Cum să alegem între două modele de ţară?

PLDM //  Vlad Filat ne propune o ţară în care supremaţia o are legea, nu moftul preşedintelui

În ultima săptămână de campanie electorală, nu putem exclude faptul că unii pretendenţi la fotolii de deputaţi se vor retrage din cursă. Aşa se întâmplă mai întotdeauana. Buletinul de vot este plin de oameni cunoscuţi doar la ei în sat, în familie, sau de vedete. Şi ce e mai grav, buletinul e doldora de ex-parlamentari care nu ar fi fost niciodată parlamentari dacă nu veneau pe liste de partid. Buletinul mai este îndesat de partide care au fost altădată la guvernare sau doar în opoziţie, de partide date în chirie, sau înjghebate în fugă pentru un ciclu electoral.

Ce-i mână în luptă pe aceşti oameni? Pe unii – ura faţă de români sau faţă de românii din R. Moldova, pe alţii – dragostea faţă de ruşi sau de români, pe majoritatea – un ego supraponderat, o neţărmuită dragoste faţă de sine şi iluzia că banii, trecutul sau o ţâră de talent, îmbinată cu tupeism, o să-i facă pe alegători să le dea voturile.

Sărăcia îşi are timpul său limită

Oricât de stranii ar părea aceşti candidaţi şi aceste partiduţe, în timpul activităţii guvernului Filat, împreună cu partenerii din Alianţa pentru Integrare Europeană, Comisia Electorală Centrală nu a respins nimănui cererea de a se înregistra pentru alegerile din 28 noiembrie. Mai mult, în momentul înregistrării, unii membri dintr-un partid mai amator de aer proaspăt chiar cereau să nu le fie înscrisă formaţiunea pentru alegeri, iar CEC i-a înregistrat în pofida dorinţei lor.

Chiar dacă nu vor intra în parlament, candidaţii lăcomoşi de dezbateri electorale constituie corul care cântă un singur refren: „În această ţară, există o democraţie funcţională”.

Moldova rămâne cea mai săracă ţară din Europa. Anul 2010 nu a adus prosperitatea jinduită de toţi cetăţenii, inclusiv de cei care aşteaptă să-i îmbogăţească statul. Însă 2010 a adus primele semnale pozitive că sărăcia îşi are timpul său limită – lumina de la sfârşitul tunelului se vede.

Banca Naţională remarcă o recuperare pronunţată în prima jumătate a anului în toate sectoarele economiei. După un declin îndelungat, are loc o revenire a sectorului construcţiilor. Băncile au început să crediteze companiile. Astfel, în trimestrul III al anului curent, volumul împrumuturilor acordate a crescut cu 63% faţă de trimestrul III din 2009. Rata dobânzii s-a micşorat cu 3,24% în septemrbie 2010 faţă de septembrie 2009.

Criza economică a început să macine Moldova încă în martie 2008, arată date ale Băncii Naţionale. Dar chiar la un an după aceasta, când întreaga economie mondială era zdruncinată de criză, comuniştii – aflaţi atunci la guvernare – amăgeau cetăţenii, spunând că nu avem criză economică. Nişte cinici. Aceştia însă mai doresc să vină la guvernare pentru a-şi continua căpătuiala. În acelaşi context, este relevant să se remarce că, potrivit datelor sondajului de opinie „Barometrul de Opinie Publică”, prezentat săptămâna aceasta, din mai până în noiembrie, numărul oamenilor care se consideră săraci a scăzut, iar indicatorul referitor la oamenii ce se consideră bogaţi este în creştere.

Realizările guvernului Filat

În săptămâna dinaintea alegerilor, ar fi bine să facem un efort şi să medităm asupra „pierderilor” pe care le-a suferit societatea moldovenească în perioada de activitate a guvernului Filat: am pierdut frica de a vorbi despre politică şi, în special, despre politicienii aflaţi la guvernare, în stradă şi în locuri publice; am pierdut frica de a face proteste; am pierdut monopolul ideologiei partidului de guvernământ la televiziunile publice şi private; am pierdut frica de a fi arestaţi în stradă de poliţişti pentru că am fi participat la proteste neagreate de guvernare; am pierdut frica de a fi judecaţi în comisariate de poliţie de judecători dezbrăcaţi de toga demnităţii profesionale; am pierdut teama că unica instanţă de judecată care poate face dreptate este Curtea Europeană pentru Drepturile Omului de la Strasbourg. Şi Oleg Voronin s-a plâns acolo că ar fi fost persecutat din motive politice, dar l-au trimis acasă; am pierdut teama de a face business şi teama că cineva ne poate lua firma sau compania, în caz că-i cade tronc la inimă; am pierdut frica de politică.

Supremaţia legii

Chiar dacă a promis introducerea limbii ruse ca a doua limbă în stat în timpul guvernării sale, Voronin nu a permis crearea a tot felul de grupuri de iniţiativă în acest sens. Astfel de grupuri au existat întotdeauna după declararea independenţei: dovada e recenta iniţiativă a primarului din Comrat. CEC le-a respins iniţiativa până la clarificarea legislaţiei de către noul parlament, dar merită de subliniat că, pe timpul guvernării AIE, nici găgăuzii nu se mai tem de comunişti. Iniţiativa de introducere a religiei în şcoală prin referendum a fost stopată de Curtea Supremă de Justiţie, nu de şeful statului sau de liderii partidelor de guvernământ.

În săptămâna de dinaintea scrutinului, merită să medităm asupra faptului că avem de decis în ce fel de ţară vom trăi noi şi urmaşii noştri. Comuniştii ne-au propus o ţară în care trăieşte bine doar căpetenia partidului, familia sa şi câţiva acoliţi. Vă mai amintiţi bancul potrivit căruia „în ţara asta lucrează numai fiul nostru, Oleg”?

Liderul PLDM, Vlad Filat, ne propune o altfel de ţară, o ţară în care trăim deja. O ţară în care supremaţia o are legea, nu moftul preşedintelui. O ţară pe care fiecare o consideră a sa şi se simte liber să facă ce vrea, bineînţeles, respectând drepturile celorlalţi. O ţară în care orice persoană îşi va putea căuta fericirea fără ca această „fericire” să-i fie impusă de şeful statului.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău