De la Feghea la Federico

Ilie

Cum am putea interpreta tendinţa basarabenilor de a-şi boteza copiii în funcţie de culturile sub care se culcă? Mă abţin, ca să nu fiu înjurat. Am trăit vremuri în care prenumele Iura, Slavic, Vladlen (Doamne fereşte!), Colea, Mişa, Ghena, Vichea, Lio(g)nea, Va(g)nea (citiţi franţuzeşte), Oleg îmi păreau în vogă şi al meu, pe lângă astea, era unul vetust. Mai nou, conaţionalii noştri, ajungând pe tărâmuri apuse, îşi botează copiii Valerio, Mateo, Giovani, Dino, Roberto, Federico… finita!

Cum îşi botezau moldovenii copiii când nu văzuseră un rus în ochi sau reprezentanţi ai altor seminţii? Zilele acestea, am pus mâinile pe un registru parohial de stare civilă al unei localităţi din suburbia Chişinăului din 1812–1817 şi am descoperit astfel de prenume: Maria, Ioan, Domniţa, Floarea, Aniţa, Enachi, Ursachi, Axenia, Trofim, Tudora, Sofia, Ilie, Simion, Toader, Anisia… Ce ar fi dacă parohii ar mai scoate aceste registre din camerele obscure şi umede ale bisericilor şi s-ar uita din când în când în ele?