„De la Cornești au pornit mulți artiști cunoscuți”

Ina Bilețchi, director al Școlii de Arte din Cornești, Ungheni. În imagine o vedem purtând perlele Doinei Aldea Teodorovici, dăruite de mama acesteia, Eugenia Marin.

Interviu cu Ina Bilețchi, director al Școlii de Arte din Cornești, conducător al Ansamblului folcloric „Codrenii”

– Dragă Ina Bilețchi, ne puteți descrie, în puține cuvinte, satul Dvs. natal, Cornești, Ungheni?

Localitatea Cornești e împărțită în două de calea ferată – într-o parte e satul Cornești, în cealaltă e orășelul cu același nume. Eu m-am născut în satul Cornești, acum locuiesc în orășel. Sunt mândră de localitatea noastră, așezată la poale de codru. E al doilea loc, după înălțime, din Moldova. Clima e deosebită: dacă la noi ninge și e ca în poveste, în satele vecine, de obicei, zăpada e topită; la noi e ceață, iar la vecini e soare… Mereu e mai rece la noi, dar e și frumos, îmi plac Codrii, avem iaz la marginea satului. În localitate funcționează două gimnazii, o Școală de Arte, o Casă de Cultură etc.

– Ce profesii aveau părinții Dvs.? Vorbiți-mi despre tradițiile care se respectau în familie.

M-am născut într-o familie de oameni cu suflet mare. Părinții mei se numeau Alexandra și Ilarion Berdeaga. Tata a fost dirijor de fanfară, om de cultură. Mama a lucrat brigadieră în fostul sovhoz. În familia noastră mereu s-a cântat. Ziua plecând cu mama în camp, eram mereu urcată prin copaci și cântam, împreună cu sora. După muncă, seara, veneau la noi membrii fanfarei și făceau repetiții, până s-a deschis Casa de Cultură. De la mama am învățat cântecele „La lelița sub cerdac”, „Să vii, puiule, să vii” și multe altele.

Am păstrat mereu tradițiile de Crăciun și de Anul Nou, în ciuda interdicțiilor din perioada sovietică. Sărbătorile de Paști erau așteptate cu mult drag. Sărbătoream și zilele de naștere ale fiecărui membru al familiei.

Această poveste frumoasă a copilăriei mele s-a întrerupt repede, odată cu decesul mamei, ea a murit de cancer. Eram în clasa a VI-a, am rămas 6 copii orfani. Eu eram a cincea. Au venit vremuri grele pentru noi. În timp ce fetele de seama mea se jucau, eu dădeam casa cu var, făceam mâncare, spălam. La un an după decesul mamei tata s-a recăsătorit. Noi, surorile, am fost luate la un internat, fratele intrase la facultate.

Ina Bilețchi împreună cu fiul Tudor Bilețchi, semifinalist la „Vocea României”.

– Și Dvs., ce facultate ați absolvit?

Am absolvit Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moldova, cu teza de licență în domeniul folclorului. Apoi am lucrat profesoară de liceu. Din anul 2013, în urma unui concurs, am ocupat postul de director al Școlii de Arte pentru Copii din or. Cornești, aici activez până în prezent.

– Când a fost inaugurată Școala de Arte din Cornești?

Scoala de Arte a fost deschisă în 1979. Anul acesta va împlini 40 de ani. În Școala de Arte există secțiile Muzică, Arte Plastice și Coregrafie.

În 1992, după cumplita veste despre tragicul accident în care și-au pierdut viața cunoscuții artiști Doina și Ion Aldea-Teodorovici, s-a decis ca Școala noastră de Arte să le poarte numele. Tatăl regretatului Ion este de prin părțile noastre, din satul vecin Bogheni. La o întâlnire cu mama Doinei, Eugenia Marin, ea și-a scos de la gât mărgelele și mi le-a dat mie. Sunt mărgelele Doinei, un șirag de perle. „Ca să trăiască, perlele trebuie purtate”, mi-a spus atunci dna Eugenia Marin. De atunci le port, cu drag, în amintirea Doinei, la diferite manifestări, astfel cinstesc memoria celor doi mari muzicieni și le promovez creația.

– Din inițiativa Dvs., la Cornești a fost fondat, în 1990, Ansamblul folcloric „Codrenii”. Ce vă amintiți despre începuturile Ansamblului? Ce premii a câștigat Ansamblul de-a lungul anilor?

Am inițiat Ansamblul pe când lucram în satul Cornești, am continuat apoi la liceu, cu elevi mari, iar din anul 2002, „Codrenii” este colectiv cu titlul Model. Am participat la nenumărate Festivaluri naționale și internaționale, am luat multe premii. În ultimii ani, am participat la Festivalul „Vrancea – plai de dor”, de unde am adus Trofeul la secția coregrafie și două Premii I, la categoriile Obicei folcloric și Grup vocal, am câștigat de asemenea Trofeul la Festivalul de folclor „Drag mi-i cântecul și jocul” de la Pașcani, România, și două Premii I la Buzău, România. Aș mai aminti că în ianuarie 2018 am fost invitați ca oaspeți de onoare în cadrul spectacolului dedicat Zilei Culturii Naționale, în orașul Focșani, România.

– Cum alcătuiți repertoriul, ce include acesta?

În repertoriul Ansamblului „Codrenii” avem cântece de joc, de dor, de dragoste, de cătănie, de leagăn, cântece patriotice ș. a. De asemenea, prezentăm obiceiuri precum „Petrecerea recrutului”, „La stână”, „La ghilit”, obiceiuri și tradiții de Sf. Toader, Sf. Dumitru, de Sânzaiene, de Sf. Andrei, Crăciun, Anul Nou.

– Ce costume poartă membrii Ansamblului folcloric „Codrenii”?

Avem costume de valoare. Unele au fost colectate de la locuitorii satului Cornești, cât și din satele din apropiere. Sunt piese vechi, autentice. Am deschis și un muzeu în incinta Școlii de Arte, cu instrumente folclorice și port popular, ele sunt păstrate cu mândrie.

O parte din costumele populare ale membrilor Ansamblului au fost procurate cu suportul Direcției Educație, o altă parte din costume le-am procurat cu suportul Secției Cultură și al Consiliului Raional Ungheni.

Ina Bilețchi conduce de aproape treizeci de ani Ansamblul folcloric „Codrenii” de la Cornești.

– În cadrul secției Arte Plastice se organizează expoziții, tabere de pictură?

În fiecare an elevii de la Arte Plastice participă la Festivalul-concurs al Școlilor de Artă din raion, „Înflorit-au castanii”, organizat la Ungheni. Se vernisează expoziții tematice la Palatul Culturii, la Casa Raională de Cultură. În vara lui 2018 elevii noștri au participat la un Atelier inițiat de pictorița Cezara Kolesnic. Atelierul s-a desfășurat sub genericul „Claude Monet: sursele picturii moderne”, a fost susținut de diaspora. Copiii de la Arte Plastice au participat și la concursul „Vise în livadă”, lucrări ale lor au fost publicate în cartea-album „Vise în livadă”, apărută la Editura Prut.

Tot în 2018 a activat în școala noastră, ca voluntar, pictorul Krassimir Savov, care a învățat elevii să picteze icoane pe lemn. Până acum, au pictat peste 20 de icoane și ne propunem să facem o expoziție la Ungheni și alta, la Chișinău.

– Ce artiști cu renume au fost discipoli ai Școlii de Arte din Cornești?

Mulți discipoli au devenit artiști cunoscuți, de exemplu, Vali Boghean, Rodica Picireanu, interpretă de operă, Vladimir Mitriuc, Adrian Bânzari, Alexandru Braguță. Mulți au devenit profesori în școlile de muzică din raion și din republică, unii sunt studenți la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga”, la Universitatea din Bălți, la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău etc.

– Fiul Dvs., Tudor Bilețchi, semifinalist la „Vocea României”, a studiat și el Școala de Arte din Cornești?

Da, e absolvent al școlii noastre și absolvent al Colegiului de Muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău. Acum e student la Conservatorul din Bucuresti, facultatea Compoziție și Jazz, anul întâi.

– Ce proiecte aveți pentru 2019?

În 2018 am inițiat un festival în memoria lui Vitalie Cojocaru (fost profesor al Școlii noastre de Arte), la prima ediție și-au dat concursul 20 de acordeoniști. Vom continua acest festival și în 2019. Urmează Mărțișorul,  Festivalul-concurs național „Tinere talente”, Festivalul-concurs ”Două inimi gemene”, dedicat Doinei și lui Ion Aldea Teodorovici. Tot în 2019 vom sărbători cei 40 de ani ai Școlii de Arte din Cornești, vom invita 31 de foști profesori (inclusiv 3 foști directori) ai școlii noastre. Va fi un „Consiliu profesoral” deosebit. Ne așteaptă multe evenimente, acțiuni de cultură ce vor confirma valoarea Școlii de Arte din Cornești.

– Mult succes și un an cât mai rodnic!

Interviu de Irina Nechit