De două ori victime

Copiii care au trăit o dramă amară, fiind abuzaţi sexual sau fizic, odată ajunşi în sistemul organelor de urmărire penală şi de drept, devin din nou victime. Ei trebuie să retrăiască iar şi iar coşmarul prin care au trecut, în faţa poliţistului, apoi a procurorului, iar când ajung în faţa judecătorului mai sunt nevoiţi să stea alături sau faţă în faţă cu agresorul. Contactul copilului cu justiţia îi lasă, de cele mai multe ori, sechele pentru tot restul vieţii, dacă tratamentul aplicat nu este unul adecvat, spun psihologii.

În fiecare an, cel puţin câteva sute de copii din Moldova ajung volens-noles în sistemul structurilor de urmărire penală (poliţie, procuratură) şi al celor de drept (instanţele de judecată). Fie că au fost abuzaţi fizic sau sexual, sunt martori ai unor crime, se află în conflict cu legea sau participă în procese civile, cum ar fi divorţul părinţilor sau adopţiile. Republica Moldova, deşi s-a angajat prin ratificarea mai multor convenţii internaţionale să asigure prioritar interesele copilului aflat în justiţie, nu are, deocamdată, tribunale pentru copii, aşa cum există în multe ţări europene şi nici măcar încăperi prietenoase copilului în instanţe, unde acesta ar putea fi audiat în condiţii de maximă securitate, dar şi de confort psihologic.

Un copil abuzat în copilărie riscă să devină agresor la maturitate  

Urmele violenţei lasă, de obicei, sechele pentru toată viaţă, spun psihologii. Un copil abuzat în copilărie şi nereabilitat la timp poate, cu o probabilitate  mare, deveni abuzator la maturitate, susţine Daniela Sîmboteanu, directorul Centrului Naţional pentru Prevenirea Abuzului asupra Copiilor (CNPAC). „Legislaţia prevede paşii pe care organele abilitate trebuie să-i urmeze în astfel de cazuri, dar conţine şi foarte multe lacune. Procedurile nu sunt foarte clare, nu se cunoaşte consecutivitatea paşilor expres, de aceea în multe cazuri copilul rămâne neajutorat, pentru că fiecare consideră că este responsabilitatea altui actor comunitar şi nu se implică. Or, în cazurile de abuz asupra copilului, reacţia trebuie să fie promptă, pentru că fiecare oră contează şi rapiditatea este foarte necesară”, afirmă Daniela Sîmboteanu.

Condus de 11 ani de Daniela Sîmboteanu, CNPAC prestează servicii directe copiilor care au suferit de pe urma abuzurilor, prin intermediul Centrului de asistenţă psiho-socială a copilului şi familiei AMICUL, creat în parteneriat cu Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului din Chişinău. În fiecare an, psihologii de la AMICUL se ciocnesc de sute de cazuri ale copiilor abuzaţi. Violenţa sexuală devine un fenomen tot mai îngrijorător prin prisma numărului tot mai mare de victime. Alarmant este şi faptul că proporţiile reale ale abuzurilor nu se regăsesc în cifrele oficiale, de multe ori minorii sau familiile acestora trecând sub tăcere traumele suferite. „Este complicat să demonstrăm dinamica acestor cazuri pentru că nu există statistici oficiale”, spune Daniela Sîmboteanu.

Singurul studiu relevant din ultimii ani este cel realizat de UNICEF. Acesta arată că unul din 10 copii a declarat că a fost victimă a abuzului sexual, iar fiecare al 6-lea copil din 10 a fost victimă a abuzului fizic.

În ultimii cinci ani, Centrul AMICUL a asistat peste 250 de cazuri de abuzuri sexuale, 240 de cazuri de abuz fizic, 200 de cazuri de abuz psihologic şi  peste 100 de cazuri de neglijare. Însă experţii CNPAC nu consideră aceste cifre reprezentative pentru că sunt doar cazurile care au ajuns în asistenţa Centrului AMICUL, fiind referite pentru audieri de instanţele de judecată, procuratură sau poliţie, sau parvenite de la asistenţii sociali, autoritatea tutelară, părinţi, rude şi alte persoane.

Sistemul care nu ne apără

Toţi copiii – delincvenţi, victime sau martori ai unor crime – ajunşi în organele de justiţie suferă în egală măsură atunci când se ciocnesc de proceduri neadecvate, sunt de părere psihologii. Deşi legea prevede asistenţa psihologului sau a pedagogului la orice etapă a procesului, acest lucru nu se întâmplă. În cele mai multe cazuri este chemat un profesor de la şcoala de peste drum, care de multe ori nici nu-l cunoaşte pe copil. Cum îl poate el pregăti pentru interviu sau pentru procesul de judecată?, se întreabă experţii. Deseori pedagogii sunt surse de bârfe în localităţile mici în care toţi se cunosc şi atunci ne întrebăm dacă prezenţa acestuia la audieri ajută sau dăunează copilului, spune Daniela Sîmboteanu. În multe cazuri, experţii cu care am discutat au constatat că psihologul sau pedagogul nici nu a participat la audieri, dar a fost consemnat în procesele-verbale.

Citiţi continuarea articolului în numărul de marţi al JURNALULUI

Cornelia Cozonac,

Centrul de Investigaţii Jurnalistice 

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău