De ce nu mai vrei să auzi de mine?

REGRET // Mă simt atât de vinovat că nu am reuşit să îţi ofer ce aveai nevoie

De ce acum o săptămână, zâmbeam ţinându-ne de mână?

Ai plecat de lângă mine, de lângă iubitul tău. Ai plecat şi ai lăsat în urmă parfumul tău, amintirile care îmi ard inima.
Parcă e un vis urât. Acum o săptămână, te ţineam în braţe, adormeai cu zâmbetul pe buze. Îmi spuneai să te mângâi, o făceam pentru că adoram să adormi în braţele mele. Te strângeam la pieptul meu, îmi cufundam faţa în părul tău şi adormeam ca un prunc. Uneori, mă trezeam noaptea şi te simţeam ţinându-mă de mână. Asta era sâmbătă trecută.

Aşa ne petreceam timpul, bucurându-ne. Eram toată ziua împreună, şi nopţile la fel. Însă, duminică, mi-ai spus că nu mai ştii ce simţi, că vrei să dormim separat. Mi-ai spus că nimic altceva nu se va schimba între noi. Marţi, n-ai vrut să mă vezi. Miercuri, ne-am despărţit. Joi, nu am mai putut şi am venit la tine la miezul nopţii.

Mi-ai deschis uşa şi am mers împreună în bucătărie. Afară ningea, era foarte frig, eu însă nu simţeam nimic. Ne-am aşezat, ţi-ai aprins o ţigară. Erai albă la faţă. Ţi-am luat mâinile şi ţi le-am sărutat. M-am uitat în ochii tăi şi te-am întrebat: „De ce?”. De ce, acum o săptămână, mă strângeai în braţe şi acum nu mai vrei să auzi de mine? De ce nu ai milă de sufletul meu? De ce nu-mi spui nimic? De ce nu-mi explici ce e în sufletul tău?

Nu faci decât să-mi strângi faţa în mâinile tale şi să plângi, mi se sfâşie inima, mă doare totul. Nimic nu mai are sens. Eşti de o mie de ori mai frumoasă când plângi. Nu pot să fac nimic.

Se lasă întunericul

Dar simt, simt cum se lasă întunericul, nici măcar nu trebuie să-mi vorbeşti. Încerc să neg, dar ştiu. Sentimentul devine din ce în ce mai apăsător. Singurătatea îşi înfige colţii cu atâta ură în sufletul meu încât rămân inert. Plângi şi mă sfâşii. Te iau în braţe şi îţi spun că o să fie bine, că dragoste cu forţa nu se face. Te întreb: „De ce?”.

Aflu că aşa e mai bine, mai bine să suferim acum decât mai târziu. Ştiu că inima ta nu-mi mai aparţine. Simt că te gândeşti la altcineva, încep să-ţi vorbesc, încep să-ţi spun ce simt şi să-mi vărs toată otrava pe care o am în mine. Dar nu pot să-ţi vorbesc urât pentru că te iubesc. În schimb, te privesc în ochi şi îţi vorbesc cu toată dragostea pe care ţi-o port.

Văd că te chinui, văd că îţi curg lacrimile şiroaie, însă nu ne mai dai nicio şansă. Mă lovesc de un zid. Mă doare, dar nu mai am nimic de pierdut. Istovit, mă cufund în tăcere. Te sărut pe frunte şi mă ridic să plec. Mă rogi să mai stau, stau pentru că aş face orice pentru tine. Eşti atât de frumoasă şi pură în suferinţa ta. Încerc să te înţeleg. Mă cuprinde liniştea, liniştea disperării. Încerc să mă bucur de ceea ce probail sunt ultimele clipe pe care le petrecem împreună. Mă săruţi şi plângi, îţi sărut ochii umezi şi suspin. Oftez şi tac. Mai stăm o vreme împreună, ştiu că furtuna va începe abia când voi pleca de lângă tine. Timpul ne este duşman. Te sărut, mă strângi în braţe, ne jurăm prietenie şi plec.

Azi e vineri. Am dormit două ore. Abia dacă am mâncat ceva. N-am niciun semn de la tine. Doare atât de tare, încă nu ştiu ce s-a întâmplat. Încă nu pot să înţeleg. Mi-e atât de dor de tine, dar nu pot face nimic. Mă simt atât de singur.
Ai fost pentru mine totul, ai intrat în viaţa mea atât de uşor şi firesc. Mi-ai adus aminte să zâmbesc şi mi-ai vindecat sufletul cu privirea ta angelică. Mi-aduc aminte primul nostru sărut şi prima dată când ne-am iubit. Visam să avem o familie, să te fac fericită. După foarte mult timp, viaţa părea că are sens. Părea că merită trăită. Mă simt atât de vinovat că nu am reuşit să îţi ofer ce aveai nevoie.
Îţi doresc să fii iubită, să fii adorată şi să nu ai niciodată parte de suferinţă. Ai fost îngeraşul meu dulce şi aş fi făcut orice să-ţi fie bine. Adio!

Andrei

The following two tabs change content below.