Cuvântul poate ucide sau analiza analizelor

Deși foarte criticată de ei, perioada de după căderea regimului Voronin a permis unor intelectuali să-și facă o adevărată carieră prin a comenta în mass-media viața politică din RM. Acești intelectuali, pe mulți dintre care îi respect foarte mult, redactează editoriale, scriu pe blog sau sunt invitați la emisiuni de talk-show, unde analizează, de multe ori în direct, evenimentele care au loc. Acest fenomen este nou pentru RM, însă foarte vechi pentru societățile cu democrație avansată.

Având privilegiul de a fi urmărit evoluția acestui fenomen dintr-o țară cu un nivel recunoscut al libertății cuvântului, cum este Canada, sunt tentat inevitabil să fac și unele comparații. Nu cred că aș avea dreptate dacă aș spune că în Canada analizele și comentariile politice sunt mai bune, chiar dacă ei au fără îndoială mult mai multă experiență, iar societatea lor are o veche tradiție democratică. Vreau să afirm doar că există mai multe diferențe în atitudinea și în stilul adoptat de intelectuali în dezbaterile publice, pe care aș vrea să le discut aici. Să luăm cele mai importante diferențe pe rând.

Radicalismul discursului

În primul rând, sare în ochi radicalismul discursului adoptat în spațiul public din RM. Mulți comentatori politici din RM, prin stilul pe care îl adoptă, dau impresia că își propun prin analiza pe care o fac să ucidă simbolic. Textul lor este încărcat cu calificative menite să devoaleze fără nicio ambiguitate poziția față de realitatea pe care o analizează. Cuvintele și frazele sunt alese cu scopul de a trezi emoții cât mai mari, din care cauză nuanțele sunt evacuate, iar publicul rămâne destabilizat. Mesajul se transmite utilizând asftel mijloace expresive foarte categorice, care exclude dialogul. De fiecare dată se pune în aplicare artileria grea, cuvintele ca trădător, dezgust, scârbă, ticălos, greață, josnic, hoți etc. Iar din cauza că ele sunt în decalaj, de cele mai multe ori, cu realitatea, efectul lor este desensibilizat în timp, ele își pierd semnificația inițială, ceea ce face ca autorii să caute noi mijloace, mai radicale, de exprimare. Privită din exterior, ambianța creată de acest gen de comentarii pare extrem de violentă.

Lipsă de respect reciproc

În al doilea rând, este șocant pentru un observator extern faptul că în societatea moldovenească domină o atmosferă de lipsă de respect reciproc. Aceasta se manifestă prin atitudinea pe care fiecare o manifestă în raport cu ceilalți și care transpare vizibil în discursul adoptat (injuriile, etichetările, adresările necuviincioase sau nerespectuoase etc.), dar și prin faptul că cele mai multe luări de poziție din spațiul public se bazează pe prezumția vinovăției. Chiar dacă nu sunt explicite, deși uneori ele sunt, analizele evenimentelor se fac din perspectiva unui complot pus la cale de anumite persoane influente rău intenționate. Întrebarea sacramentală care îi preocupă pe analiștii moldoveni este „cine stă în spatele” cutărui sau cutărui eveniment. Nu e vorba dacă există sau nu aceste fenomene (oricum este simplist să credem că cineva controlează în totalitate un proces sau eveniment), ci de faptul că acest mod de interpretare este foarte răspândit.

Comentarii cinice

În al treilea rând, pentru cineva din exterior, este surprinzătoare închiderea perspectivei adoptată și promovată de elitele intelectuale din RM. Dacă ar fi să caracterizez printr-un cuvânt multe din viziunile liderilor de opinie asupra realității sociale și politice din RM, cu excepțiile de rigoare bineînțeles, acesta ar fi „cinism”. Multe comentarii, dar mai ales opiniile exprimate în discuțiile private, sunt foarte cinice, ele nu descriu decât mizerie umană, marasm moral, complot și degradare. Acest mod de a vedea lucrurile ar fi fost considerat indecent în Canada.

Ar trebui poate să credem că realitățile sociale din R. Moldova nu sunt ca cele din Canada și, de fapt, sunt așa cum sunt descrise de comentatori. S-ar putea să fie așa, deși și acolo au fost cazuri de corupție mare (de ex. scandalul comanditelor sau cel din industria construcțiilor) sau chiar de vindere a unor deputați (deputata Anne Cools de la liberali a trecut la conservatori, se zice că nu fără a fi remunerată). Aceste fenomene sunt însă analizate prin prisma faptului comis, și nu al persoanelor sau, cu atât mai puțin, al societății în ansamblu. Convingerea care domină este că nu există oameni (sau societăți) în totalitate răi sau în totalitate buni, oricine are partea lui bună și partea lui rea. Important este ca faptele bune să fie încurajate, iar cele rele condamnate, și astfel să evolueze societatea în ansamblu. Dacă s-ar condamna fapta, și în R. Moldova ar exista probabil și mai puțin cinism, căci o faptă mai poate fi corectată.

Explicaţii de natură „ontologică”

În al patrulea rând, un observator extern ar fi mirat de faptul că explicațiile pe care le dau comentatorii vieții publice din RM sunt de cele mai multe ori de natură, dacă e să folosesc un cuvânt savant, „ontologică”, persoana este așa, și nu poate fi altfel, noi suntem așa, și nu putem fi altfel, moldovenii sunt așa, și nu pot fi altfel. Acest tip de interpretare este unul catastrofist, pentru că nu dă speranță. Astfel, multe comentarii ajung de cele mai multe ori la concluzia care devoalează o ură inexplicabilă de sine, un fel de frustrare existențială, că în Moldova nimic nu mai este posibil de făcut, că totul este decis de soartă și confirmat de istorie. Foarte puțină lume vede progresele realizate, iar dacă și sunt menționate, se recurge imediat la diminuarea importanței lor. După ce citesc astfel de analize, moldovenilor le vine să-și facă bagajele și să plece din țara asta blestemată, acesta fiind de fapt și mesajul explicit al unor bloggeri.

Analizele nu prezintă soluții

În al cincilea rând, întristează sentimentul de impas care induc analizele și dezbaterile publice. Deși pun degetul pe problemele reale ale societății, din cauza explicațiilor „ontologice”, analizele nu prezintă ca regulă și soluții (oricum, ele nu au niciun rost, așa sunt moldovenii). Atunci când se prezintă o problemă, dar nu se discută soluțiile, se crează impresia că acestea nu sunt rezolvabile. Publicul rămâne astfel cu senzația că este asaltat de probleme imposibile de rezolvat, fiind afectat într-un mod dramatic moralul lui. Ceea ce se întâmplă de fapt este că oamenii pierd speranța. Iar dacă speranța moare ultima, atunci comentatorii care ucid speranța nu fac altceva decât să sugrume societatea pe care o slujesc, dar mai ales viitorul ei.

Comentatorii care își fac analizele în spațiul public, mai ales liderii de opinie, au o mare responsabilitate, căci ei prezintă grila de lectură prin care moldovenii citesc realitatea politică și socială. Iar felul în care moldovenii citesc aceste realități le modelează comportamentul și practicile sociale. În psihologia socială există un concept elaborat de Rosenthal – „autoîmplinirea profeției” – care vrea să zică că ceea ce noi credem cu adevărat și profund se și împlinește. Astfel, dacă oamenii au credința profundă că nu există ieșire, ea chiar nu există.

Intelectualii trebuie să fie responsabili

Să nu fiu înțeles greșit, eu cred profund că intelectualii au datoria să critice și să demoleze fenomenele negative care macină societatea și că ei trebuie să fie tot timpul în opoziție față de orice putere. Asta fac, deși nu toți, și intelectualii canadieni. Eu cred în același timp că intelectualii trebuie să fie responsabili și să evalueze foarte atent instrumentele retorice pe care le folosesc ca atunci când demolează fenomenele negative să nu demoleze prin ricoșeu și întreaga societate. Pentru aceasta ei, dar și orice persoană publică, cum sunt politicienii, de ex., ar trebui, în opinia mea, să mediteze mult la impactul pe care îl poate avea în societate fiecare cuvânt utilizat de ei.

Lilian NEGURĂ