Curtianu continuă să aducă jucători tineri la naţională

MOLDOVA Selecţionerul Alexandru Curtianu continuă să întinerească lotul naţionalei Moldovei. Tehnicianul a anunţat recent lotul lărgit pentru meciul cu Lichtenstein din preliminariile Euro 2016. În listă se găsesc trei jucători de la naţionala de tineret, care nu au fost convocaţi niciodată la prima reprezentativă. Principalele surprize ale noului selecţioner sunt Maxim Focşa (Academia), Victor Gheorghiu (Milsami) şi Dan Spătaru (Zimbru).

Curtianu i-a convocat şi de această dată pe foştii săi elevi de la naţionala de tineret, Alexei Koşelev, Cătălin Carp, Vasile Jardan şi Vadim Raţa. Nicolae Calancea a ajuns la Ceahlăul Piatra Neamţ, iar Cătălin Carp a fost transferat la CFR Cluj. Din lot nu lipsesc nici vedetele naţionalei: Artur Ioniţă, Alexandru Epureanu, Igor Armaş sau Alexandru Gaţcan. Din cei 29 de jucători, în lotul final vor rămâne cel mult 23 de fotbalişti. Moldova va juca împotriva selecţionatei Lichtensteinului pe 15 octombrie, la Chişinău, cu începere de la ora 19:00. În primele trei meciuri din preliminarii, naţionala noastră a acumulat doar un punct în meciul cu Rusia, la Moscova. Înainte de această remiză, elevii lui Kurtianu au pierdut cu Muntenegru (0-2, la Podgorica) şi cu Austria (1-2, la Chişinău).

Iată lotul lărgit al naţionalei Moldovei:

Portari: Ilie Cebanu (Mordovia, Rusia), Nicolae Calancea (Ceahlăul Piatra Neamț, România), Alexei Koșelev (Saxan Ciadîr-Lunga)

Fundaşi: Alexandru Epureanu (Istanbul BB, Turcia), Igor Armaş (Kuban, Rusia), Victor Golovatenco (Sibir, Rusia), Petru Racu (Veris Chişinău), Ştefan Burghiu, Ion Jardan, Iulian Erhan (toți, Zimbru Chişinău), Veaceslav Posmac, Vasile Jardan (ambii, Dacia Chișinău), Maxim Focșa (Academia Chișinău), Victor Gheorghiu (Milsami Orhei).

Mijlocaşi: Alexandru Gaţcan (Rostov, Rusia), Artur Ioniţa (Verona, Italia), Andrei Cojocari, Artur Patraș (toți, Milsami Orhei), Serghei Gheorghiev (Sheriff Tiraspol), Vadim Rața (FC Tiraspol), Cătălin Carp (CFR Cluj, România), Alexandru Suvorov (Mordovia, Rusia), Anatol Cheptine (Zimbru Chişinău).

Atacanţi: Igor Picușciac (Amkar, Rusia), Radu Gînsari (Sheriff Tiraspol), Gheorghe Boghiu (FC Tiraspol), Alexandru Dedov, Dan Spătaru (ambii, Zimbru Chişinău), Denis Calincov (Veris Chișinău).