Cuțitul în spate

Val-Butnaru

Două știri bombă. Prima se referă la desemnarea laureatului premiului Nobel 2016 pentru literatură care este cântărețul american Bob Dylan. În tinerețe l-am ascultat și am admirat felul lui de a interpreta. Îmi plăcea aventura vocii lui de a se lua la întrecere cu chitara. Se întâmpla ca vocea să câștige competiția și să ia nota cea mai de sus. Dar de aici până la premiul Nobel pentru literatură e cam prea mult. Fac parte din „tradiționaliștii” care așteptau ca în 2016 premiul Nobel pentru literatură să-l ia cineva dintre marii nedreptățiți: japonezul Haruki Murakami, ceho-francezul Milan Kundera sau albanezul Ismail Kadare.

Adică unul dintre scriitorii care fac pe bune literatură de talie universală. Acum, Comitetul Nobel își admiră, probabil, decizia sa care i se pare al naibii de surprinzătoare. Nu e chiar așa. Faptul că l-au premiat pe Robert Allen Zimmerman nu ne miră de loc. Dacă ar fi premiat-o, bunăoară, pe Zinaida Julea, uite asta, da, ar fi fost o surpriză de proporții globale!

A doua știre se referă la desemnarea candidatului unic la prezidențialele din 30 octombrie. Nu sunt sigur că a fost luată cea mai bună decizie, dar ca și în cazul lui Zimmerman, nu comentez nimic ca să nu supăr cele câteva mii de fani. Ceea ce ar trebui de comentat este comportamentul incalificabil al președintelui PLDM, Viorel Cibotaru. Miercurea trecută, el a ieşit ca păduchele în frunte (a doua oară în scurta lui biografie politică) și a declarat că cele trei partide au luat decizia de a o desemna pe Maia Sandu. Cele trei partide nu luaseră o asemenea decizie. Mai funcționa Memorandumul lansat de Platforma DA conform căruia candidatul unic era propus Andrei Năstase, iar în cazul în care până joi, ora 14.00, PAS-ul nu ar fi acceptat această condiție, Andrei Năstase s-ar fi retras din cursă, Platforma DA urmând s-o susțină pe Maia Sandu.

Ce nu e clar aici? Ce mare tălmaci european trebuie angajat ca să-ți arate pe degete cum funcționează mașinica? Ce neuroni trebuie să fie clintiți din locul lor ca să ieși cu o declaraţie-provocare în stare să destrame firavul echilibru din interiorul coaliţiei? În momentul în care toată lumea aștepta reacția Maiei Sandu, ce neliniște sufletească te poate împinge în lumina proiectoarelor că să faci o afirmație preluată într-o admirabilă succesivitate sincronică de zilierii Piticului? Spuneam că Cibotaru se află la o a doua ispravă de acest fel, ceea ce înseamnă că omul recidivează. Ce se întâmplă, doctore? ar întreba Oana Cuzino. Oare Titanicul peledemist are nevoie de o asemenea faimă?

Astfel de incidente vorbesc despre cultura relațiilor politice. Despre cumsecădenia liderilor care conveniseră să creeze o alianță. Conviețuirea în cadrul unor coaliții nu e deloc simplă: diferite idei, caractere, echipe, viziuni ș.a.m.d. În lumea civilizată, nu știu cum se face, dar se poate! La nemți, în general, a fost posibilă o alianță dintre cei de dreapta şi cei de stânga. Și la București există precedente, chiar dacă n-au durat mult. Atunci când intri în coaliție cu alte partide este important să știi că partenerii tăi au încredere în tine și tu în ei. Să nu stai cu frica în sân că-ţi crapă de după colţ capul sau îți bagă cuțitul în spate.

Prezidențialele au să treacă peste două săptămâni. Mă întreb, însă, pe ce principii morale ale liderilor de partide va fi clădită coaliția la viitoarele alegeri parlamentare? Cum au de gând să lupte cu Piticul cei cu neuronii zbuciumați? Câtă încrede se poate avea în ei? Cu cine salvăm statul capturat? De fapt, Piticul n-a capturat, ci a cumpărat statul cu tot ce are acesta: primari, deputați, procurori, judecători, piariști, analiști, consilii, comitete, ministere, uniuni, asociații etc. Totul rezolvă banul. Sintagma principii și valori a ajuns să fie bună numai ca prilej de zeflemea. Doar banii lui – asta e tot ce contează în această nefericită formațiune statală!

Apropo de viitoarele alegeri parlamentare. În foarte scurt timp, Piticul își va cumpăra o lege prin care vom avea circumscripții uninominale. Și iarăși se va umbla la sacul cu bani. Pentru a cumpăra masiv voturi. Cum să lupți cu ciuma mafiotă fără a avea certitudinea că partenerul de alianță nu-ți va băga cuțitul în spate?

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)