Dacă erai lângă mine, măturam casa cu tine

„Eu plec peste ocean. Plec cu omul drag inimii mele. Să nu te mire faptul. Nu te-am iubit și nici nu te iubesc. Am făcut nuntă cu tine pentru că am avut nevoie de bani și de un alt nume de familie în pașaport. De divorț o să am eu grijă. Cu bani acum hotărăști totul. Deocamdată doar în acte mai rămân soția ta, iar dacă o să-mi dai acordul, voi păstra numele tău de familie și după divorț… AUGUSTINA”

Când a citit bilețelul lăsat pe masă, Cornel nu știa ce să creadă. Complet uluit, a început să umble de colo până colo prin cameră, încercând să se calmeze. Se simțea foarte prost și foarte umilit. După vreun sfert de oră, s-a așezat pe marginea patului și, cu capul prins între palme, încerca să limpezească lucrurile. Dar cum, Doamne, să le limpezești, când așa, dintr-odată, viața lui de familie, care părea atât de simplă și de clară, s-a tulburat?! Cum de nu s-a priceput că Augustina îi întinde o cursă? Acum tot ce era legat de relația lui cu ea devenise o ecuație cu mai multe necunoscute, un amestec de real şi ireal…

Prieteni de nedespărțit în anii de școală

S-au născut în sate megieșe, dar se cunoșteau din anii de școală. În clasele mari au învățat în aceeași școală, în clase diferite. Abia așteptau să se termine lecțiile ca să meargă împreună până la podul ce le despărțea satele. Până acolo o petrecea Cornel în fiecare zi pe Augustina, apoi se întorcea acasă. Era una dintre elevele cele mai bune din școală. El era un pic mai slab la învățătură. Și ea îl ajuta cu temele. Veneau amândoi mai dimineață la școală, îi corecta lucrările în scris, îi reda pe scurt conținutul temelor la română, franceză. La istorie și matematică băiatul se simțea călare pe situaţie, nu avea nevoie de explicații și meditații. Îi plăceau aceste obiecte.

L-a cerut ea în căsătorie cu gând ascuns

După absolvirea școlii, fata a plecat să-și continue studiile la ASEM, iar băiatul –la Colegiul de Informatică. Continuau să țină legătura. După încheierea anului II de studii, Augustina i-a propus să meargă cu ea la mare. El a acceptat. A fost prima și ultima lor vacanță petrecută împreună pe o plajă din Ucraina. Atunci, în apusul soarelui din prima zi de întâlnire cu marea, pe plaja ferită de lume, fata i-a mărturisit că îl iubește și că e pregătită de următorul pas din relația lor. S-au plimbat pe malul mării toată noaptea, iar răsăritul i-a prins îmbrățișați pe nisipul umed și rece. Cornel o încălzea cu sărutări fierbinți. Frumoase și pline de farmec au fost și nopțile ce au urmat. Întinderea mării lăsa ca luna să-i bată, trimiţând valuri fosforiscente până la picioarele lor, amplificând beția plăcerilor trupești. Păreau fericiți și îndrăgostiți. În ultima zi de vacanță, focoasa Augustina s-a așezat în genunchi în fața iubitului și l-a cerut în căsătorie. Luat prin surprindere, el nu știa ce să zică. După o lungă pauză, i-a răspuns: „Da!”. Ea a sărit în sus de bucurie, l-a sărutat, zicându-i: „Cred că nu e o rușine ca fata să ceară în căsătorie pe cel pe care îl iubește. Am simțit că asta îmi doresc și de aceea am făcut eu primul pas.”

Acolo, pe malul mării, și-au declarat iubire până la mormânt. Peste o săptămână, Cornel a cerut binecuvântarea părinților. Mama lui Cornel le-a spus așa: „Vă binecuvântez. Dar să nu vă fie cu supărare, am să vă spun ce gândesc. Nu vă potriviți și s-ar putea ca nu peste multă vreme să vă dați seama de lucrul acesta. Dragostea vine și trece, dar căsătoria ar fi bine să fie pe viață. Eu v-aș sfătui să nu vă grăbiți”. Augustina nici n-a vrut să audă. Avea planurile ei. Cu mult înainte de plecarea la mare i se aprinseseră călcâiele după altcineva și avea nevoie de bani ca să plece cu el în America. Așa că a pus în aplicare acest scenariu, jucându-și perfect rolul. În duminica următoare, părinții mirelui „au băut răspunsul” împreună cu mama miresei. (Tatăl Augustinei se afla și se mai află într-un penitenciar de tip închis, fiind condamnat la nouă ani de închisoare.) În scurt timp, s-a făcut și nunta.

După jale – bucurii

După nuntă, proaspătul cuplu a plecat la Chișinău. Augustina – pentru a-și continua studiile, iar Cornel își găsise un loc de muncă la o firmă privată. Viața de familie au început-o într-o garsonieră în care stăteau cu chirie. Banii câștigați la nuntă soția i-a pus într-un cont bancar pe numele ei. Știa ea ce știa. La câteva săptămâni de „viață cu dulceață”, într-o zi i-a zis soțului: „Poate mai bine ar fi ca tu să te duci la țară, iar eu la cămin, să nu mai cheltuim banii pe chirie”.

Cornel nu a fost de acord. A rugat-o să nu-și bată capul de chirie, că are el grijă. Apoi, de la o zi la alta, „vulpișoara” a început să aducă vorba ba despre o dragoste amăgitoare și plictisitoare prin care a trecut o prietenă, ba despre jocul dublu al șefului, ba despre aceea că nimeni nu-și cunoaște de la început toate cărările vieții etc. Cornel nu lua în seamă aluziile și nici nu bănuia că și nevastă-sa era antrenată într-un joc dublu, clocind în minte planul de evadare din țară cu celălalt.

Abia când a găsit bilețelul pe masă, a înțeles că a fost tras pe sfoară. Câtă dreptate avusese maică-sa când le-a spus că nu se potrivesc și ce sfat înțelept s-a risipit! După lungi frământări, bărbatul s-a ridicat de pe marginea patului și a privit pe fereastră. Afară era întuneric. Fața i se înroși, iar din gât i se rupseră cu ură cuvintele: „Am fost un bleg! Dacă ai fi acum lângă mine, actrițo, te-aș apuca de păr și aș mătura casa cu tine!” Și, dintr-odată, un zgomot de avion îl făcu să tresară și să creadă că e chiar avionul cu care cei doi zboară spre „Tărâmul Fericirii”.

Inima lui Cornel se înmuie și o indiferență totală îl cuprinse. „Dă-o dracului de Augustină prefăcută! Ce, a murit mama fetelor? Să fiu eu sănătos că-mi voi găsi pereche după inima mea!” Și și-a găsit. N-a stat să plângă în pumni. Chiar din seara aceea a legat prietenie pe internet cu un suflet rănit din nordul republicii. Erau pe aceeași lungime de undă. Maria fusese părăsită de mire cu două luni înainte de nuntă. Peste două săptămâni, s-au întâlnit față în față. S-au plăcut și, după un an, s-au căsătorit. Cresc împreună un băiețel frumușel, care în curând va împlini un anișor. Sunt fericiți.

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce