Cum să-ţi depăşeşti condiţia de rob // MEMORIE

Emanuil Gavriliţă, unul dintre fondatorii ziarului „Basarabia”

Sâmbătă, 24 martie, s-au împlinit 105 ani de la apariţia ultimului număr (79) al ziarului „Basarabia” (1906–1907), prima publicaţie periodică de limba română din provincia dintre Prut şi Nistru.

Ion Varta

În scurta perioadă de activitate, 11 luni, acest ziar a înscris o veritabilă pagină de istorie, poate una din cele mai frumoase, a luptei pentru drepturile naţionale ale populaţiei majoritare româneşti din această provincie supuse unei crunte politici de deznaţionalizare şi asimilare pe durata unui secol de ocupaţie imperială rusă.

Prietenia şi legământul

Protagoniştii acestei temerare acţiuni au fost doi inimoşi basarabeni pe care îi lega o sinceră prietenie, dar şi un scop nobil – emanciparea naţională şi socială a conaţionalilor lor. E vorba despre doi români din judeţul Sorocii – Constantin Stere şi Emanuil Gavriliţă –, primul născut la Ciripcău (după alte mărturii, la Horodişte), iar celălalt – la Nicoreşti, Băxani.

Pe scurtătură, distanţa dintre aceste localităţi ar fi ceva mai mult de zece km. Chiar dacă sunt născuţi în perioade diferite (E. Gavriliţă, în 1847, iar C. Stere – în 1865), şi-au petrecut copilăria pe aceleaşi meleaguri. Faptul că ambii aveau aceeaşi profesie – cea de jurist – a constituit de asemenea o circumstanţă importantă a apropierii lor.

Însă elementul decisiv care i-a determinat să se apropie au fost bineînţeles idealurile nutrite de cei doi soroceni. Respectul şi încrederea reciprocă i-au determinat să facă un legământ atunci când au decis să lanseze prima publicaţie periodică de limba română, cu un generic atât de scump pentru amândoi – „Basarabia”.

Şansa şi experienţa

Bogata experienţă de avocat pe care o avea Emanuil Gavriliţă, a contat enorm în reuşita proiectului asupra căruia consimţiseră cei doi. Cunoaşterea temeinică a legislaţiei ruseşti de către Gavriliţă era o garanţie în plus a succesului comun. Asemenea competenţe constituiau o pavăză bună pentru evitarea unor coliziuni neplăcute cu cenzura şi justiţia imperiului. Alegerea lui E. Gavriliţă ca director-editor al ziarului era dictată şi de faptul că acesta, în perioada 1902–1903, a întreprins eforturi susţinute pentru a obţine aprobarea autorităţilor pentru editarea unui ziar de limbă română.

În acest scop, el a efectuat câteva călătorii la Sankt Petersburg, dar fără succes. Responsabilii din capitala imperiului au respins demersurile sale. Nu s-a resemnat după aceste insuccese, dimpotrivă, a încercat să obţină aprobarea pentru tipărirea unei reviste săptămânale cu o tematică strict gospodărească. Dar şi de această dată demersul său nu a avut sorţi de izbândă.

Şansa de a lansa o publicaţie periodică în română va apărea în toiul primei revoluţii ruse, după emiterea de către împăratul Nikolai II a Manifestului din 17 octombrie 1905, prin intermediul căruia au fost declarate mai multe libertăţi democratice: libertatea cuvântului, tiparului, întrunirilor etc.

Formarea echipei

După stabilirea unui plan de acţiuni de către C. Stere şi E. Gavriliţă, au fost reluate demersurile pentru obţinerea aprobării autorităţilor pentru tipărirea ziarului. Autoritatea enormă de care se bucura E. Gavriliţă în capitala Basarabiei a constituit o şansă în plus pentru obţinerea avizului pentru editarea ziarului.

E ştiut că C. Stere, pe atunci profesor la Universitatea din Iaşi, a venit în câteva rânduri la Chişinău sub pretextul participării sale, ca avocat, într-un proces judiciar cu privire la moştenirea averii boierului Calmuţchi. Scopul principal al prezenţei sale în capitala Basarabiei însă era anume inaugurarea activităţii ziarului „Basarabia”.

Implicarea plenară a avocatului Emanuil Gavriliţă a fost una cu conotaţie decisivă. Acesta a reuşit să adune echipa ziarului, destul de pestriţă ca orientare politică şi opţiuni. Cu toate acestea, graţie eforturilor depuse de cei doi protagonişti ai acestui proiect, a fost posibilă coagularea unei echipe robuste: Ion Pelivan; fraţii Ion şi Theodor Inculeţ; Pan Halippa; Alexis Nour; Mihail Vântu, Nicolae Popovschi; fraţii Nicolae şi Vasile Florov; Vasile Harea; Gheorghe Stârcea; Alexie Mateevici; Tudose Roman; Sergiu Cujbă.

Cauza interzicerii ziarului

Ziarul „Basarabia” a pledat consecvent pentru repunerea românilor basarabeni în drepturile lor naţionale, suprimate de autorităţile imperiale: utilizarea limbii române în administraţie, justiţie, învăţământ, biserică; restabilirea într-o formulă mai amplă a autonomiei administrative de la 1818.

Curajul de a afirma apartenenţa populaţiei majoritare din ţinut la neamul românesc a provocat o ură viscerală din partea autorităţilor imperiale. Acestea au acuzat frecvent publicaţia de promovare a ideii de separare a Basarabiei de Rusia şi de unire cu România. De fapt, această acuzaţie a şi constituit principala cauză a interzicerii ziarului. Rolul pe care l-a jucat această publicaţie periodică a fost unul imens, creând un precedent în mişcarea naţională a românilor basarabeni.

Theodor Inculeţ, mulţi ani mai târziu, a invocat un caz destul de sugestiv care îl caracterizează cel mai bine pe directorul „Basarabiei”: „Ne-am grupat în jurul bătrânului Em. Gavriliţă, editorul „Basarabiei”. Ce mare inimă de român bătea în acest luptător înflăcărat! Câteodată, un crâmpei spontan îl caracterizează pe om mai mult ca o atitudine întreagă. Mi s-a întipărit în memorie o scenă. Mi-aduc aminte cu câtă indignare ne povestea odată la redacţie: «În casa lui N.N. nu mai calcă piciorul meu. Închipuiţi-vă, o cucoană într-o conversaţie rusească, la un moment dat, se exprimă: «Am fost la N.N. – totul mergea binişor, dar deodată, au început a gâgâi pe moldoveneşte».

Am sărit ca ars: «Сe înseamnă, duduie, a gâgâi pe moldoveneşte? Limba moldovenească este o limbă ca şi alte limbi şi, poate, şi mai nobilă». Am plecat cu indignare şi nu mai calc pe acolo”.