Dacă Dodon s-a închinat în faţa cazacilor

„Dacă s-a dus Dodon și s-a închinat în fața cazacilor care ne-au omorât și ne-au scos din casă, ar fi bine să se închine și la mormintele celor morți, în fața copiilor acestora din școlile românești, victime ale acestui regim”, a spus Eleonora Cercavschi, directoarea Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare” din Grigoriopol în cadrul întrunirii din 28 iunie 2017 organizată de către „Promo-Lex”. Managerii şcolilor cu predare în limba română din stânga Nistrului și-au spus – a câta oară! – păsul.

Maria Roibu, directoarea Liceului Teoretic „Alexandru cel Bun” din Tighina: „Cerem ca Ministerul Educației al R. Moldova să permită admiterea absolvenților școlilor rusești din Transnistria la facultățile din Chișinău doar în baza diplomei de bacalaureat”. Constantin Sucitu, directorul Gimnaziului din Corjova, Dubăsari: „Vrem și noi ca ultimul și primul sunet la școală să fie o sărbătoare, și nu o zi de doliu; să ne permită să trecem în dreapta Nistrului fără acte și copiii noștri să fie liberi pe teritoriul statului lor. Copiii noștri trăiesc ca într-un ghetou”.

Ion Iovcev, directorul Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol: „Vrem ca pentru cele opt instituții de învățământ cu predare în limba română să fie achiziționate clădirile și să devină proprietate a guvernului R. Moldova, cu posibilitatea de a construi, de a ne dezvolta”.

Eugenia Halus, directoarea Liceul Teoretic „Evrika” din Râbniţa: „Ne-am săturat să fim obiect de speculă politică. Din 1989 până în prezent, când Tiraspolul are nevoie de ceva, școlile românești sunt puse la bătaie”.

Aurelia Ursu, directoarea Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Corjova, Dubăsari: „De la conflict au trecut 25 de ani, dar în clădirea instituției mai persistă urme de gloanțe şi obuze”. Într-un gând, profesorii îi întreabă pe guvernanţi: mai există în lume şcoli unde procesul instructiv-educativ s-ar desfăşura în asemenea condiții?