Data stabilirii datei alegerilor // Scrisorile lui Buraga

Ieri am discutat despre data alegerii preşedintelui RM. Trebuie mai întâi ales candidatul, apoi anunţată data alegerii sau viceversa: să fie anunţată data alegerii, apoi ales candidatul? De ce trebuie să ne grăbim? Graba strică treaba, spuse moş Dumitru. Să fie ales mai întâi candidatul, apoi să fie stabilită data alegerilor. Că doar nu stabileşti ziua nunţii, apoi îţi cauţi mireasă, îl susţinu Rodin Cartoafă. Pe de altă parte, dacă ai stabilită data nunţii, îţi găseşti mai repede mireasă, eşti luat în serios. Oricât timp şi-ar rezerva, deputaţii moldoveni oricum nu vor reuşi să se încadreze în termenul stabilit, replică Scurtoi. Trebuie stabilită o dată a stabilirii datei alegerilor. Asta va slăbi încordarea şi va detensiona situaţia, interveni Cozonac. Oricum, după data stabilirii datei alegerilor va trebui să fie stabilită data alegerilor, iar aceasta va deschide cutia pandorei a alegerii preşedintelui, replică Scurtoi. De la putut până la făcut e o distanţă lungă. Peste o săptămână, se ajunge la concluzia că nu a fost identificat niciun candidat şi se amână data stabilirii datei alegerilor preşedintelui cu încă o săptămână şi tot aşa. Excelentă idee! – spuse Sobcor. Dar nu toată lumea prinse şpilul. Marian Lupu a propus să fie stabilită data alegerilor pe 15 martie, iar PL a propus să amânăm data stabilirii datei alegerilor cu o săptămână, până identificăm un candidat. Şi dacă identificăm candidatul, ce facem? – se interesă sanitara Vera. Foarte bine ai spus: „Dacă identificăm…,” Dar e un lucru foarte complicat, nu înţelegi? – explică Sobcor. Într-o săptămână liderii AIE nu vor reuşi să identifice un candidat şi vor mai cere încă o săptămână… Şi tot aşa… Până la paştele cailor. Nu se poate amâna la nesfârşit data alegerilor, dar se poate amâna data stabilirii datei alegerilor. Aşa că viaţa devine şi mai interesantă! – constată Cozonac în asentimentul general.

Acuma stau şi mă gândesc oare de unde s-a luat zicala „ori cu capul de piatră, ori cu piatra de cap”?

Al vostru brobdignag, broclehurst, birobidjan, Ion Buraga

 

 

The following two tabs change content below.
Ion Buraga

Ion Buraga