Cutia cu piuneze // Nostalgia lui Vasile Ernu

Există cântăreţi şi compozitori ai unui singur cântec, poeţi ai unei singure poezii, scriitori ai unei singure cărţi… Din categoria acestora ar putea face parte şi Vasile Ernu, care pare să scrie mereu aceeaşi carte, „Născut în URSS”.

Fiindcă îşi câştigă pâinea din obsesia şi nostalgia faţă de trecutul sovietic, el consideră că toată lumea trebuie să vorbească despre cât de bine a fost în URSS, cât de mult s-a regresat comparativ cu perioada „pe care o demonizăm azi”. Mai mult, preocuparea pentru perioada curentă şi fireasca indiferenţă faţă de realităţile sovietice dragi inimii sale el le interpretează, într-un interviu recent acordat unei publicaţii de limbă rusă, ca „interdicţii” ale temelor respective, atât în Republica Moldova, cât şi în România. Să fim serioşi, dle Ernu, cine, la Chişinău sau Bucureşti, vă interzice să vorbiţi şi să scrieţi mereu despre una şi aceeaşi? Nu v-aţi gândit însă că riscaţi să deveniţi plictisitor?

Pe de altă parte, dl Ernu abordează uneori teme pe care pare să nu le cunoască suficient de bine, pe care le-a studiat, probabil, superficial. Un exemplu e tema agriculturii din RM şi România, nivelul ei care nu mai este cel de acum zece ani. Lucrurile se mai schimbă, chiar dacă nu atât de repede precum s-ar dori. Agricultura din perioada sovietică se ţinea pe picioare fiindcă era subvenţionată masiv de stat, prin tehnică, îngrăşăminte, carburanţi aproape gratuiţi, căci costau mai ieftin decât apa, şi s-a prăbuşit imediat cum s-a trecut la economia de piaţă. Groparii colhozurilor au fost chiar agrarienii, care nu pot fi suspectaţi de înclinaţii reformiste, de simpatie pentru relaţii capitaliste. Nu socialismul sau comunismul asigura „prosperarea” artificială a colhozurilor din RSSM, altfel ar trebui să existe o agricultură înfloritoare în Coreea de Nord. Dar nu există, căci spre deosebire de URSS, acolo nu se extrage şi nu se exportă petrol şi gaze.

Dl Ernu frizează cinismul atunci când perorează despre industrializarea din RSSM. Cu acelaşi succes putem discuta şi despre autobahnele şi alte realizări economice, cum ar fi „volkswagenizarea” în Germania hitleristă. Iarăşi, referindu-se la situaţia din Chişinău, dlui Ernu îi scapă nuanţe importante, care ne spun cât de tare, cu uitare de sine, se cramponează el de enorma efigie a URSS. În mod paradoxal, dacă ar fi fost un scop în sine, industrializarea sovietică nu ar fi avut soarta colhozurilor. Aceasta însă servea politicii demografice, de modificare a componenţei etnice, a diluării elementului românesc în Basarabia. Uzinele militare despre care vorbeşte cu inconştientă admiraţie dl Ernu nu angajau personal local, decât în foarte mică măsură, de ochii lumii, bazându-se preponderent nu numai pe ingineri, dar şi pe muncitori invitaţi din Rusia şi Ucraina, asigurându-i în mod prioritar cu apartamente, chiar cu riscul de a-i supăra pe autohtoni. Dar mămăliga, se ştie, nu explodează. Astfel a fost rusificat Chişinăul, Bălţiul şi celelalte oraşe. Întreprinderile respective nu se subordonau autorităţilor locale. Rolul lor s-a „developat” din plin când s-a început mişcarea pentru limba română, ele devenind cuiburi ale Interfrontului, declanşând greve împotriva oficializării limbii române. Dacă limba română nu contează, dacă nu ne pasă de cultura noastră sau credem că o putem substitui cu edificii moarte, atunci se pierde într-adevăr nu numai sensul mişcărilor din anii perestroikăi, dar şi sensul independenţei. Dacă, totuşi, independenţa pentru dl Ernu mai are sens, nu ar fi mai bine să ne concentrăm pe ceea ce este de făcut azi, decât să ne pierdem timpul vânturând cenuşa de ieri, umblând cu scheletele lui Lenin şi Stalin în spate, tulburând fantomele comuniste?

 

Da, capitalismul, fiindcă veni vorba, este nemilos, are multe păcate şi vicii. Dar ce a făcut China ca să supravieţuiască dacă nu a adăugat în cazanul ideologic marxist şi o bună doză de capitalism? Oricâte eforturi de resuscitare i-am aplica lui Marx şi discipolilor săi, ideile lor sunt falimentare, şi URSS, pe care, orice ar spune, o idealizează şi o deplânge cu lacrimi de crocodil dl Ernu, este prima dovadă în acest sens. După cum spunea John Kenneth Galbraith, „în capitalism omul îl exploatează pe om. În comunism e viceversa”. Comunismul e criminal şi anacronic, iar socialismul neputincios, anemic. Convergenţa ar putea fi cuvântul de ordine mult mai potrivit. Deşi rostit mai demult, pare să-i vină rândul abia acum.

Paul Borzac

 

The following two tabs change content below.

utilizator

Ultimele articole de utilizator (vezi toate)