Cum să te bucuri de viaţă

shot 14-009472.tif„La 19 ani, când flăcăii roiau ca albinele în jurul ei, năvalnică cum era, voia să se întâmple totul repede”

În copilărie, Margareta era un copil firav, slăbănog. De prin clasa a cincea, a început să practice sportul şi, la adolescenţă, s-a făcut o femeie graţioasă. Avea o faţă frumoasă, gât lung, mâini fine cu degete subţiri, sâni frumoşi, şolduri bine rotunjite. Vorba ceea, le avea pe toate: şi frumuseţe, şi trup.

Dar în vorbele şi în gândurile sale se citea înţelepciunea omului care a dus o viaţă grea şi care a trecut prin multe momente dureroase. A avut o copilărie fericită până la şase ani, atât cât i-au fost în preajmă ambii părinţi sănătoşi. Nenorocirile s-au abătut peste casa lor una după alta. Mai întâi, şi-a pierdut tatăl, apoi, mama s-a îmbolnăvit grav. Boala a lăsat-o fără picioare, ţintuită la pat, doar cu mintea întreagă. Margareta îi poartă de grijă de atunci. La început, a fost ajutată de o mătuşă, iar de la 12 ani se descurcă singură. O spală, o hrăneşte, îi citeşte, îi povesteşte tot felul de întâmplări cu sfârşit optimist. Din vreme în vreme, mama cântă jalnica ei soartă atât de frumos că fiica se opreşte încremenită şi lacrimile încep să-i curgă şiroaie pe obraji.

Măritiş cu ochii închişi

La 19 ani, când flăcăii roiau ca albinele în jurul ei, năvalnică cum era, voia să se întâmple totul repede. Îşi dorea foarte tare un bărbat în casă, care să rânduiască gospodăria. A închis ochii şi s-a măritat cu Ilie, primul care o ceruse de nevastă. Nici frumuseţe, nici delicateţe, nici gingăşie, nici farmec – era chiar urât de tot flăcăul. Crispat, cu nasul lung şi capul înghesuit între umeri, cu trupul deşirat şi priviri răutăcioase, astfel i se contura portretul. Cine ştie de când pusese ochii pe gingaşa făptură, dar în duminica ceea cu soare blând şi caişi în floare, a cucerit-o cu vorbele: „Margaretă dragă, visez demult să fac o familie cu tine, să te fac fericită”.

Adevărul e că n-a fost măcar mireasă fericită. N-au făcut nuntă, nici la altar n-a dus-o în rochie de mireasă. Şi nici fericită n-a mai fost alături de el, căci era un tiran, o bătea frecvent.

Îşi înghiţea biata de ea durerea şi suferea în tăcere. Căuta s-o menajeze pe mama ei, să nu-i transmită din amărăciunile pe care le trăia. Aşa au trecut trei ani. Într-o noapte cu întuneric ca smoala, în timp ce se întorcea de la crâşmă, cineva l-a lovit mortal chiar în clipa în care a vrut să deschidă poarta. Dimineaţa, Margareta l-a găsit într-o baltă de sânge. „Da bine că l-a strâns Dumnezeu să nu mai facă rele pe pământ”, spuneau cu un fel de uşurare oamenii din sat şi îl fericeau pe cel care şi-a „făcut pomana” cu el. Fata a continuat lupta cu boala mamei sale şi alte greutăţi ale vieţii care o făceau puternică.

Ploaia care i-a unit

După un an şi ceva de văduvie, într-o zi, când o ploaie de vară se dezlănţuia între cer şi pământ, Margareta se întorcea pe jos din centrul raional, situat la şapte kilometri de sat. A ajuns-o din urmă o maşină condusă de cel mai frumos bărbat din zonă şi a invitat-o să urce.

Era fermecătoare în rochia udă lipită de corpul ei arămiu şi lucios. După un schimb de vorbe şi câteva minute de mers prin ploaia care devenea tot mai puternică, s-au oprit la o margine de drum. Şiroaie de apă curată curgeau peste maşină, iar alături de şosea pârâie mâloase grăbeau la vale. Făt-Frumosul cu numele Radu i s-a uitat drept în ochi şi a rostit: „Credeam că încă nu s-a născut femeia de care să mă îndrăgostesc, dar uite că mi-a ieşit în cale pe un timp care îmi aminteşte de un film indian privit în adolescenţă. Ai chipul ca la acea actriţă care suspina pe o ploaie ca aceasta la pieptul bărbatului pe care îl iubea”.

Margareta l-a cuprins într-un zâmbet larg: „Poate ieşim prin ploaie desculţi să frământăm lutul moale cu picioarele noastre, aşa ca în acel film”. Au ieşit şi au alergat puţin prin noroi, ţinându-se fericiţi de mână, apoi şi-au clătit picioarele prin iarba udă şi au intrat din nou în maşină. Când pe cer se ivise curcubeul, ei se priveau deja cu ochi de îndrăgostiţi.

„Fă lucruri frumoase ca eu să fiu mândru de tine”

Radu s-a dovedit a fi un bărbat foarte cumsecade, cu mult bun-simţ. Avea 34 de ani şi nu fusese căsătorit niciodată. Era singurul la părinţi. A fost un copil nărăvaş, puţin răsfăţat, dar liber. Nu suporta să i se spună ce să facă şi cum să facă. În adolescenţă, făcea tot felul de tâmpenii. Tatăl său reacţiona cu înţelegere. Vedea în fiul său adolescenţa lui. Atâta i-a spus într-o discuţie ca între bărbaţi: „Să ştii că n-o să mă uit după tine pe unde vei merge cu prietenii. Un singur lucru îţi cer – fă lucruri frumoase ca să fiu mândru de tine”.

Şi Radu nu şi-a întristat niciodată părintele. A crescut o figură foarte puternică alături de el. Tatăl i-a altoit dragostea pentru pian, care a înmugurit din clipa în care a început să cânte prima melodie. L-a orientat spre lumea afacerilor când a văzut că muzica nu îi va asigura un trai decent. Discuta cu tatăl său în adolescenţă toate nebuniile pe care le făcea cu băieţii, îi povestea despre fetele cu care se împrietenea.

Când s-a îndrăgostit de Margareta, tatăl său a fost primul care a aflat şi care a încuviinţat relaţia. Mama, ce e drept, când a auzit că iubita fiului ei nu are studii şi că a mai fost căsătorită o dată, a cam strâmbat din nas. Dar când a cunoscut-o: frumoasă, dinamică, energică, bună gospodină, cu sufletul bun de pus la rană, n-a mai zis nimic, a acceptat-o.

De cinci ani, Margareta şi Radu sunt împreună. Radu a luat-o cu tot cu mama bolnavă la oraş. Acum trei ani, li s-a născut o fetiţă, iar la începutul acestui an – un băieţel. Copiii le amplifică sentimentul de dragoste. Margareta, care a suferit destul, spune că intensitatea suferinţei e direct proporţională cu iubirea. Acum învaţă cum să lungească fericirea. Pe lângă lumea afacerilor, amândoi au început să se intereseze de patristică, adică studiază operele şi vieţile marilor sfinţi. Au găsit în lumea lor un studiu al calităţilor psiho-energetice, care, zic ei, îi ajută să păstreze o stare psiho-fizică perfectă în orice împrejurare. Se bucură să studieze şi să cunoască Patericul. (Patericul este cea mai frumoasă carte după Biblie.) Margareta şi Radu sunt nişte creştini normali, care au înţeles că cel care nu moare spiritual ştie cum să culeagă din această viaţă bucuriile.

The following two tabs change content below.