Cum s-a însurat Iulian

SINERGIE // Când dăruieşti primeşti la rându-ţi însutit

Când avea 17 ani, Iulian a plecat cu fratele mai mare și mai mulți prieteni din gaşcă la dansuri în centrul raional. Şi era acolo o fată care se  deosebea de celelalte. Dacă celelalte purtau rochii scurte cu bretele, aceasta era îmbrăcată într-o fustă ponosită, care îi acoperea genunchii, şi o bluză cu guler alb încheiată până la ultimul nasture. Era foarte tristă.  N-o invita nimeni la dans. După ce a dansat cu câteva domnişoare, Iulian s-a dus şi a invitat-o. Când s-a terminat dansul, ea l-a privit mirată şi i-a spus cu un oftat: „Îţi mulţumesc frumos! Credeam că n-o să mă invite nimeni în seara asta. Acum sunt mulţumită că am dansat şi eu măcar o dată”.

A dansat toată seara cu ea

Surprins de vocea-i blajină, Iulian a invitat-o şi la al doilea dans. A aflat că o cheamă Lora şi că locuieşte nu departe de palatul de cultură. Apoi a mai invitat-o o dată şi încă o dată, pentru ca la sfârşit să-i spună: „Uite că ai dansat 17 dansuri în seara asta”. Lora l-a privit drept în ochi şi i-a zis: „Acum cred că vrei să mergem acasă să facem dragoste, nu-i aşa?”. Iulian a rămas trăsnit. El încă nu avusese relaţii intime cu fetele şi nu ştia ce-i aceea dorinţă, patimă, pasiune, dar în acele clipe încerca nişte emoţii deosebite şi simpatie pentru această fată. I-a explicat că a venit cu  prietenii şi trebuie să plece cu ei împreună tocmai în satul de lângă gară, dar data viitoare neapărat o va conduce până acasă pentru a se cunoaşte mai bine. Înainte de a urca în maşină se întoarse spre fată ca s-o mai privească. I s-a părut că a răsuflat uşurată. N-a înţeles de ce. Băieţii tot drumul l-au luat peste picior: „Păzea! Iulian e îndrăgostit! Iulian a refuzat o noapte de dragoste etc.”

Însurătoare din milă

Trecuse vreo jumătate de an de la discoteca ceea. Flăcăul nu mai merse la dansuri în centrul raional. Chipul fetei însă îl urmărea. În cap îi roiau mereu aceleaşi întrebări: De ce oare era aşa de tristă? Şi de ce l-a întrebat dacă vrea să meargă acasă să facă dragoste, dar, când l-a văzut că pleacă, a răsuflat uşurată?

Purtat de gânduri şi întrebări, într-o duminică, s-a trezit cu Lora şi tatăl ei la poartă. La început, Iulian nu a recunoscut-o. Nu semăna deloc cu Lora ceea pe care o dansase dans după dans. Era cu nasul umflat, cu pete pe faţă şi burta-i crescuse. Când părintele fetei i-a spus că el este tatăl copilului, Iulian a fost şocat de-a binelea. Lora se uita în jos şi nu spunea niciun cuvânt. Iar tatăl ei o ţinea una şi bună: „Ţi-a fost drag să te culci cu ea, drag să-ţi fie să creşti şi copilul!”. Părinţii, fratele cu care fusese la discotecă nu înţelegeau nimic. În cele din urmă, lui Iulian i se dezlegă limba: „Eu n-am făcut niciodată dragoste cu nimeni. Ce, dacă aş fi făcut cu Lora şi dacă acesta ar fi fost copilul meu, m-aş fi eschivat să-l cresc? Dar eu măcar nu am sărutat-o în seara ceea!”.

Fratele lui Iulian i-a spus tatălui Lorei: „Poveşti! El a mers cu noi acasă, ne-a văzut toată lumea de la discotecă. Ce escrocherie mai e şi aceasta?!” Iar mama, care se uita când la fecior, când la faţa roşie a Lorei scăldată în lacrimi, a rostit: „Cred că oamenii aceştia n-au venit degeaba la poarta noastră cale de aproape 30 de kilometri. Hai să intrăm mai bine în casă, să stăm oleacă la masă şi pe urmă vom vedea ce-i de făcut”.

Iulian se uita la Lora cu teamă. Ea întoarse capul şi-şi ascunse faţa în mâini, plângând cu sughiţuri. În aceste clipe i s-a făcut milă de ea, aşa cum i se făcuse milă şi-n seara aceea când a invitat-o la dans. S-a apropiat, i-a pus o mână pe umăr, iar cu cealaltă încercă să-i şteargă ochii. Fata plângea şi mai tare. „Nu plânge. Intră şi tu în casă”, i-a spus cu voce liniştită. Fata şi-a ridicat ochii şi băiatul s-a simţit mişcat în faţa ei, în inimă a izbucnit focul cela care mocnea din seara când a cunoscut-o. Aşezaţi în jurul mesei, Iulian, prins într-o amorţeală amestecată cu milă şi îndemnat de mama, a acceptat căsătoria cu Lora. Biata fată atâta a zis atunci: „Îmi pare rău, Iulian, te rog să mă ierţi!”. Şi nimeni n-a înţeles de ce-i pare rău şi pentru ce îşi cere iertare.

Bunicul era vinovatul

Peste două luni, Lora a născut un băieţel care a trăit numai trei săptămâni. Spre mirarea tuturor, tânăra mamă nu s-a întristat de loc. Abia acum Iulian a aflat cine e tatăl copilului şi de ce această fiinţă blândă şi dulce era mereu aşa de tristă. Vinovat de tot răul ce se abătuse asupra ei era bunelul, care locuia cu ei într-o ogradă şi care s-a dat la nepoată când aceasta încă nu avea 15 ani. Când a rămas însărcinată, Lora avea 17 ani. Ameninţată cu moartea în caz de suflă un cuvânt, îngheţată de teamă şi dispreţ, fata le-a spus părinţilor că Iulian e tatăl copilului.

Singurul lucru din lume, care-i încălzea inima în acele zile, era gândul la Iulian de care se îndrăgostise. Din ziua când l-a cunoscut,  noapte de noapte se ruga Maicii Domnului să se îndure de ea şi să le unească destinele. Pătrunsă de fiori de gheaţă, dar şi cu mare speranţă, a mers la casa lui. În ajun, se visase într-o pădure plină de clopoţei albi. În faţa ei, pură şi strălucitoare, apăru Maica Domnului. Când Născătoarea de Dumnezeu a vrut să-i pună mâna pe cap, s-a trezit cu o mare bucurie în suflet şi cu dorinţa de a ajunge cât mai repede la casa lui Iulian. La casa lui Iulian, într-adevăr o aştepta bucuria.

Familie fericită

În toamna aceea frumoasă de acum 25 de ani, aşa cum sunt toamnele pe la noi, Iulian nu devenise student. Nu acumulase punctajul necesar pentru a trece concursul de admitere. Lora, din cauza sarcinii, nici n-a încercat să-şi continue studiile. Marea bucurie avea să răsară pentru amândoi din căsătoria făcută mai mult de nevoie decât cu voie, dar care  a fost într-un ceas bun şi cu noroc. Pentru prima dată în acea toamnă, şi Lora, şi Iulian au gustat din dulceaţa sărutului venit din inimă. Toropiţi între sublim şi visare, au trăit fiecare clipă din acea toamnă a lui 1986, apoi din iarna şi primăvara ce au urmat, iar la sfârşitul verii ambii au susţinut admiterea la Universitatea de Stat din Chişinău.

Părinţii, prietenii erau fericiţi alături de ei şi numai frate-său umbla supărat. Nu contenea să-l apostrofeze când da ochii cu el: „Prostule! Molăule! Cum ai putut să accepţi să fii tată baistrucului nu ştiu cui? Bine măcar că n-a avut zile…” Dar Iulian vedea altfel lucrurile şi îşi rânduia viaţa aşa cum  găsea el de cuviinţă, mulţumind destinului că i-a scos-o pe Lora în cale. Până la urmă, şi fratele văzând înţelegerea din familia celor doi s-a împăcat cu gândul că nebănuite sunt căile Domnului şi multe lucruri stau încuiate în taină nepătrunsă.

Despre marele păcat al bunelului, plecat deja pe lumea cealaltă, Iulian şi Lora nu au spus nimănui. Aşa i-a sfătuit un călugăr bătrân. Au hotărât mai bine să se roage pentru iertarea păcatelor lui, decât să amărască inimile celor apropiaţi…

De ani buni, Lora şi Iulian locuiesc la Chişinău. În pace şi linişte au ridicat trei copii, cu multă înţelegere îşi rânduiesc grijile şi în continuare. Săptămâna trecută, au marcat 25 de ani din ziua când s-au cununat. Cu un nod în gât, Iulian şi-a amintit de biata fată de acum un pătrar de veac, care îi mulţumise cu atâta mândrie că dansase şi ea măcar o dată în seara ceea la discotecă. Legănat de această amintire, s-a întors către soţie şi a strâns-o la piept cu patima şi dorul care uneşte fiinţele fericite…

Nina NECULCE

The following two tabs change content below.