De ce se dă cu piciorul în 7 aprilie // NEGRU

Sub pretextul că nu ştim totul despre 7 aprilie 2009, că nu au fost stabiliţi scenariştii şi că nu au fost pedepsiţi torţionarii, se loveşte cu piciorul, se contestă semnificaţia şi importanţa acelei zile pentru libertatea şi democraţia din RM. Umoarea, atitudinea noastră faţă de guvernanţii egoişti, incoerenţi, aroganţi ne împiedică să privim cu detaşare la ceea ce s-a întâmplat atunci.

Cine a scris scenariul

E adevărat, nu cunoaştem cine a conceput scenariul şi a regizat din culise desfăşurarea acţiunii, dar, ca martori oculari, am avut în faţă tabloul general, am observat şi multe detalii, şi putem trage nişte concluzii. Nu e neapărat să cunoşti regizorul ca să te pronunţi asupra spectacolului. Ex ungue leonem, spuneau latinii. După gheară se cunoaşte leul, şi nu e neapărat să o vezi în întregime ca să ştii cu ce „fiară” ai de a face.

Aflându-ne în miezul evenimentelor, urmărind comportamentul participanţilor, atât al autorităţilor, cât şi al tinerilor protestatari, cunoscând consecinţele şi reacţiile externe, putem trage nişte concluzii privind natura şi rolul acelor proteste în destinul RM.

„Surplus” de tineri

Primul lucru indiscutabil, care sugerează că „scenariştii” nu au prevăzut totul este numărul tinerilor care au răspuns la apelul „jos comuniştii!” şi au ieşit să protesteze în ziua de 6 aprilie 2009 la monumentul lui Ştefan cel Mare. Organizatorii care aşteptau nu mai mult de o mie de oameni s-au declarat foarte surprinşi să se vadă înconjuraţi de o mulţime care a umplut Piaţa Marii Adunări Naţionale. Pentru „proiectul” pe care îl realiza Natalia Morari nu era nevoie de atâţia. (S-ar putea să fi fost mai multe scenarii, cel puţin două, scrise de oameni diferiţi.)

Liderii de opoziţie, nepregătiţi

Au fost prinşi nepregătiţi şi liderii opoziţiei, care au reacţionat cu întârziere. PL şi-a anunţat participarea la proteste în dimineaţa zilei de 7 aprilie. Simpatizanţii PLDM din provincie au început să sosească după-amiază, când clădirea Preşedinţiei fusese deja atacată, iar Filat şi Chirtoacă încercau în van să-i determine pe tinerii agresivi să se retragă în PMAN. La întâlnirea cu Voronin, Lupu şi Greceanâi, Filat, Urechean şi, mai puţin, Chirtoacă arătau copleşiţi de evenimente, defensivi şi chiar deprimaţi, ceea ce înseamnă că nu ei erau cei care controlau situaţia.

Setea de libertate

Se dovedea astfel că cea mai activă parte a societăţii moldoveneşti aşteptase cu sufletul la gură o schimbare, iar rezultatele alegerilor îi dezamăgiseră profund, îi aduseseră la disperare. Atmosfera devenise sufocantă, insuportabilă şi perspectiva continuării regimului i-a speriat, dar i-a şi revoltat, scoţându-i în piaţă. Setea de libertate, dorinţa de a „deschide geamurile”, de a respira aer proaspăt i-a determinat să iasă în stradă. Că cineva a încercat să profite de revolta lor sinceră, de inocenţa şi elanul lor tineresc nu le diminuează meritul.

Putem presupune că pancartele, lozincile proromâneşti, harta României Mari prinsă pe frontispiciul Preşedinţiei erau parte a unui scenariu provocator, care să justifice acuzaţiile ulterioare şi expulzarea ambasadorului Filip Teodorescu, dar nu se poate nega că sensibilitatea şi reacţia energică a tinerilor la chemările de acest gen erau neaşteptate, după cei opt ani de politică românofobă promovată de comunişti.

Revoluţia morală

Chiar dacă nu ar fi izbutit, chiar dacă nu ar fi dus la schimbarea regimului, semnificaţia gestului lor rămâne aceeaşi, nu poate fi pusă la îndoială: a fost o zi a revoluţiei morale; tinerii s-au exprimat în favoarea libertăţii (şi a românismului), demonstrând că RM nu e Belarus sau Kazahstan şi nici chiar Rusia, că opt ani de guvernare comunistă nu au reuşit să ucidă lăstarii libertăţii şi ai democraţiei sădite mai înainte. Nici românismul nu a sucombat, nu a dispărut, în pofida prigonirilor. Din contra. La acea dată era neaşteptat de tânăr, viu, proaspăt, mai energic ca niciodată. Faptul acesta l-a speriat, l-a scos din echilibru pe Voronin, şi el a răspuns cu arestări, bătăi şi tortură în comisariate. A fost o reacţie brutală, reflexivă, negândită, de miliţian sovietic. Neînţeleasă atunci, îi putem ghici rostul acum.

Cortina de fier pe Prut

El trebuie să-şi asume distrugerea clădirilor, arborarea drapelului UE şi al României, chiar dacă poate nu a fost la curent cu întreg scenariul de compromitere a României, a românismului şi a partidelor de opoziţie, realizat în acele zile cu implicarea nemijlocită a Moscovei. Detaliile care ies la iveală în ultima vreme privind rolul Nataliei Morari, pe care o putem suspecta de relaţii cu FSB, al lui Baghirov, care este un provocator profesionist, vin să confirme ipoteza că Rusia pregătea nu o răsturnare de regim, ci o diversiune care să-l determine pe Voronin să reinstaureze definitiv cortina de fier pe Prut.

Interesul financiar

Nu a lipsit din ecuaţie nici interesul financiar al „familiei”. Distrugerea clădirilor nu numai justifica „strângerea şurubului”, anihilarea opoziţiei, ci oferea şi contracte grase unei firme apropiate de „familia” liderului comunist. De aceea, Reşetnicov, directorul de atunci al SIS, s-a grăbit să distrugă documentele compromiţătoare. Cele mai mari distrugeri s-au produs după retragerea protestatarilor, noaptea. Operativitatea cu care s-a purces la repararea edificiilor vandalizate, existenţa proiectelor de restaurare trădează o pregătire prealabilă pentru aceasta.

Semnele de întrebare

7 aprilie devine, a şi devenit istorie. Şi, ca orice alt eveniment din trecutul nostru mai recent, unii îl contestă, alţii, nu. Oricum, oricâte semne de întrebare am mai avea, partea sa obscură, întunecată, dubioasă, agresivă nu trebuie să ne împiedice să preţuim ceea ce a fost primăvăratic, luminos, înălţător, măreţ în acea zi.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)