De ce îi plac Marianei vacanţele la mare?

Liviu nu ştiu cum se face că de mai multe vacanţe nimereşte în aceeaşi zonă de odihnă cu soţii Mărgineanu

Mariana are 32 de ani, doi copii şi un soţ iubitor. Pentru ea vacanţa înseamnă mare, soare, plajă şi nu numai. Îi place să admire legănarea uşoară sau zbuciumată a valurilor care îi întretaie respiraţia de uimire în fiecare vară. Să nu vă pară straniu, dar în fiecare vară Mariana aude în simfonia valurilor vocea dulce a ispitei, fremătând cu bucurie şi sfială. Şi acest glas o cheamă lângă Liviu care, nu ştiu cum se face, de mai multe vacanţe nimereşte în aceeaşi zonă de odihnă cu soţii Mărgineanu.

 

Părinţii le-au stricat dragostea

 

Era elevă de liceu când l-a cunoscut pe Liviu, un tânăr cu cinci ani mai mare decât ea, cu ochi albaştri strălucitori. Au trăit o poveste de dragoste frumoasă. Câţiva ani la rând erau foarte des împreună. Liviu ştia s-o strângă în braţe cu tandreţe, s-o acopere cu sărutări pătimaşe. La finele primului an de facultate, au mers în vacanţă la mare. Acolo totul a căpătat alte nuanţe, totul părea mai strălucitor. Ziua soarele le sporea bronzul de pe piele, iar noaptea luna îi desfăta cu privirile sale blânde. La lumina lunii, flăcăul i-a propus căsătorie. Dar când a dus-o acasă s-o prezinte părinţilor, aceştia au primit-o cu răceală. Mama s-a arătat foarte neprietenoasă, iar tatăl lui a prins a tuna şi a fulgera. Nu i-au spus fiului că nu le-ar plăcea de aleasa inimii sale, dar i-au zis să nu-şi facă planuri de viitor cu ea, căci e prea frumoasă şi n-o să-i aparţină numai lui, o s-o râvnească şi alţi bărbaţi.

 

Din ziua aceea, din cauza părinţilor lui, cei doi îndrăgostiţi se întâlneau tot mai rar. Mariana a înţeles că părinţii lui Liviu n-o voiau şi pace! Fiind o fire evlavioasă, multe nopţi s-a tot rugat în faţa icoanelor cu lumânarea aprinsă: „Doamne, Isuse Hristoase! Tu ştii că Liviu mi-i tare drag şi aş vrea să-mi devină soţ. Dar dacă voia Ta e alta, mă voi despărţi de el cu mare durere în suflet. O să mă împac cu voia Ta, Doamne, oricare ar fi ea”.

 

Şi s-a împăcat. După o jumătate de an, Liviu nu mai era aşa cum îl ştia Mariana. Se împărţea între ea şi părinţi. Când se întâlneau părea absent, nu mai aducea vorba despre viitorul lor. Într-o seară, în timp ce se plimbau, Mariana i-a zis: „Liviu, ai devenit de nerecunoscut! Cred că nu mai are rost să continuăm aşa”. „Cred şi eu”, a spus el cu o voce stinsă, adăugând la despărţire: „Să nu uiţi! Pentru mine rămâi aceeaşi pentru totdeauna”.

 

În adâncul sufletului, Mariana spera că relaţia lor va fi reluată după o pauză, dar ziua mult aşteptată de a se vedea mireasă alături de Liviu n-a mai venit. Un an mai târziu, acesta a făcut  nuntă cu Irina, o fată împinsă de părinţi în calea lui. Îmbrăcat în costum de mire, stătea posac lângă Irina, gândindu-se la Mariana. Peste un an, au divorţat. Cuprins de îndoieli, a căutat-o pe Mariana la telefon: „Buna! Ce faci? Sunt eu, Liviu. Te-am sunat ca să te întreb dacă putem să ne vedem în seara asta”.

 

„Ce e cu tine, Liviu? Te faci într-o ureche de parcă n-ai şti că eu mâine merg la cununie cu Viorel, prietenul tău din copilărie. Cum poţi să-mi ceri una ca asta?!” „Am vrut şi eu să ne amintim înainte de cununie de clipele de neuitat petrecute împreună…”

 

„Se salutau ca nişte vechi cunoscuţi fără a da de bănuit că tăinuiesc o întâlnire”

 

Au trecut zece ani de atunci. Mariana şi Viorel şi-au zidit casă de piatră, dăruind celor doi copii o copilărie plină de bucurii. Aceşti copii au avut deja privilegiul să meargă în străinătate. Anul trecut au ajuns în Italia la bunica. Merg obligatoriu în fiecare vară la mare. Au fost în Bulgaria, Turcia, România.

 

Vara asta familia Mărgineanu a mers în Ucraina. Eliberată de zgomotul oraşului, de zgomotele lumii dezlănţuite, Mariana a prins din nou forţa vindecătoare a mării. Şi dacă ar fi numai marea… Mai e ceva care i se oferă în fiecare vacanţă ca un balzam pentru rănile eterne. Sunt clipele de dragoste furată, împărţite cu Liviu care, aşa cum vă spuneam, o urmăreşte ca o umbră în vacanţe la mare. Ştia şi în vara aceasta de prezenţa lui acolo. Erau situaţii când trebuia să treacă prin preajma lui, făcându-se că nu-l observă. Alteori se salutau ca nişte vechi cunoscuţi, fără a da de bănuit soţului foarte gelos că tăinuiesc o întâlnire. Ochii ei ştiu să ascundă de Viorel acel ceva tainic, pe care numai Liviu îl ghiceşte.

 

O oră ca o izbăvire de toate ezitările şi deziluziile

 

În seara în care şi-au dat întâlnire, Viorel plecase împreună cu copiii la concertul formaţei „Zdob şi Zdub”. Mariana, sub pretextul unor dureri de cap, a rămas lungită pe pat. Când se convinse că soţul şi copiii sunt departe, s-a furişat pe sub copacii de pe aleea ce ducea spre căsuţa lui Liviu şi în doi timpi şi trei mişcări era deja la uşă. A intrat fără să bată, el a îmbrăţişat-o sorbind-o din priviri. „Uite că nu mai putem scăpa de amintirea noastră”, îi spuse şi o strânse apoi cu aceeaşi tandreţe bine cunoscută de ea. „Poate chiar valurile înspumate sunt de vină că îmi aduc mereu în urechi vorbele tale: „Pentru mine rămâi aceeaşi pentru totdeauna”. Mariana şi-a ghemuit capul pe umărul lui şi s-a lăsat în voia lacrimilor. Erau lacrimi de bucurie, de fericire. A fost o oră plină de romantism amestecată cu cuvinte calde, cu mărturisiri şi speranţe pentru o nouă întâlnire. O oră mult râvnită de amândoi şi trăită cu intensitate ca o izbăvire de toate ezitările şi deziluziile. Ar fi vrut să se mai plimbe, să admire luna, scăldându-se în mare, aşa cum au admirat-o atunci când i-a propus căsătorie, dar le era frică să nu se termine concertul şi să nu-i surprindă Viorel. Soţul ei, la care ţine foarte mult, nu trebuie să afle niciodată povestea asta. Aşa cred Liviu şi Mariana. Ca să nu trezească bănuieli, a închis uşa în urma ei şi a lut-o iute spre căsuţa sa.

 

Şi-a făcut rapid un duş rece şi s-a băgat în aşternut beată de fericire. Gândurile îi erau la el. Vorbea cu el în gând: „De ce aceste întâlniri pe furiş mă fac să tremur toată? De ce vorbele tale mă îmbată mai tare decât cele ale lui Viorel? De ce mă înfioară mâna ta uitată sub bluza mea? Să fie de vină marea, vacanţa, soarele fierbinte? Sau e ceva mai profund, mai greu de înţeles cu mintea? Am fi putut să nu ne mai întâlnim niciodată din clipa despărţirii. Dar cât de cenuşie ar fi viaţa fără aceste clipe de regăsire?…”

 

O trezi din noianul de gânduri vocile soţului şi ale copiilor care se întorceau de la concert. Prefăcându-se că doarme, Mariana avea chipul mai frumos, mai senin ca niciodată, încremenit într-o lume tainică pe care cine ştie dacă soţul ei o va descoperi vreodată. Ea şi Liviu doresc să păstreze această taină cât mai mult…

 Nina Neculce

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce