D. Dungaciu: „Chestiunea Basarabiei” se va redeschide când SUA vor întoarce ochii spre Rusia

dan-dungaciuParteneriatul strategic cu SUA râmane pentru România singurul pivot stabil, de aceea, orice tentativă politică de a subrezi acest parteneriat, în actualele condiții, este o gravă eroare politică și strategică, spune prof. Dan Dungaciu.

“Revenirea atentiei americane spre estul Europei si vestul Rusiei va redeschide inclusiv dosarul Basarabia (…) Nu e cazul doar sa vorbim despre unire acum, ci sa ne asiguram ca problema nu vine peste noi si ne prinde nepregatiti”, afirma directorul Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale al Academiei Romane (ISPRI), intr-un intervu acordat Ziare.com.

– Cum vedeti disputele politice despre R. Moldova din societatea romaneasca?

In mod real nu este vorba despre o tensiune sau o contradictie. Dar starea de razboi de la noi si personalizarea oricaror proiecte ne fac sa politizam inclusiv problematica R.Moldova. In realitate, avem doua tipuri de declaratii, pe de-o parte angajamentul Romaniei de a sprijini ferm R. Moldova in drumul ei european, pe de alta, mai noua, ideea reunificarii celor doua state. Mi se pare eronat sa le punem in opozitie si in contradictie, pentru ca nu sunt asa.

Avem in acest moment, ca proiect politic asumat de toata lumea, presedinte, premier, sef al Senatului, ideea de sprijin european pentru Chisinau. E clar. Si asta se si intampla in realitate. Pe de alta parte, a aparut, inclusiv ca urmare a unui semnal public consistent, undeva la 62%, ideea ca esecul european al R. Moldova va putea aduce in discutie inclusiv calea germana de integrare europeana pentru R. Moldova, respectiv perspectiva reunificarii cu Romania. Dar asta ca alternativa, nu ca substitut pentru integrarea europeana! A pune “reunificarea” impotriva “integrarii” e gresit si inutil.

“Reunificarea”, repet, este alternativa pe care doar Bucurestiul o poate furniza si doar Chisinaul poate beneficia de ea. Aceasta este esenta relatiei speciale dintre cele doua state!

– Cum vi se par reactiile internationale la aceste declaratii?

In realitate, la cata ingrijorare interna a aparut in urma asa ziselor declaratii unioniste, reactiile au fost, practic, inexistente. Bruxellesul nu a spus nimic, nici Moscova, iar Washingtonul, prin vizita extrem de importanta a Victoriei Nuland, nu a reactionat explicit la asta, desi chestiunea a fost pe agenda.

Doar dupa ce a fost intrebat – si nu din proprie initiativa! -, reprezentantul Washingtonului a reiterat, cum era firesc, sprijinul Americii si al Romaniei pentru integritatea si independenta R. Moldova, a salutat efortul de inaint emergator al Bucurestiului, dar si – atentie! – suveranitatea R.Moldova si “dreptul cetatenilor sai de a-si alege singur viitorul”.

Ce inseamna asta? Fara sa fortam interpretarile, inclusiv ca daca basarabenii doresc reunificarea, cine ii poate impiedica? Iar daca nu o doresc, cine ii poate forta? Pana la urma, reunificarea e precum tangoul, se danseaza in doi. Bucurestiul ce poate face? Sa declare ca, daca se va ajunge la asta, e gata sa fie partener… Dar e prematur acum sa speculam. Deocamdata, sa spunem doar ca nu au fost reactii adverse pe canalele oficiale, si asta e semnificativ.

Singura reactie oficiala a venit, indirect, dinspre Germania – al carui ministru de Externe este fosta eminenta cenusie a cancelarului Schroeder -, de la ambasadorul din R.Moldova, care a sugerat ca discutia despre reunificare este “o furtuna intr-un pahar cu apa”, plus cateva semnale experte tot dinspre Berlin. Nici Germania nu a reactionat insa frontal, desi as sublinia, totusi, o posibila diferenta de abordare germana si americana a relatiei Romania – R. Moldova. E de urmarit acest aspect.

– Vi se pare realista perspectiva de integrare europeana pentru R.Moldova?

Sunt doua probleme majore aici. Prima tine de evolutiile din UE, a doua de geopolitica Rusiei. In ceea ce priveste UE, in varianta cea mai fericita, R. Moldova va primi doar acordurile de liber schimb si liberalizarea vizelor. Adica nu o perspectiva clara de integrare. Sigur, nu e rau, dar nu este integrare europeana, asa cum este proiectul pentru Balcanii de Vest.

Dar vestea cea mai proasta este ca nici acesti pasi – liberalizarea vizelor si semnarea Acordului de Asociere – nu sunt certi pentru 2014. R.Moldova se afla acum in situatia Ucrainei inainte de Vilnius. Asteapta acum decizii importante, la nivel de Parlament si Consiliu de ministri, pentru a depasi Ucraina in parcursul formal spre UE.

Dar va fi greu, din trei motive principale.

Primul tine de tensiunile care exista la nivelul UE. Pe de-o parte, Bruxellesul institutional pare sa doreasca victorii compensatorii, inclusiv in relatia cu Rusia, asa ca preseaza pentru semnarea Acordului de Asociere cu R.Moldova si Georgia sau liberalizarea vizelor pentru R.Moldova.

Dar UE nu e doar cea a birocratiei bruxelles-eze, ci si cea a deciziilor statelor nationale. Si aici, la al doilea nivel, am impresia ca se pot produce blocajele. Nu cred ca exista neaparat unanimitate, iar agenda Presedintiei elene a UE, foarte bizar, ignora aproape complet Parteneriatul Estic sau extinderea. In plus, exista state mari, dar si mici, pentru care o fortare acum cu R.Moldova ar insemna riscuri geopolitice majore pe relatia cu Rusia. La ce bun?

Mai mult, atmosfera actuala din UE, in preajma alegerilor, face ca ideea liberalizarii vizelor ca fie prost prizata. Cine mai accepta astazi migranti in plus? De aceea ma astept sa apara diverse campanii care sa vizeze subiectul, deja se pare ca au inceput, mai ales in spatiul germanic.

Problema cea mai importana este decizia din Consiliul JAI. Mi-e greu sa imi imaginez scena in care, de exemplu, ministrul de Interne al Frantei, Manuel Valls, viitorul prezidentiabil socialist, cu atitudinea lui fata de emigranti care o face pe madame Le Pen sa para inocenta, sa accepte liberalizarea vizelor pentru cetatenii R.Moldova…

Iar, in al treilea rand, nu as ignora nici disputa ierarhiilor din Parteneritul Estic. Din moment de Ucraina nu va mai semna nimic, iar R.Moldova si Georgia o vor face, sustinatorii Ucrainei nu vor fi deloc fericiti. Cum ar suna pentru Polonia, de pilda, ca toate proiectele ei, de genul integrarea Ucrainei sau Belarus, sa devina esecuri, iar R.Moldova, sprijinita de Romania, sa semneze si sa primeasca vizele? E si o chestiune de orgoliu aici, sper sa nu conteze, dar nu as ignora chestiunea asta…

Prin urmare, inclusiv eventuala semnare a Acordurilor de asociere, care nu are cum sa se produca pana in vara, in opinia mea, ramane problematica. Sper sa nu fie asa.

– Vorbeati si despre geopolitica Rusiei.

Aici e al doilea palier al blocajului. Sigur ca va reactiona, e natural sa o faca, iar ca sa intelegem asta ar trebui sa vorbim despre ceea ce as numi “geopolitica oportunitatilor” pe care o practica Rusia.

La ce se refera asta? La faptul ca Moscova trebuie sa fructifice rapid succesele din 2013. Are in 2014 o fereastra de oportunitate si nu are cum sa se opreasca. Anul 2013 a fost anul diplomatic al Rusiei, cei care spun asta au dreptate. Rusia are, de pe vremea lui Gorceakov, capacitatea extraordinara de a performa diplomatic inclusiv cand situatia interna e subreda. E de invatat din asta!…

Dar victoria diplomatica a Rusiei, indiscutabila, poate fi o victorie a la Pyrrus. Sigur, a pus Rusia pe harta politicii mari prin sprijinul acordat americanilor in Siria si Iran. Dar acest ajutor va duce inclusiv la clarificarea mai rapida a regiunii care, fara un nou razboi, are sanse de stabilizare, fie si aparenta, cu exceptia dosarului palestinian, care e greu de urnit.

Dar, pe langa sprijinul in Orientul Mijlociu, blocarea Ucrainei tot de catre Rusia a ridicat nivelul de alerta fata de stilul politicii externe al Moscovei. Si nu cred ca asta trece nesesizat.

Pe scurt, lucrurile stau asa: Rusia a sprijinit stabilizarea in Orientul Mijlociu, ridicand presiunea de pe SUA, dar, concomitent, ii atrage atentia in Est prin presiunile pe care le face! Ce va face America? Va continua sa se uite in alta parte? Nu cred…

– Deci Rusia asteapta acum reactia SUA?

Rusia intelege foarte bine contextul si stie ca trebuie sa se grabeasca. Si anul 2014 va fi anul consolidarii pozitiilor in vecinatate, cel putin ca intentie, pentru a putea profita de timpul ramas. Deci, e o dialectica bizara si inevitabila care poate, in opinia mea, sa ne explice activismul si graba Rusiei in Est, resuscitarea parteneriatului energetic ruso-german, recentele contracte cu Ungaria – la care UE nu a reactionat inca limpede – de 10 miliarde de euro pentru extinderea centralei nucleare de la Paks si prin care Ungariei va aduce in UE si NATO compania nucleara Rosatom, din care va face un nou Gazprom; presiuni in Ucraina si 15 milioane pentru Kiev; Moldova (Gagauzia, Taraclia, Transnistria etc. – Rusia va tine cu dintii de R.Moldova), Bulgaria, Serbia etc.

Dar acest tip de lectura ne sugereaza ca trebuie sa ne asteptam si la o revenire a Americii pe acest spatiu.

– Cum trebuie sa reactioneze Romania?

Evenimentele care se petrec cu repeziciune in jurul nostru ne arata clar ca, in ciuda eforturile admirabile si laudabile facute de Germania, geopolitica in aceasta regiune ramane de suma nula: ce castiga Rusia pierde Occidentul, si invers. Romania in acest moment are o pozitie, teoretic, privilegiata, doar daca va reusi sa fructifice parteneriatul strategic cu America. Din moment ce in UE, din punct de vedere energetic, fiecare se cam descurca cum poate,

Parteneriatul strategic cu SUA ramane pentru Romania singurul pivot stabil. De aceea, orice tentativa politica de a subrezi acest parteneriat, in actualele conditii, este o grava eroare politica si strategica. Ar fi iresponsabil sa mutam iarasi idiosincraziile interne in politica externa si sa sugeram divergente pe aceasta tema.

– Asa cum se intampla inclusiv in chestiunea R. Moldova.

Din pacate, da. Relatia cu R.Moldova trebuie si ea gandita tot in termenii de mai sus. Lectura relatiei bilaterale trebuie sa fie una geostrategica. Deocamdata suntem la faza tatonarilor, jocurilor mici, refularilor reciproce (vezi “cazul Banciu”) etc.

Relatia dintre Romania si R.Moldova nu este si nu va fi niciodata doar o relatia bilaterala, fie si fraterna, ci va fi una regionala si strategica, cu deschideri spre spatii externe esentiale, si ea trebuie perceputa ca atare, de ambele maluri ale Prutului. Ca de fiecare data in istorie, relatia Bucuresti – Chisinau va fi din nou una geopolitica. O retensionare a faliei estice va repune chestiunea pe agenda.

Asta inseamna, in traducere, ca revenirea atentiei americane spre estul Europei si vestul Rusiei va redeschide inclusiv dosarul Basarabia. Despre asta e vorba, pana la urma.

– Ce poate face Bucurestiul in aceasta situatie?

Sa gandeasca strategic, in ciuda faptului ca 2014 va fi, din pricini politice interne, un an risipit. Dar asta nu trebuie sa impiedice elitele Romaniei sa gandeasca relatia cu Estul, inclusiv cu R.Moldova, in perspectiva post electorala, mai cu seama daca parcursul european al R.Moldova se va bloca.

La baza oricarui proiect major trebuie sa existe un consens societal, care trebuie construit. Un consens la nivelul societatii, al clasei politice, al institutiilor guvernamentale, parlament etc. Singurul proiect major al Romaniei reusit a fost integrarea euro-atlantica si a reusit pentru ca a functionat, fie si tacit, pe trei pasi: 1. Consens societal (societate civila) ; 2. Consens politic la nivel de partide; 3. Consens la nivelul principalelor institutii politice (Presedintie, Guvern, Parlament) ; 4. Institutionalizarea proiectului (constructie institutionala care sa dureze mai mult decat un ciclu electoral) si asumarea lui dincolo de culori de partid.

Asta e esenta Pactului de la Snagov, initiat si patronat de catre Academia Romana, semnat de toate partidele politice si asumat politic si social. Nici atunci liderii politici nu mureau unul de dragul celuilalt, dar s-a reusit depersonalizarea proiectului euroatlantic, in numele interesului national.

Atata timp cat nu va exista ceva similar pentru R. Moldova – poate tot sub egida Academiei Romane, de ce nu? – nu vom merge corect mai departe si vom continua sa improvizam. Dar ar fi pacat sa pierdem, ambele state, o oportunitate care, in opinia mea, se intrezareste. Si care poate fi ultimul tren. Nu e cazul doar sa vorbim despre unire acum, ci sa ne asiguram ca problema nu vine peste noi si ne prinde nepregatiti. Indiferent de evolutiile (geo) politice, geografia nu se schimba. E timpul, vorba cuiva, sa o punem sa lucreze in interesul nostru.

ziare.com