Daţi-le voie tinerilor basarabeni în Europa!

Sau despre sacrificiile la care recurg tinerii din Moldova pentru a se asigura cu „maşină, casă şi nevastă”

Acum un an, JURNAL a relatat istoria a doi tineri care au încercat atât pe căi legale, cât şi ilegale să ajungă la muncă peste hotare. Dumitru Ţurcanu, absolvent al Facultăţii de asistenţă socială a USM, a încercat de opt ori să plece din Moldova. De fiecare dată însă a fost prins şi întors acasă, aşa încât nu a reuşit nici măcar o zi să lucreze „la negru”.

Ultima oară, s-a răsturnat în Prut în seara de Crăciun a anului 2011. Iniţial, unul din tineri a trecut hainele cu barca pe malul românesc şi s-a întors după prietenul său care aştepta după o tufă pe malul stâng al Prutului, undeva în zona Nisporeniului. Sperau să ajungă în Austria. Pe la mijlocul Prutului, barca gonflabilă li s-a lovit de o bucată de gheaţă, s-au răsturnat şi au fost duşi cu vreo 300 de metri mai la vale de locul unde îşi ascunseseră hainele. Desculţi, pe un frig de le clănţăneau dinţii în gură, au înţeles că ultima lor speranţă sunt autorităţile de frontieră.

Pe malul românesc nu era ţipenie, iar pe malul stâng al Prutului se auzeau vocile celor pe lângă care s-au strecurat neobservaţi. I-au rugat, pe cât le permitea vocea îngheţată de frig, să le vină în ajutor. Grănicerii, vrând să le dea o lecţie, i-au poftit să înoate înapoi. Totuşi, până la urmă, au telefonat poliţia de frontieră română şi, la scurt timp, tinerii au fost duşi la spitalul din Răducăneni, din zona Iaşului, unde le-a fost acordat ajutorul necesar şi un ceai fierbinte.

Amendat de partea română

După mai bine de un an, am încercat să aflăm dacă cei doi tineri au reuşit să-şi realizeze visul: să-şi găsească un serviciu bine plătit care i-ar asigura cu necesarul „pentru casă, maşină şi nevastă”. Încercând să luăm legătura cu Dumitru, la telefon ne-a răspuns sora mai mică a acestuia, Diana. „Da’ oare ce a mai făcut?”, s-a interesat imediat copilul. Aflând că suntem de la ziar, s-a mai înviorat şi ne-a informat că fratele ei e la serviciu.

Am discutat seara. „Oho, câte s-au întâmplat de atunci!”, ne spune obosit Dumitru, după care precizează: „Am stat oleacă şi la închisoare”. Aflăm că cea de-a opta încercare de a evada din Moldova le-a purtat cel mai mare ghinion tinerilor. După ce s-au predat autorităţilor, şi-au angajat un avocat. Acesta l-a informat pe Dumitru că, conform legislaţiei, pentru trecerea ilegală a frontierei se va alege cu o amendă şi i-a propus contra unei taxe de 200 de euro să-i apere interesele.

Peste aproximativ o lună, Dumitru a primit înştiinţare din partea autorităţilor române că trebuie să achite o amendă de 400 de roni. Avocatul l-a încurajat: „Stai fără grijă că, dacă achiţi amenda părţii române, dincoace nu plăteşti nimic”. A mers la bancă, a achitat şi a răsuflat uşurat. La scurt timp, însă, acasă au venit câţiva poliţişti care l-au informat că execută o decizie a instanţei din RM conform căreia va sta la răcoare 1,5 ani pentru trecerea ilegală a frontierei.

Măcar şofer la ambasadă!

„Eram şocat, avocatul nu m-a informat despre vreo şedinţă de judecată şi nu a depus niciun efort pentru a mă apăra în instanţă. M-au dus la Nisporeni, iar de acolo m-au escortat la Penitenciarul nr. 13. Tata mi-a găsit un alt avocat care a atacat decizia instanţei la Curtea de Apel”, ne spune Dumitru. A stat închis două luni şi jumătate. În acea perioadă, spune el, s-a lăsat de fumat şi a început să facă sport. Condiţiile erau acceptabile, deoarece în fiecare săptămână câte unul din cei şase deţinuţi primea câte o geantă cu de-ale gurii de acasă, altfel, spune el, n-ar fi rezistat.

Prin decizia Curţii de Apel, a fost eliberat după aproape 75 de zile de detenţie, urmând să achite o amendă de 3000 de lei. Ulterior, a stat vreo trei luni fără serviciu. „Înainte să fiu închis, mă mai angajam şofer la Baza auto a Guvernului, cunosc engleza şi speram măcar să mă fac şofer la vreo ambasadă, dar acum, că am stat închis, nu mai am nicio speranţă”, afirmă dezamăgit Dumitru.

„În conflict” cu trei ţări

Cât despre prietenul său, Vitalie U., care şi el a făcut câteva încercări să plece din Moldova pe căi ilegale, acesta a fugit la lucru în Federaţia Rusă imediat după păţania de la Prut. Azi, Vitalie e în conflict cu legislaţia din trei ţări, nu a achitat amenda părţii române pentru „scăldătoarea” în Prut, îi e teamă şi de autorităţile din Republica Moldova, neştiind care e soarta dosarului referitor la trecerea ilegală a frontierei şi, pentru că i-a fost teamă să se întoarcă acasă o dată la trei luni, aşa cum prevede legislaţia, a încălcat regimul de şedere al Federaţiei Ruse, aşa încât acum se află ilegal şi pe teritoriul rusesc. „I-am spus, vino acasă, că vei plăti amenzile şi vei scăpa. Îl aştept. I-am spus, imediat ce te întorci mă suni, cel de-al doilea avocat al nostru este foarte bun”, afirmă prietenul acestuia.

A ajuns până la Berlin

Anterior, Dumitru a lucrat şofer al ex-viceministrului Sănătăţii, Sergiu Raţă, şi apoi şofer al fostei ministru al Sănătăţii, Larisa Catrinici. În calitate de şofer al viceministrului, avea un salariu de 4000 de lei. Când a venit Catrinici, salariul i-a fost redus în jumătate şi atunci a luat decizia să plece din Moldova. În ultimii ani, a luat calea spre Italia, Austria, Polonia, Germania, Ucraina. Spre Italia şi Austria a pornit de două ori. Cel mai îndepărtat punct în care i-a fost dat să ajungă pe căi ilegale a fost Italia. La hotar cu Polonia a fost minţit în repetate rânduri.

„Însoţitorii noştri dispăreau cu documentele şi cu banii noştri. M-am văzut nevoit să mă predau autorităţilor care m-au ajutat să mă întorc acasă. Apoi am trecut iar ilegal hotarele. Am ajuns până la Berlin. M-au prins şi m-au întors. Într-o iarnă, am traversat înot Oderul. Atunci aveam spirt şi pe celălalt mal ne aşteptau haine uscate. A fost o situaţie mai plăcută decât cea de la Prut”, ne povesteşte Dumitru. A încercat să ajungă şi pe căi legale în Polonia şi Portugalia. „Am respectat toate condiţiile, până şi loc la hotel ne-am rezervat. Dar solicitând vizele, am primit refuz”, ne-a mai spus el.

Şi-a luat gândul de la Europa

Acum, Dumitru nu mai speră să ajungă undeva. „Nici lor, europenilor, nu le este mai uşor”, îi compătimeşte nesigur acesta. „Mai bine câştig mai puţin, dar aici, acasă. Am o presimţire: peste un an, doi va fi o schimbare”, spune el şi cască. Acum lucrează la o mină unde scoate piatră şi câştigă 8000 de lei pe lună, „ne ajunge, mai facem economii la mâncare, la serviciile comunale, căci tata e invalid şi greul e mai mult pe umerii mei”. Mai face sport, joacă fotbal, „să ieşi cu o fată azi undeva, te costă cel puţin 600 de lei pe seară. Doar un suc costă 60 de lei. E un lux”, explică Dumitru.

În centrul satului sunt doi metri pătraţi care îi aparţin, i-a cumpărat de la Primărie. A construit un butic, ca cele din Chişinău în care se vând ţigări şi ziare, care acum rugineşte. Şi-a deschis o firmă, dar pentru a-şi pune pe roate afacerea ar mai avea nevoie de bani, de care deocamdată nu dispune. Ne interesăm de ce nu a lucrat nicio zi asistent social. „Mie chiar mi-a plăcut această profesie, afirmă însufleţit tânărul, am ales facultatea nu pentru că acolo ar fi fost concursul mai mic, dar pentru că mi-a părut atractivă. Eram un singur băiat între 30 de fete. Dar când am terminat facultatea, m-am gândit totuşi că e o profesie mai mult pentru femei. Ce o să vorbesc eu aşezat faţă în faţă cu babele, la primărie?”, se întreabă mai mult retoric acesta.