europene că nu va putea câștiga alegerile contra fortelor pro-ruse din cauza presupusei agende unioniste a României. Cu toate acestea, președintele Băsescu, cu cinci zile înainte de alegerile parlamentare din Republica Moldova din 2014, l-a decorat pe Filat cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce, pentru a-i da pe final de campanie sprijinul electoral necesar smulgerii de voturi pro-românești de la concurentul unionist, Partidul Liberal.

Simbolic, chiar în ziua cu festivitatea de decorare, pe 25 noiembrie 2014, un miliard de dolari (a șasea parte din PIB-ul Republicii Moldova) trecea de la Banca Națională a Moldovei la o bancă comercială a lui Ilan Șor și de acolo în paradisuri tropicale, de unde nu s-a mai întors niciodată. Operațiunea „furtul miliardului” a fost atent coordonată de proaspăt-decoratul Filat, proprietarul guvernului Iurie Leancă.

După debarcarea și întemnițarea lui Filat, în 2015, a urmat înscăunarea celui de-al treilea Vladimir, Plahotniuc. Și cum la București era deja la putere un partid social-democrat, PSD, acesta a fost imediat parazitat de către nou-descoperiții social-democrați ai lui Plahotniuc, Partidul Democrat.

Plahotniuc și-a „cumparat” un partid ușor de condus și lipsit de personalități puternice de la Dima (Dmitri) Diacov, „corespondentul agenției TASS” la București în timpul desantului „turiștilor sovietici în trening” din decembrie 1989. Sub acoperirea frăției ideologice dintre PSD și partidul lui Plahotniuc, sutelor de milioane promise de Băsescu și parțial cheltuite li s-au adăugat alte sute de milioane de dolari sub formă de credite și finanțări nerambursabile.

România a devenit unicul sponsor politic al unui regim detestat acasă la el și ocolit cu grijă de orice demnitar din emisfera vestică a globului. Bucureștiul nu a economisit niciun efort pentru onorabilizarea și ținerea sub perfuzii a guvernului condus din umbră de Plahotniuc: s-a acordat republicii un credit de 150 milioane de euro în condiții favorizante exact atunci când FMI, UE și Banca Mondială îi tăiaseră orice finanțare (fapt fără precedent în lumea occidentală), s-a continuat programul de modernizare a grădinițelor din colegiile electorale ale deputaților transferați la Vladimir al III-lea, a fost trimis Transgaz să construiască o conductă care va duce gazele românești la Chișinău (deși acolo vor fi oprite de la distribuție de către Moldovagaz, o companie controlată de către Gazprom), acum se regularizează și se curăță cursul Bâcului, au fost introduși diverși demnitari moldoveni pe ușa din dos la Washington sau la Bruxelles etc.

Justificarea de culise a guvernanților de la București este aceea că, dacă va fi să se facă Unirea, apoi sigur numai un om puternic că Plahotniuc o va face. Cam la fel ni se șoptea și pe vremea lui Vladimir al II-lea: doar Filat ar mai putea să aducă Basarabia acasă.

În realitate, Unirea este ultima grijă a stăpânilor despotici de la Chișinău, indiferent că vorbim de Vladimir al II-lea sau de Vladimir al III-lea. Cum o fi oare să îți botezi fetița Ekaterina (da, cu k), în cazul lui Filat și să te creadă cineva unionist? Sau să îți numești fiii Timofei și Inochentie (Plahotniuc) și cineva să te creadă un bun român? Hai, să fim serioși, domnilor guvernanți: mai bine v-ați rușina de tăvălelile de la Hotelul Nobil sau de conturile crescute prin Cipru…

Viața bate filmul, însă. De fapt, România nu a avut niciodată niciun obiectiv, nicio politică pentru Republica Moldova, sau Basarabia cum se zice pe românește. Cea mai mare ticăloșie politică a ultimilor 30 de ani a fost ideea tampa că nu putem avea agenda unionistă față de Basarabia. Păi dacă nu avem o viziune unionistă, să considerăm atunci că Republica Moldova este un fel de Bulgaria sau Serbia? Tăt narmal, cum ar zice basarabeanul, numai că moldovenii se încăpățânează să rămână niște bulgari sau sârbi care vorbesc românește.

Și cum justifică Puterea de la București că nu avem o agendă unionistă? Simplu: basarabenii nu doresc Unirea. Normal, dacă sunt expuși doar televiziunilor rusești. Ei bine, în anii 90, TVR a căpătat una dintre cele trei frecvențe naționale de televiziune în Republica Moldova. Această frecvență a fost „pierdută” de TVR în 2007–2008, frecvența trebuind eliberată pentru programul deținut de către Vladimir Plahotniuc, program intitulat „Prime TV”, de fapt, o traducere stângace a rusescului „perviy kanal”, pe care Plahotniuc îl viza. Un alt gest simbolic: pe frecvența luată de Prime TV de la TVR a început retransmiterea programelor „Pervyi Kanal”, televiziunea publică a Federației Ruse.

Dupa 2010, TVR, la îndemnul omnipotentului președinte, stinge conflictul pe cale de a fi câștigat la CEDO împotriva moldovenilor prin cedarea rușinoasă pe care administrația Lăzescu o comite față de Chișinău: TVR urmează a fi preluat „temporar” de către canalul „2plus” al aceluiași Plahotniuc. Administrația de la București preferă să piardă transmiterea TVR în Basarabia decât să sacrifice puterea clanului Filat (Plahotniuc era atunci doar o anexă a lui Filat), dar mai ales îngropa astfel, unionismul din Basarabia, unionism reprezentat de către partidul lui Mihai Ghimpu atunci.

În vreme ce TVR se retrăgea strategic din stânga Prutului, televiziunile rusești inundau spațiul mediatic de acolo, iar statul nostru renova grădinițele în limba rusă de zor. De unde atunci sentiment pro-românesc dincolo de Prut? Inexistența sentimentului pro-românesc a fost apoi invocată de către București pentru a nu include vreo aluzie la românism în politica de complicitate cu regimul oligarhic de la Chișinău.

Concluzia? România nu are curaj să vorbească româneste într-un stat cu 3 milioane de români; România sprijină cel mai anti-democratic și oligarhic regim din Europa. Ministrul nostru de externe, fumător de trabuce și băutor de single malt, nu găsește necesar să remarce ca protejații săi de la Chisinău au anulat rezultatele unor alegeri neconvenabile pe motiv de Facebook (!!??) . Rușinea a devenit o bornă mult prea îndepărtată atâta timp cât analiști plătiți cu bani grei și foștii consilieri ai Cotrocenilor fac sluj ridicol la curtea bizantină a lui Plahotniuc, scriind imnuri caraghioase de slavă oligarhului bun plătitor.

Să nu ne mirăm, deci, dacă pe 24 februarie, guvernul de la București va primi o binemeritată răsplată pentru politica sa de conectare la aparate a unui pacient aflat de mult într-o moarte clinică ireversibilă: Republica Moldova va fi împărțită între socialiștii rusofoni ai lui Dodon și mercenarii lui Plahotniuc și, împreună, aceștia vor transnistriza și ce a mai rămas în dreapta Nistrului, înghețând pentru ani buni orice identitate românească sau orice aspirație europeană.

Petrișor Gabriel Peiu este doctor al Universității Politehnica din București (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998–1999) și al premierului Adrian Năstase (2001–2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002–2003) și vicepreședinte al Agenției pentru Investiții Străine (2003–2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundației Universitare a Mării Negre (FUMN).

The following two tabs change content below.
Avatar

Jurnal de Chișinău

Avatar

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)