De ce să nu organizăm bacalaureatul într-o puşcărie?

Liceul Academiei de Ştiinţe a organizat primul examen de bacalaureat din anul acesta cu supraveghere video. La televizor vedem imagini cu uşi sigilate şi oficiali stresaţi de măsuri de securitate demne de un aeroport.

Toate încercările de a opri copiatul sunt, practic, o recunoaştere disperată şi dezarmantă că sistemul educaţional din Republica Moldova a ajuns oficial la soluţii orwelliene pentru a băga frica în copii. Şi ştim cu toţii că astfel de metode nu au absolut niciun efect fiindcă nu tratează problema. În mod logic, în câţiva ani, elevii ar trebui să ia Bacul goi puşcă într-o celulă de securitate maximă, păziţi de roboţi, bâte şi câini.

Pentru comparaţie, am revenit temporar din Statele Unite, unde predau relaţii internaţionale şi politica externă americană unor studenţi avansaţi de la universităţi din Kansas şi Michigan. Examenul final, pe care l-am alcătuit fără loterie, jandarmi, sau lănţişoare de aur de la organizaţii de părinţi, a avut loc într-o cameră mică. Fiecare student era la vreun metru unul de altul. Nu am văzut să se uite cineva în stânga sau dreapta pe tot parcursul examenului, care a durat două ore şi jumătate. Studenţii au venit cu sticle de apă, în haine comode, fără părinţi, să ia un examen cu forţele proprii, lucru perfect normal într-o societate care, în ciuda multor probleme, funcţionează bine. După ce le-am pus notele, care au variat de la A la F, unii dintre ei au venit să mă vadă să discute despre examen. Nimeni nu a încercat să-mi dea o găină sau un plic. Studenţii care nu au avut note bune au recunoscut că nu au învăţat.

În sistemul educaţional din Moldova există un consens tacit. Toată lumea ştie adevărul: elevii copiază în draci în timp ce părinţii şi învăţătorii acceptă (sau chiar încurajează) acest lucru. Elevii care nu copiază şi nu dau de copiat sunt condamnaţi la izolare socială (fiindcă sunt „zgârciţi”). Învăţătorii care nu permit copiatul trebuie să înfrunte părinţi isterici care sunt surprinşi că copiii lor sunt semianalfabeţi. Şi părinţii care nu le permit copiilor să copieze îşi condamnă odraslele la note de 7 (câştigate cu efort) în timp ce restul elevilor copiază şi iau note nemeritate de zece. În acelaşi timp, toată lumea pretinde că copiii din Moldova sunt extrem de deştepţi şi neapreciaţi, deşi o conversaţie cu un elev tipic din ţară este echivalentă cu o vizită dureroasă la stomatolog.

Problema educaţiei din Moldova nu începe în timpul examenelor de Bac, fiindcă nu poţi impune reguli draconice într-o singură zi în timp ce în restul zilelor poţi copia absolut totul. De aici vine stresul şi şocul elevilor şi al părinţilor. Or, nu este deloc normal să perpetuezi copierea sistematică din clasa 1a până într-a 12a şi apoi, în timpul examenului, să pui un poliţist în poalele unei studente care a descoperit arta fiţuicilor şi a încetat să înveţe în clasa a cincea pentru a o face fată onestă. Soluţia imediată la această problemă este, pur şi simplu, migraţia către sisteme educaţionale mai bune unde nu se pune problema mitei şi a copierii. Mii de studenţi moldoveni învaţă fără fiţuici în Occident şi parcă nu a picat cerul pe ei.

Pe termen lung, Ministerul Educaţiei ar trebui, probabil, să reducă numărul bodyguarzilor din timpul Bacului şi să le explice părinţilor şi învăţătorilor copiilor din clasa întâia că, dacă vor permite copiatul, ţara asta va continua să crească generaţii de copii care folosesc expresii de genul “se atârnă negativ”, “se ocupă cu sportul”, şi “au emoţii pozitive”. Va fi greu – unii copii merită note de cinci în timp ce alţii merită note de zece. Dar altfel ce rost mai are să meargă copiii la şcoală?

Cristian Canţîr,

profesor la Oakland University, statul Michigan, SUA

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău