De ce medicamentele costă atât de scump?

SĂNĂTATE // Majorările au loc prin scheme frauduloase

Cele mai mari majorări la medicamente au fost făcute în 2006, când acestea s-au scumpit cu 23,7 %. În anii următori, preţurile la acestea s-au majorat cu 6,7% – 4,8%. În anul 2009, preţurile la medicamente au sporit cu 15,4% faţă de anul 2008. Iar în primul semestru al anului curent preţul medicamentelor s-a majorat cu circa 6,4%. În urma investigaţiilor organelor de control s-a descoperit că o parte din importatori dublau preţurile la medicamente înainte de a le introduce în ţară, prin firme intermediare. Astfel Î.M “Dita Estfarm” SRL, ÎM “Casa Farm” SA, “Tetis Internaţional CO” SRL, “Becor” SRL, ÎM “RihPanGal Farma” SRL, ÎM “Vinamex” SRL, “Farmina” SRL au introdus în Republica Moldova medicamente din România prin intermediul unor companii dislocate pe continentul american.

De exemplu, în România o cutie de “Aflutop”, administrat pe larg în tratamentul persoanelor în etate, costa 19,86 RON (circa 70 lei moldoveneşti), pe când valoarea acestuia declarată în vama moldovenească era deja de circa 290 lei MD. Ulterior, conform legislaţiei, la această sumă se aplica adaosul comercial de până la 40% şi medicamentul ajungea să se vândă în farmacii la preţul de 430 lei MD. Prin această schemă, pe parcursul anului 2009, din România s-au importat în ţară preparate medicamentoase de peste 9 milioane de lei. “Nu în toate cazurile importatorul era de vină, în unele cazuri producătorul punea condiţia ca acestea să fie comercializate prin firme intermediare. Noul regulament vine să înlăture aceste scheme”, opinează viceministrul Sănătăţii, Octavian Grama.

O analiză efectuată de Ministerul Sănătăţii arată că doar 65% din volumul de medicamente se bucură de un adaos comercial de până la 20 lei, la restul medicamentelor adaosul comercial depăşeşte această sumă.

Va fi creat un Birou de formare a preţurilor

În urma depistării acestor nereguli, actualul Guvern a decis elaborarea unui mecanism de reducere şi control al preţurilor la medicamente. Noul regulament stabileşte procedura de declarare a preţurilor la medicamente de către producători la începutul fiecărui an calendaristic, fapt care va contribui la înlăturarea schemelor de comercializare a medicamentelor prin firme off shore. Documentul prevede crearea unui Birou de formare a preţurilor în cadrul Ministerului Sănătăţii după modelul celor din România şi altor ţări europene. Potrivit lui Vladimir Hotineanu, ministru al Sănătăţii, în această structură vor activa trei persoane care vor efectua un registru al tuturor medicamentelor cu indicarea preţului de la producător. Acest preţ va fi valabil pe durata unui an şi poate fi schimbat doar dacă importatorul prezintă dovada că producătorul a majorat preţul. Modificările vor intra în vigoare după ce hotărârea în cauză va fi publicată în Monitorul Oficial, până în toamna anului curent.

Preţul la medicamente se va micşora şi graţie eliminării etichetelor cu fâşie latentă aplicate la cutiile de medicamente în perioada 2005 – 2009, care se tipăreau la tipografia “Metrompas”. JURNAL a scris cu ceva timp în urmă că unul din principalii acţionari ai acestei tipografii este ginerele lui Vladimir Voronin, Eugen Rusu. Această afacere, potrivit premierului Vlad Filat, i-ar fi adus lui Rusu circa 65 de milioane de lei într-un singur an, doar din tipărirea etichetelor. Deşi etichetele nu ofereau nicio informaţie relevantă pentru cumpărători, aceştia achitau cel puţin 15 bani incluşi în preţul medicamentelor.

Un fost angajat al SRL „ONIX – Jcv” îşi aminteşte că se pregăteau de implementarea Sistemului Informaţional Automatizat „Nomenclatorul de Stat al Medicamentelor (SIA „NSM”), când a luat naştere această afacere ilegală. „Funcţionarii de la Ministerul Tehnologiilor Informaţionale ne-au dat de înţeles: voi veţi introduce acest sistem, veţi avea de lucru, dar noi ce vom avea din aceasta? Atunci cineva din membrii grupului de lucru a venit cu propunerea de a fi tipărită fâşia latentă. Astfel a luat naştere ideea, chiar dacă fâşia putea fi tipărită de ÎS „Registru”, conducerea întreprinderii a refuzat în favoarea celeilalte tipografii”, ne spune el.

Solicitat de JURNAL, Sergiu Buşmachiu, inspector principal al Direcţiei generale combaterea crimelor economice de la CCCEC, ne spune că angajaţii Centrului au efectuat recent un control la „Metrompas”, rezultatele acestuia însă nu pot fi făcute publice pe moment. Totodată acesta ne-a informat că CCCEC a finalizat controalele la opt din cei mai mari distribuitori de medicamente. Rezultatele vor fi făcute publice în timpul apropiat.

Poziţia CCCEC

Aplicarea noului regulament cu privire la formarea şi controlul preţurilor la medicamente va permite ieftinirea acestora. Potrivit specialiştilor din cadrul Ministerului Sănătăţii, eliminarea etichetelor cu fâşie latentă va permite ieftinirea cu 4-8% a medicamentelor. Unele medicamente, preţurile la care se dublau din cauza că acestea erau comercializate prin intermediul firmelor offshore, se vor ieftini cu 50 – 200%, a declarat pentru JURNAL, viceministrul Sănătăţii, Octavian Grama.

În acelaşi timp, specialişti din cadrul Direcţiei politici în domeniul medicamentului şi dispozitive medicale din cadrul aceluiaşi minister se arată sceptici că noul regulament va permite un control eficient al preţurilor pe teritoriul ţării, atâta timp cât nu este finalizat Sistemul Informaţional Automatizat “Nomenclatorul de stat al Medicamentelor”, care ar permite monitorizarea şi depistarea operativă a majorărilor neîntemeiate ale preţului la medicamente. Pentru acest sistem, în 2006, s-au alocat peste 3 milioane de lei, bani publici, dar până în prezent sistemul nu este implementat în toate instituţiile farmaceutice. Ministerul Sănătăţii susţine că acest proiect a fost pus în practică în proporţie de 87,1 %.

Persoane responsabile din cadrul CCCEC au obiectat că mecanismul de control al preţurilor este funcţional în proporţie de doar 20%, în pofida faptului că pentru aceasta s-au plătit bani grei din buget, tocmai de aceea instituţia se opune implementării de mai departe a acestui proiect.
Cornel Duja, fost angajat al unei firme care a participat din start la implementarea proiectului, e de părerea că anumiţi funcţionari din cadrul CCCEC se opun finalizării proiectului, deoarece le convine ca controlul preţurilor la medicamente să nu fie efectuat în mod automatizat şi că, nu este exclus, aceştia acţionează în favoarea unor instituţii farmaceutice.

Mecanism imperfect

La rândul lor, unii angajaţi de la Direcţia politici în domeniul medicamentului reclamă faptul că sistemul informaţional automatizat care ar permite un control eficient al preţurilor la medicamente pe întreg teritoriul ţării funcţionează doar la nivel local, nu şi la nivel central. „La Agenţia Medicamentului, care trebuie să acumuleze în mod automat toate informaţiile despre medicamentele comercializate în teritoriu şi să efectueze o analiză a acestora, sistemul nu funcţionează”, ne-a informat Vasile Constantinov, consultant în cadrul direcţiei.
Potrivit lui, în 2006, Ministerul Sănătăţii a încheiat un contract cu firma „BCS Soft”, condusă de Ion Onica, căreia i s-au oferit circa 3 milioane de lei din bugetul de stat, ca să pună în funcţiune sistemul informaţional SIA NSM, inclusiv în cadrul Agenţiei Medicamentului. Până în prezent sistemul însă nu funcţionează.

„Ar trebui să dea explicaţii fostul ministru al Sănătăţii, precum şi Boris Golovin, fostul viceministru, despre cum a decurs implementarea acestuia. Faptul că sistemul nu a fost introdus până la urmă vorbeşte despre aceea că el nu le convenea tuturor, este foarte greu să recurgi la şmecherii dacă funcţionează bine acest sistem de control”, e de părere viceministrul Octavian Grama, care a specificat că ministerul pledează pentru finalizarea introducerii SIA „NSM”.

Svetlana Corobceanu