Cum să reuşeşti într-o ţară străină

Când fericirea te aşteaptă la alt capăt de lume

Nicu s-a făcut proprietar de nevoie. S-a născut într-o familie de oameni de artă, într-un orăşel de provincie şi nu s-a gândit niciodată că va ajunge proprietarul unei mici brutării tocmai în Australia. Lumea în care a copilărit a fost divină, o lume a râsului şi a frumuseţii, nici pe departe o lume a afacerilor.

Ambii părinţi lucrează în domeniul culturii şi l-au purtat de mic pe la spectacole şi concerte, i-au oferit posibilitatea să se manifeste pe scenă, mai mult ca declamator şi actor, căci l-a călcat ursul pe ureche şi nu poate cânta ca părinţii săi.

Ademenit de Australia

Instruit de acasă să facă tot binele pe care ai vrea să ţi-l facă celălalt ţie, după absolvirea liceului, a plecat să-şi continue studiile în domeniul artelor în România. „Să reuşeşti cu mijloacele tale, deoarece noi nu avem bani să-ţi plătim examenele”, i-au spus mereu părinţii. Nicu a respectat această condiţie, având reuşită bună pe tot parcursul anilor de studii. După absolvire, s-a întors acasă şi s-a angajat regizor la un post de radio. Aici avea să-şi dea seama că în RM domneşte haosul administrativ, haosul legislativ, lipsa de moralitate a celor ajunşi în funcţii de conducere.

În căutarea unei lumi mai bune, deşi nu visa să evadeze într-o altă ţară, a pus gând să plece tocmai în Australia. A ales această destinaţie după ce citise în presă un interviu cu un turist australian, Nick din oraşul-port Perth, sud-vestul Australiei. Acesta vizitase Republica Moldova şi declara că în ţara lui nu sunt şomeri, că viaţa e mult mai bună decât aici şi că la ei nu ajung braţe de muncă. „Acolo e de mine”, şi-a zis Nicu.

Pe internet, ţara cangurilor i s-a dezvăluit prin imagini şi materiale despre trecutul şi prezentul ei. A aflat că cele mai solicitate profesii sunt asistentă medicală, bucătar, constructor, contabil, economist. S-a mai documentat şi a aflat că pentru a obţine o viză pentru Australia trebuie să cunoşti bine engleza, să te poţi adapta la schimbările şi provocările vieţii. Cu engleza stătea bine, însă profesia lui nu figura în lista celor solicitate. Dar Nicu e genul de om care, dacă îşi pune în gând ceva, până nu realizează, nu se lasă, chiar dacă îi este greu. „Ce-ar fi să mă reprofilez?”, şi-a zis şi a depus actele pentru o viză de studii într-un program australian de migrări.

N-a fost simplu. A avut nevoie de timp şi cheltuieli pentru a pregăti pachetul de acte. L-au costat sănătate şi mulţi bani cele câteva drumuri la Ambasada Australiei la Moscova. Dar, până la urmă, spre bucuria lui, a reuşit.

Drumul spre Australia i-a fost scris

Şi iată aşa, într-o bună zi, cu Doamne-ajută şi cu câteva sute de euro în buzunar (bani împrumutaţi), Nicu a plecat în una din cele mai dezvoltate şi mai bogate ţări de pe glob. Ţinta a fost oraşul Perth, un centru economic atrăgător, dar şi un renumit centru universitar. Uluit de lumini şi culori, de nesfârşitele frumuseţi ale naturii, de diferenţa ce a lăsat acasă şi ce a găsit acolo, a ajuns la Colegiul pe care îl căuta. A ales să urmeze cursuri profesionale de trei ani în domeniul tehnologiilor.

Nu avea pe nimeni acolo ca să-l poată ajuta la început de drum. S-a ajutat singur, fiind ferm convins că drumul spre Australia i-a fost scris. La început, se cam pierduse în acea ambianţă superbă de la colegiu, unde se întâlnesc toate naţiunile lumii şi unde fiecare poate să facă ce vrea. Dar Nicu ştia ce vrea şi ce are de făcut. Cunoştea bine limba engleză şi acesta era un avantaj. Şi-a găsit chiar din primele zile un loc temporar de muncă în domeniul turismului, studiile trebuia plătite, mai avea de întors şi datoriile. Muncea şi învăţa cu multă râvnă.

De ce te temi de aceea nu scapi

De fetele australience se ferea. Citise încă de acasă că ele sunt cele care aleg cu cine să meargă noaptea acasă. Şi dacă băiatul nu le convine, dimineaţa ar putea să-l acuze de viol şi multe alte ciudăţenii. Dar dragostea îl pândea tocmai din inima unei fete australience. Iknur, o fată frumoasă cu siluetă de manechin, învăţa în acelaşi colegiu. Era o minune de fată care se deosebea de celelalte. Nicu însă a observat-o abia în al doilea an de studii. Şi a fost atât de mirat când, pe la mijlocul unei pauze dintre ore, ea s-a apropiat şi l-a întrebat dacă nu-i este dor de casă. N-a crezut că, în acel capăt de lume, o fiinţă absolut străină a putut să-i citească sufletul. Îi era într-adevăr dor. S-a uitat în ochii fetei şi i-a surprins licărul. O energie divină curgea peste amândoi.

După ore au mers într-un local să bea ceva. Sub semnul muzicii care se armoniza perfect cu starea lor interioară, şi-a spus fiecare povestea sa. Iknur venea dintr-o familie de fermieri cinstiţi şi puternici, care locuiau la 100 km de oraşul Perth. Se îndeletnicesc cu creşterea cerealelor şi au o mică brutărie. Australia, după cum se ştie, este un important producător şi exportator de cereale.

Şi-a găsit fericirea

După câteva luni de sinceră prietenie, Iknur l-a invitat pe Nicu acasă. O casă care te primeşte cu braţele deschise. Atmosfera din familie l-a fascinat. Agricultori din tată în fiu, părinţii fetei, simpatici şi deschişi ca şi părinţii săi, l-au primit cu respect şi voie bună în casa lor, iar după câteva întrevederi s-au ataşat şi îl tratează ca pe propriul fiu.

Peste un an, australianca şi moldoveanul s-au căsătorit. Iar după ce a lucrat o perioadă la ferma socrilor şi a deprins toate secretele din domeniu, Nicu, împins de socru-său, a devenit struna principală în dirijarea activităţii brutăriei. Îi place ţara, îi plac oamenii locului, nu mai vrea să se întoarcă acasă.

Mama lui Nicu povesteşte: „Prin tenacitate şi prin nu ştiu ce, fiul meu a ajuns în câţiva ani un manager excepţional. N-am crezut vreodată că-şi va găsi fericirea şi împlinirea pe alte meleaguri şi se va putea manifesta atât de repede şi atât de bine în domeniul afacerilor. Acolo nu sunt probleme cu desfacerea producţiei sau alte probleme cu care se confruntă producătorii agricoli de la noi. Dacă ai abilităţi, nimeni nu-ţi taie aripile…

Ne bucurăm că are o familie minunată în care creşte o fetiţă ca o garofiţă, ne bucurăm că e împătimit de noua lui meserie. Sunt aproape şapte ani de când a plecat, dar nici până astăzi nu ne putem împăca cu gândul. Ni-i dor şi o să ne fie mereu dor de el, e atât de departe…”

P.S. Auzită de la mama lui Nicu, n-a vrut să divulge numele fiului său, îi este frică să nu-i sperie norocul. Spune că sunt prea mulţi invidioşi pe lumea asta.

Nina Neculce

 

 

 

 

 

 

The following two tabs change content below.