De ce n-a avut noroc Veronica?

AFEMEIAT // Era mai simplu să-şi găsească o femeie şi să trăiască cu ea fără obligaţii, şi cum se plictisea, căuta alta

Afanasie, când l-am cunoscut, avea 65 de ani, dar se simţea ca la 20, bărbat vesel din fire, mereu pus pe glume. Până la această vârstă, a fost însurat de trei ori, spunea tuturor că n-a avut noroc nici cu o femeie. Adevărul, de fapt, era altul – nu i-a fost destul să trăiască cu una singură, deşi toate soţiile au încercat să-l stăpânească. I-au intrat în voie în toate felurile, însă bărbatul era destul să-şi înregistreze căsătoria că avea nevoie de o schimbare.

Simţea el că a fost prins în laţ şi că e timpul să se elibereze. După 40, nu s-a mai însurat. Era mai simplu să-şi găsească o femeie şi să trăiască cu ea fără obligaţii, şi cum se plictisea căuta alta. Zic în momentul când l-am cunoscut avea 65 de ani, se simţea viguros şi influent. Averea pe care o agonisise pe parcursul anilor îl făcea puternic şi de neînlocuit printre multele lui cunoştinţe. Avea mare trecere la femei şi cu cât înainta în vârstă, cu atât era mai căutat. Explicaţia era că dacă l-ar fi convins vreuna să o ia de nevastă, ar fi rămas cu toată averea bărbatului. Probabil că prin asta şi se explică că o fetişcană de 20 de ani, care s-a angajat secretară la firma lui, îi devenise amantă şi îl însoţea pretutindeni.

Visul Veronicăi

Fireşte că, din invidie, dar poate şi din grijă, se găsea câte un prieten şi îl punea în gardă: „Vezi, Afanasie, să nu te trezeşti că îţi scurtează zilele fătuca asta!”. Bărbatul însă nu se temea atâta timp cât nu şi-a legalizat relaţia şi nu avea un testament pe numele fetei. Între timp, tânăra se bucura de toate privilegiile ce i le oferea o relaţie cu un bărbat bogat şi cu dare de mână.

În primul rând, i-a cumpărat un apartament în centrul Chişinăului, cuibul lor de plăceri. La serviciu, erau doar şef şi subalternă, deşi tot colectivul urmărea cu o curiozitate bolnăvicioasă cum evoluează această relaţie care, se pare, urma să se finalizeze cu o căsnicie. Veronica, secretara şi iubita lui Afanasie, nu era nici proastă şi nici urâtă.

Ostaticul vârstei

Când una dintre prietenele sale a luat-o peste picior, chipurile, a ajuns să se întreţină cu un moşneag, fata i-a întors-o cu un zâmbet maliţios: „Să vezi cum voi ajunge milionară, mai repede chiar de cât crezi tu!”. De fapt, vroia să-l împingă pe Afanasie să-şi legalizeze relaţia. Mai întâi, a venit într-o bună zi cu cerere la resurse umane să fie eliberată, fără a-şi anunţa iubitul. Afanasie, care se obişnuise cu ea, şi-a dat seama că de nu o va avea mereu în preajmă, copila îşi va găsi alt întreţinător. De altfel, la cei 67 de ani, nu mai căuta alte femei, chiar şi pe Veronica o ţinea lângă el mai mult cu cadouri că, în rest, vârsta îi dicta acum alte reguli de viaţă.

Şi apoi, într-o dimineaţă, s-a uitat în oglindă şi a descoperit că pe neprins de veste a ajuns chel de-a binelea, că are pungi sub ochi şi că se trezeşte tot mai obosit. Iată de ce plecarea secretarei a dat peste cap toate principiile sale de viaţă. Se gândea că a îmbătrânit şi nu are pe nimeni lângă el – barem un copil să-l pomenească de ziua morţilor.

Un alintat şi un norocos

Fraţi şi surori n-a avut, a fost unica odraslă a unor cercetători ai Academiei de Ştiinţe, un alintat şi un norocos la urma urmei, pentru că, prin speculaţii financiare, a reuşit să adune câteva milioane, bani aflaţi în conturile unor bănci din străinătate. Pe Veronica o întreţinea de trei ani, se obişnuise cu ea şi simţea că asta e ultima femeie din viaţa lui.

Veronica, între timp, lucra tot secretară, dar la o redacţie. Îl vizita pe moşneag doar după multe şi îndelungate rugăminţi. Într-o zi, i-a spus bătrânului: „Am 23 de ani şi vreau să mă mărit, nu te supăra, dar e timpul să am o familie…” Acum n-o mai înduplecau nici cadourile, îşi pusese fata în gând să-l moştenească pe Afanasie. La nunta lor, Veronica a invitat lume multă, să fie toţi martori. Invitaţii îşi vorbeau despre Veronica ca despre cea de-a patra soţie a lui Afanasie şi unica ce va rămâne cu toată averea lui. Avea 25 de ani tânara femeie, el pusese mâna pe 70.

Moşneagul nu mai moare

Veronica însă vroia să fie strânsă în braţe de un bărbat viguros, vroia să nască şi un copil, dar cum să le împaci pe toate când bătrânul nu mai moare. Afanasie parcă prindea la puteri de când se însurase. Nu-l mai speria singurătatea, de bani nu ducea lipsă, Veronica avea grijă de tabieturile sale şi moşul se simţea confortabil în propria casă.

Ceea ce nu bănuia e că Veronica avea un amant şi că acesta locuia în fostul apartament al femeii. Tânăra nevastă îi spunea că l-a dat în chirie unui coleg, mai mult pe degeaba, că e sărac şi şomer bărbatul. Ori de câte ori îi propunea Afanasie să-l vândă, nevasta se opunea cu înverşunare.

Şmecheria bătrânului

Au mai trecut vreo câţiva  ani, dar Afanasie nici gând să moară. Veronica îşi pierduse răbdarea, nu mai avea puteri să-l vadă fosăind prin casă, avea impresia că pute de la el ca de la o dihanie, zile întregi dispărea de acasă, trăia mai mult la amant, care prinsese drag de ea şi ar fi luat-o de nevastă şi fără banii moşneagului. Veronica însă spunea că dacă l-a suportat pe Afanasie atâta amar de vreme, va mai răbda un an-doi şi se va alege cu toată averea moşneagului.

Îl tot bătea la cap să-i arate testamentul, dar Afanasie o liniştea: „Ştii bine că nu am cui lăsa averea, ţie o să-ţi rămână, dacă ai grijă de mine până voi închide ochii”. La 78 de ani, iată că a murit Afanasie. După înmormântare, femeia a găsit testamentul, l-a citit şi s-a îmbolnăvit de supărare. Acolo scria că ea va avea parte de moştenire atâta timp cât nu se va mărita cu altul. În caz contrar, toată averea lui Afanasie va trece pe numele nepotului unui prieten de-al răposatului. Astăzi, la 42 de ani, Veronica e tot singură.