Cum să-ţi înmatriculezi maşina cu numere străine

Persoanele care deţin autoturisme cu numere străine intrate în R. Moldova până la 1 noiembrie curent au la dispoziţie trei luni pentru a fi înregistrate. În perioada 1 ianuarie–31 martie 2017, acestea vor beneficia de o reducere de 70% la plata accizei. În general, procedura de înmatriculare este aceeaşi ca a tuturor maşinilor cumpărate în afara R. Moldova, doar că vehiculele vizate trebuie scoase din registrele statelor în care au fost înregistrate.

Mariana Şalamac

Legea care prevede modificările menţionate a fost publicată la 27 decembrie curent în Monitorul Oficial. Dorel Noroc, şeful Direcţiei generale politică şi legislaţie fiscală şi vamală din cadrul Ministerului Finanţelor, a explicat pentru ECOnomist procedura de înregistrare în R. Moldova a maşinilor cu plăcuţe străine.

Primul pas: scoatere vehiculelor din registrele statelor în care au fost înregistrate

Potrivit acestuia, automobilul trebuie în primul rând radiat din registrul statului în care a fost înregistrat. „Paşaportul tehnic şi numerele maşinii sunt transmise în ţara în care aceasta a fost înregistrată. Acolo, persoana pe numele căreia este înregistrat autoturismul îl scoate din evidenţă. În paşaportul tehnic se precizează că autoturismul a fost radiat din registrul din ţara respectivă”, a precizat funcţionarul.

În ce priveşte scoaterea automobilelor din evidenţa statelor din care au fost importate, Dorel Noroc a menţionat că nu este o procedură complicată: „Toate persoanele care importă mijloace de transport, atât dealeri autorizaţi, cei de pe piaţa second-hand, precum şi alte persoane, atunci când importă vehiculele, le scot din evidenţă. Cred că cei care au cumpărat aceste mijloace de transport ştiu formalităţile obligatorii pentru a le scoate din registrele statelor în care acestea se află în evidenţă”.

Al doilea pas: birou vamal

După ce automobilul este radiat din registrul statului în care a fost cumpărat, în perioada 1 ianuarie–31 martie, timp de trei luni, deţinătorul automobilului trebuie să se adreseze la birourile vamale din R. Moldova. „Este vorba de birourile vamale care desfăceau vinieta. Precizez că birourile care se vor ocupa de perceperea taxelor vamale pentru aceste autoturisme urmează să fie stabilite printr-un ordin al Serviciului Vamal”, a menţionat Dorel Noroc.

Actele necesare

În ce priveşte actele necesare, odată obţinută radierea din registrele statelor străine, paşaportul tehnic al vehiculului este prezentat la biroul vamal. În plus, se prezintă un act în baza căruia proprietarul are dreptul să o înmatriculeze în R. Moldova (contract de vânzare-cumpărare, procură, act de vânzare-cumpărare, factură ş.a.). Totodată, este necesar şi certificatul de achitare a vinietei. De notat că cei care conduc maşini înmatriculate în Transnistria nu sunt obligaţi să prezinte certificatul de achitare a vinietei, aşa cum nu aveau obligaţia de a o achita.

„La prezentarea acestor documente, Serviciul Vamal îi emite solicitantului o chitanţă, TV14, cu care acesta merge la banca din cadrul postului vamal şi achită suma accizei şi taxa pentru efectuarea procedurilor vamale în valoare de 0,4% din cea a mijlocului de transport. Serviciul Vamal îi oferă un certificat cu care persoana merge la ÎS Registru şi îl înregistrează în R. Moldova. Deci, procesul nu este complicat”, a conchis specialistul de la finanţe.

Vor achita doar 30% din acciză

Astfel, după cum afirmă cei de la întreprinderea de stat CRIS „Registru”, procedura de înmatriculare a vehiculelor este practic aceeaşi. „Unica modificare se referă la faptul că persoanele care au importat vehicule indiferent de perioada de exploatare (mai mare sau mai mică de zece ani) pot să le supună taxelor vamale. Persoanele care deţin vehicule importate şi înmatriculate în alt stat şi care au achitat vinieta pot să plătească taxele vamale şi să le înmatriculeze, achitând doar 30% din acciza stabilită pentru anul 2016”, au precizat reprezentanţii acestei structuri de stat.

Această reducere de 70% a accizei a provocat nemulţumirea celor care au importat maşini şi le-au înmatriculat în R. Moldova înainte de anunţarea acestei facilităţi. În acest sens, viceministra Finanţelor, Veronica Vragaleva, a menţionat anterior că nu este într-adevăr corect, dar „această reducere de 70% a accizei a fost văzută ca instrument menit să îi motiveze pe cei care sunt în zona neagră să intre în zona albă”.

Pentru echitate fiscală

Potrivit Ministerului Finanţelor, modificările referitoare la maşinile cu numere străine care circulă pe drumurile naţionale au fost făcute pentru a reduce inechităţile fiscale dintre cei care şi-au înmatriculat maşinile în R. Moldova şi deținătorii de autovehicule înregistrate în străinătate. „Sunt oameni care trec revizia tehnică, achită accize pentru forma de petrol consumat, achită acciză sub formă de maşină importată acum ceva ani, iar alţii nu fac acest lucru. Dar problema cea mai mare nu este de fapt că bugetul pierde milioane de lei, ci că maşinile cu numere străine nu sunt pasibile de urmărire şi nu este siguranţă în trafic. Dacă o astfel de maşină era implicată într-un accident, poliţia noastră nu avea capacitatea administrativă să o urmărească. O altă problemă este că majoritatea maşinilor aduse din străinătate sunt vechi şi au un grad de poluare mare”, a explicat viceministra Finanţelor, Veronica Vragaleva.

La expirarea termenului de trei luni, Ministerul Afacerilor Interne şi cel al Transporturilor vor monitoriza înregistrarea maşinilor. În cazul în care proprietarii nu au făcut acest lucru, autoturismele cu o vârstă mai mare de zece ani vor fi scoase din R. Moldova, iar cele cu o perioadă de exploatare mai mică de zece ani vor fi scoase după 180 de zile.

SURSA: eco.md

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)