De la Clubul Nobilimii la Nobil Club

Val-Butnaru

Recent, la Editura Cartier, a apărut lucrarea lui Iurie Colesnic intitulată „Chișinăul nostru necunoscut”. Acolo am dat de o poveste decupată parcă din romanul lui Tolstoi în care clasicul rus descrie primul bal al Natașei Rostova. În povestea noastră însă este vorba de o tânără de 18 ani din Chișinău, fiica unor ofițeri, emigranți ruși, care se pregătește pentru primul bal din viața ei. Aceste petreceri la care participa aristocrația locală, dar și emigranții ruși fugiți de urgia bolșevismului, se dădeau la Clubul Nobilimii, o clădire de o frumusețe rară din centrul Chișinăului. Tatiana, tânăra care își amintește de acea primăvară a anului 1929, nu avea măcar toaleta potrivită pentru o manifestare de o asemenea anvergură. Dar nu face nimic! Cu ajutorul unor prietene totul se rezolvă!

„Eu primesc o rochie de tafta neagră, cu talie strânsă și o fustă amplă, scrie Tatiana. Din fericire eram încălțată cu pantofi negri, iar la gât aveam un șirag de perle argintii, care pe atunci se purtau mult și pe care eu, mare amatoare de coliere, nu le scoteam aproape deloc. De mers la coafor e prea târziu și buclele mele cădeau natural în jurul gâtului, ceea ce cadra și cu rochia de stil și cu înfățișarea mea.” Așadar, portretul Tatianei e gata. Să vedem ce se întâmplă în sălile Clubului Nobilimii.

„Măsuța noastră în prima sală, continuă tânăra, denumită cea mică, a fost acoperită cu flori pe care noi cu Olga am acceptat să le vindem. Fiecare era însoțită de un tânăr care ducea coșulețul plin cu flori din care noi scoteam buchețele și în care se aruncau banii. Mi s-a oferit sala mare, dar eu am trimis-o acolo pe Olga, având frică să părăsesc sala mică, având frică să mă îndepărtez de măsuța noastră… Tot timpul am dansat. Și fiecăruia care mă invita la dans, spuneam: „O, vă rog, în această sală, să nu mergem în cea mare.”

După această minunată descriere a atmosferei și a emoțiilor care au pus stăpânire pe o tânără de 18 ani, să reproducem încă un fragment din care aflăm cât de imprevizibilă poate fi viața: „Cineva din responsabilii balului s-a oprit în fața mea, însoțit de un tânăr înalt, cu o înfățișare mândră, și a spus: „Îmi dați voie să vi-l prezint pe domnul Gheorghe Bezviconi”. „Tânărul îngâmfat”, poreclă cu care l-am botezat imediat pe acest nou-venit, cu toate că era foarte tânăr, era scriitor și publica. Manierele sale erau ireproșabile cu atât mai mult, cu cât el nu a renunțat la vechile, frumoasele tradiții. Ar fi fost așa de simplu să se apropie cu cineva din tinerii care ne înconjurau și pe care el în mare parte îi cunoștea. Nu, el a cerut să-mi fie prezentat și probabil datorită acestui fapt întâmplarea mi s-a întipărit așa de viu în memorie, cu toate nuanțele ei.”

După bal, ei s-au despărțit. S-au reîntâlnit abia peste 20 de ani. Și Tatiana a devenit soția marelui istoric Gheorghe Bezviconi. Acum, că orice poveste are și o morală, o are și asta. Clubul Nobilimii a dispărut. Au dispărut nobilii cu manierele lor rafinate. Au dispărut balurile luminoase și emoțiile palpitante ale domnișoarelor-liceene. În schimb, a apărut Nobil Club. A apărut stăpânul acestui cuib de criminali – Vladimir Plahotniuc. Și bineînțeles, Plahotniuc n-a uitat să monteze camere video. Ca să fie mai vesel la şantajat pe cei incomozi.
Doamne, Dumnezeule! În acelaşi oraş – atâta extaz şi atâta agonie!

Val Butnaru