Cum s-au împărţit funcţiile: AMN – la Procuratură, PD – la CCCEC

Candidatura lui Valeriu Zubco pentru funcţia de procuror general a fost înaintată Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) de Alianţa „Moldova Noastră” (AMN), iar directorul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC), Viorel Chetraru, a fost numit în funcţie la propunerea Partidului Democrat. Informaţia a fost confirmată de preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, în cadrul emisiunii „Chestiunea Zilei”, la Jurnal TV.

„În toate discuţiile care au fost, s-a vorbit foarte deschis şi clar despre faptul că AMN-ului îi aparţine funcţia de procuror general, funcţia de cutare ministru – partidului cutare şi aşa mai departe”, susţine Diacov.

Întrebat dacă Partidul Democrat a fost cel care l-a înaintat pe Viorel Chetraru pentru funcţia de director al CCCEC, Dumitru Diacov a confirmat, cu scârţ, acest fapt. „PD a fost partidul care a spus că dl Chetraru e potrivit pentru această funcţie şi am dat avizul pozitiv anume pentru Viorel Chetraru, dintr-o listă de vreo 20 de candidaţi”, a explicat preşedintele de onoare al PD. Întrebat direct dacă Viorel Chetraru a fost numit în funcţie la propunerea PD, Diacov a răspuns: „Da, puteţi spune şi aşa”.

Totodată, Diacov s-a grăbit să arunce responsabilitatea numirilor în funcţii pe spatele întregii Alianţe de la guvernare. „Dacă Vlad Filat, în funcţia sa de premier, ar fi avut anumite obiecţii, era liber să o facă. Iar toate partidele din AIE, care au votat pentru aceste candidaturi, poartă răspundere, odată ce şi-au dat acordul”, a conchis Diacov.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău