„Dacă ajungi să votezi răul cel mai mic, este grav”

Ruxandra Maniu, actriță la Teatrul Odeon, București

 Interviu cu Ruxandra Maniu, actriță, Marele Premiu „Ştefan Iordache” la Gala Tânărului Actor, Premiul pentru cea mai bună actriţă de comedie la Festivalul Internaţional Hyperion StudFest

Dragă Ruxandra Maniu, ce înseamnă pentru dumneavoastră Festivalul Național de Teatru de la București?

Festivalul Național de Teatru este un prilej, în primul rând, de a-mi revedea colegii din țară cu care, din cauza vremurilor și a timpului care se pare că trece din ce în ce mai rapid, mă văd foarte rar. Îmi amintesc, când eram studentă, pentru noi toamna însemna Festivalul Național de Teatru. Stăteam cu orele la ușile teatrelor, doar-doar voi fi printre primii studenți ajunși la intrare și voi prinde un loc în sală. Acum mă bucur că pot vedea spectacole bune, că îmi pot vedea colegii, este o sărbătoare.

De mică ați visat să deveniți actriță? Părinții, bunicii aveau vreo legătură cu teatrul?

Bunicul meu a fost inginer de șantier, și bunica era inginer, tatăl meu a lucrat ca administrator de rețea, iar mama era economistă. Pe când eram în clasa a 8-a, am mers împreună cu mama mea la Teatrul Nottara, la piesa „Titanic Vals”. Mi-a plăcut atât de tare! Am simțit o emoție foarte puternică la final, când toată sala era în picioare, aplauda, încât am spus: „eu asta vreau sa fac”. Și de-atunci, nimic nu m-a mai putut întoarce din drum.

Scenă din spectacolul „Frontal” de Gianina Cărbunariu, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț

Am citit într-un interviu că ați studiat actoria cu Rodica Mandache, la Universitatea Hyperion, Facultatea de Teatru. Ce vă uimește în maniera sa de a preda, prin ce îi convinge Rodica Mandache pe studenți? Ce vi s-a transmis de la ea în meserie?

Da, am studiat actoria cu Rodica Mandache, am fost norocoasă. Ceea ce m-a uimit și continuă să mă uimească e prospețimea, energia, sensibilitatea și totodată forța de care dispune. De la ea am învățat lucruri esențiale, care m-au ajutat să mă dezvolt, au fost, cum s-ar zice, „cei 7 ani de-acasă”. Am văzut în timpul facultății 270 de spectacole, le știu precis numărul fiindcă aveam un carnețel în care notam fiecare spectacol, plus filme. Fără această bază, nu știu cum m-aș fi putut descurca. Este extrem de important să vezi, să cunoști multe, să ai habar de ce se întâmplă. Am învățat în primul rând să mă respect, să respect această meserie, să iubesc ceea fac și să nu-mi pierd candoarea.

Cum v-a ales cunoscutul regizor Alexandru Dabija pentru rolul Malcăi în „Moș Nichifor” după Ion Creangă, de la Teatrul Act – spectacol inclus în programul ediției din 2019 a FNT?

Colaborarea mea cu Alexandru Dabija a început în 2014 la Teatrul Odeon, cu rolul Decebal din piesa „Titanic Vals” de Tudor Mușatescu. (Așadar, din nou „Titanic Vals”, un titlu providențial! – n.n.). Apoi au urmat spectacolele „Soldatul Svejk” de  Jaroslav Hašek și „Fugarii” după Cehov, tot la Teatrul Odeon. Într-o zi, Alexandru Dabija m-a sunat și mi-a spus că urmează să înceapă repetițiile la Teatrul Act, împreună cu Marcel Iureș, și că s-a gândit la mine pentru personajul Malca.

Ruxandra Maniu și Marcel Iureș în spectacolul „Moș Nichifor” după Ion Creangă, Teatrul Act, București

Felicitări, ați realizat un spectacol frumos! Malca e caldă, senină, jucăușă, proaspătă. Cum obține un actor prospețimea în interpretarea unui personaj?

Cred că cel mai important este să nu uiți să te joci. Eu mă joc și mă bucur, mă descopăr cu fiecare rol. Nu am cum să mă plictisesc, îmi place enorm să mă joc, îmi place să găsesc nuanțe noi, inventez, îmi imaginez lucruri. Spiritul ludic e vital pentru un actor.

Rolul din „Moș Nichifor” v-a adus alături de Marcel Iureș. Ați mai colaborat cu el? Pentru ca duetul să funcționeze este nevoie de curaj, de o concentrare deosebită?

E prima mea întâlnire cu Marcel Iureș într-un spectacol de teatru. Este un actor colosal, un partener generos și minunat, alături de el nu ai absolut nici o teamă, știu ca sunt protejată. Cred că așa funcționează și duetul, nu este nevoie de nici un fel de artificiu.

Curiozitatea, luminozitatea Malcăi îi sporesc farmecul. Ați așteptat un astfel de personaj?

Da, de fapt am asteptat un asemenea context: un regizor extraordinar care te provoacă și nu te lasă o clipă să șovăi, un partener ideal, alături de care poți să nu ai absolut nici o frică, și peste toate astea, povestirea plină de farmec a lui Ion Creangă.

Cum aveți grijă să vă pastrați libertatea în profesie, în viață ?

Nu știu, nu m-am gândit niciodată la asta, sau mai bine spus, nu am avut niciodată o grijă specială. Cred că m-aș împovăra foarte mult dacă aș avea această grijă. Probabil, îmi păstrez libertatea respectandu-mă și respectându-i pe ceilalți.

Secvență din „Slugă la doi stăpâni” de Goldoni, Teatrul Odeon, București

Ediția curentă a FNT a fost consacrată celor 30 de ani de la Revoluția din 1989. Tema celor 30 de ani de libertate și democrație a fost pusă în discuție la festival. Aș vrea să vă întreb, ce vă amintiți de decembrie 1989? Unde erați, ce făceați?

Păi eu abia mă născusem. M-am născut în octombrie 1989.

Sunteți de vârsta Revoluției! Cum vă raportați la acest eveniment istoric? Ce se vorbea în familie despre perioada ceaușistă?

Nu știu câte aș putea să vă spun despre perioada aceea. Bunicii mei și părinții, în primii ani de după 89, așteptau mult dorita democrație și libertate… Era o nebunie cu mersul la cumpărături, mergeam mereu să vedem ce lucruri noi au adus la magazin. Apoi ne-am obișnuit și cu magazinele, erau din ce în ce mai multe și mai mari. Îmi amintesc Crăciunurile facute la bunica acasă, într-un apartament din București. Ne strângeam toți la masă, televizorul mergea și vedeam imagini de la procesul soților Ceaușescu. Discuțiile erau variate, de la „nu-s morți, au fugit undeva”, la „săracii”. Apoi cineva spunea „hai schimbă programu’ că-i totuși Crăciunul”, iar altcineva cerea „ia lasă, lasă! stai să vedem cum îi zice că nu răspunde decât în fața marii adunări naționale”. Eu și vărul meu așteptam ultima replică, pentru noi nu semnifica mare lucru. Noi nu apucasem epoca ceaușistă. În general, nu se vorbea prea mult despre acea perioadă în casă.

După 30 de ani se revine la normalitate? Credeți că România e pe calea cea dreaptă?

Nu este deloc pe calea cea dreaptă, mi se pare că ne afundăm din ce în ce mai mult în mocirlă, nu mai există repere, nu mai este respect pentru nimic. Nu-mi dau seama ce se întâmplă, dar nu este bine deloc, e o debandadă totală, eu așa simt. În momentul în care nu te mai poți baza pe nimic, e rău. Sistemul de sănătate este praf, suntem noi împotriva noastră. Dacă ajungi să votezi răul cel mai mic, este grav. Sigur că mă gândesc la tinerii pieriți în Revoluție, în 1989, au dorit o schimbare, nu au mai suportat, la fel cum ieșim și noi în stradă. Ieșim pentru că avem o datorie și față de ei, cei ce au căzut pentru noi!

Să revenim la activitatea dvs. din teatru. În ce spectacole jucați acum?

În momentul de față joc la teatrul unde sunt și angajată – Teatrul Odeon, în „Titanic Vals”, „Soldatul Svejk”, „Fugarii”, toate cele trei piese sunt regizate de Alexandru Dabija. Mai joc în „Kafka. 5 vise” regizat de Dragoș Galgoțiu, în „Trei Generații”, în regia lui Dinu Cernescu și în „Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni regizat de Peter Kerek. Am roluri și în spectacolele „Tabu” (regie, David Schwartz) și în „Artists Talk” de Gianina Cărbunariu. Cea mai nouă premieră e „Frontal” de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, un spectacol montat de Gianina Cărbunariu care este o adaptare liberă după „Povestea unui om leneș” de Ion Creangă. În „Frontal” se vorbește despre sărăcie, despre cum lenea este asociată în majoritatea cazurilor cu sărăcia și despre consecințele unor narațiuni asupra oamenilor.

Ați fost la Chișinau?

Da, prima dată am fost la Chișinău în anul 2013, cu spectacolul „Titanic Vals”, foarte mult mi-a plăcut și am dorit să revin, pentru că nu am avut atunci destul timp ca să vizitez orașul. Am revenit anul acesta în martie, când am jucat spectacolul „Tabu”. Chișinăul este un oraș foarte frumos, are un public bun, interesat și generos, sper să revin cât de curând.

Vă mulțumesc pentru interviu și vă așteptăm cu noi spectacole!

Interviu de Irina Nechit