Cum s-a însurat Ion

ISPITĂ // Păcat că tinereţile sunt atât de scurte…

V-am spus nu o dată că mi-s dragi bărbaţii. Cu cât înaintez în vârstă, cu atât mai mult îmi pare rău că n-o să mai ţin în braţe unul tânăr şi frumos. Îmi opresc privirea pe chipul unui sau altui mascul şi în trupul meu batojit de boli şi ani parcă învie ceva…

Despre un bărbat frumos ca o icoană e şi istoria ce urmează. Îl cheamă Ion. Şi dacă aş fi tânără, nu l-aş scăpa din braţe niciodată! S-a născut când mama lui împlinise 45 de ani. A fost o minune de la Dumnezeu sarcina femeii pentru că de mult îşi luase grija să mai aibă un prunc. Prindea gravidă, e adevărat, dar nicio sarcină n-a purtat-o până la capăt. Îşi luase Zoe gândul să-i mai pună în braţe lui Mihai un fiu şi, la 45 de ani, să creadă, să nu mai creadă, copilul creşte în burta ei. Nu are probleme, sufletul ei înfloreşte ca gherghina în plină vară. S-a dus la o mănăstire şi a făcut un legământ cu Domnul: „Dacă-l nasc şi e sănătos, îl fac călugăr, să te slujească pentru mila ta…”

A născut în toamnă, i-a pus numele Ion şi mai mare bucurie la casa lui Mihai şi Zoe nu era. Bărbatul nu se sătura să-l ţină în braţe, dacă ar fi putut, l-ar fi luat cu dânsul la lucru, îi părea că ziua trece cu greu, iar nopţile sunt prea scurte, pentru că venea dimineaţa şi o lăsa pe Zoe singură cu pruncul.

I-a dispărut copilul

Într-o zi, femeia a ieşit cu copilul în curte. Nu v-am spus că întâmplarea a avut loc la Chişinău acum 25 de ani. A ieşit femeia în curte cu copilul şi şi-a dat seama că a uitat să închidă gazul. A rugat-o pe o vecină care vorbea în momentul cela cu altă femeie din blocul de alături să se uite la cărucior până se întoarce. Intrând în apartament, tocmai suna telefonul. Până a răspuns, până a stins gazul, până a încuiat uşa, a trecut ceva timp. A ieşit Zoe, i-a mulţumit vecinei, când s-a uitat în cărucior a înlemnit – copilul nu-i! „Unde-i Ionică?”, a întrebat-o pe vecină. „Păi nu l-ai lăsat în cărucior?”, i-a răspuns aceea. Înnebunită, Zoe alerga prin curte, întrebând pe fiecare întâlnit în cale: „Aţi văzut cumva pe cineva cu un copil mic în braţe”. Nimeni nu avea ştire de aşa ceva…

Se însera şi Zoe tot pe drumuri era, năucită de ce i s-a întâmplat. A lăsat şi o declaraţie la miliţie, şi-a telefonat soţul, dar nu avea pace şi gata. În ziua aceea, de nenumărate ori a trecut pe toate străzile din cartier. Dar nu i-a venit în cap să întrebe şi copiii care se jucau prin preajmă.

Furat de o fată de 10 ani

 

Ionică a fost furat din cărucior de o fetiţă de 10 anişori chiar din blocul vecin. Părinţii fetei au găsit copilul în casă când s-au întors de la serviciu. Pe la o bucată de noapte, au auzit scâncet de copil în camera fiicei. Fireşte că au anunţat miliţia. Copila se îndreptăţea că băieţelul plângea în cărucior şi că ea l-a luat în braţe să-l liniştească, apoi l-a dus acasă să-l schimbe. Într-un cuvânt, nu vroia să spună că l-a luat cu tot dinadinsul.

Doar părinţii ei au recunoscut la miliţie că fata, de foarte mult timp, visează la un frate. Vă daţi seama ce se făcea în sufletul lui Zoe şi al lui Mihai! Erau bolnavi cu adevărat! Dacă şi până atunci îşi ţineau odorul numai în braţe, apoi după întâmplarea ceea, până s-a făcut Ion flăcău, n-a fost scăpat din ochi nicio clipă.

Nu v-am spus ce bărbat frumos era Ion. La 22 de ani, când l-am cunoscut, era înalt, brunet, cu ochii verzi şi gene lungi. Dar nehotărât şi ruşinos era tânărul. Poate că-l ţineau prea din scurt părinţii, mă gândeam eu. N-a fost nici la o întâlnire cu fete până atunci, n-a ţinut în braţe pe cineva, deşi, frumos fiind, nu cred să nu-l fi vrut vreuna. L-am cunoscut la moartea mamei lui. Zoe a murit de cancer la 67 de ani, iar Mihai avea atunci 70. Eu abia trecusem cu traiul în cartierul lor. Peste trei ani, s-a dus şi Mihai la cele veşnice. Ion rămăsese singur. Un bărbat nesigur şi plin de complexe. Ar fi vrut să se însoare, dar nu ştia cum să se apropie de femei. Nu era sigur de nimic.

Ion se îndrăgosteşte de o femeie de 45 de ani

Tot în cartierul nostru locuia o fată bătrână. O fată trecută 30 de ani nu mai este la prima tinereţe. Mirela, 45 de ani, locuia la acelaşi palier cu Ionică al nostru. Când i-a murit tata, Mirela, ca vecină săritoare la nevoie, şi-a pus în gârbă toate problemele lui Ionică. Şi încerca după puteri să le rezolve. Aşa s-a întâmplat că, de la un timp, luau masa împreună, ea îl spăla, făcea ordine în apartamentul lui, îi gătea bucate. Din mers putea uneori să-l mângâie pe cap, să-l sărute uşurel pe obraz, fără să bănuiască femeia ce furtuni trezeşte în el. Dar Ionică al nostru, care n-a avut femeie mai aproape decât mama lui, s-a îndrăgostit nebuneşte de Mirela. Tocmai absolvise facultatea şi îşi căuta de lucru.

 

Tot Mirela i-a găsit un post la o companie de construcţii – Ionică este inginer. S-a îndrăgostit flăcăul, dar cum să arate iubitei ce simte nu se pricepea şi gata. El, după care se dădeau în vânt toate fetişcanele din cartier, s-a îndrăgostit de o babă, aşa vorbeau toate femeile din blocul lor, ba chiar şi din cele megieşe, care cunoşteau povestea. Ar fi putut să-i fie mamă, dar aceasta nu i-a împiedicat să se mute împreună. Îşi făceau vecinii cruce când îi vedeau la braţ, radiind de bucurie.

La 47 de ani, Mirela – o altă bucurie în concubinajul acesta – a rămas gravidă. A născut o fetiţă care era bucăţică ruptă din taică-său.

Mirela se stinge

 

S-ar fi părut că acest copil va cimenta şi mai mult relaţia dintre Ionică şi Mirela, vecinii se aşteptau chiar să o ia de nevastă. S-au obişnuit cu gândul că este cu douăzeci de ani mai tânăr. „Câte nu se întâmplă în viaţă, spuneau bătrânele din cartier, o iubeşte pentru că îi aminteşte de maică-sa…”

La 32 de ani, Ion era de o frumuseţe nemaipomenită. Vă spun sincer, de câte ori îl întâlneam, de atâtea ori mi-a părut rău că nu mai sunt ca odinioară. Mirela avea 52 de ani şi era foarte bolnavă. Mai întâi, i-au operat un sân, peste alţi doi ani, trebuiau să i-l taie şi pe al doilea, dar când făcea analizele, s-a descoperit că are metastaze. În jumătate de an, s-a stins în spital, departe de fetiţă şi Ionică. Aşa a vrut ea, să n-o ţină copila minte gălbejită, numai piele şi os… Înainte de moartea ei, a adus Ion un preot şi i-a cununat, iar mai târziu, un angajat al Oficiului stării civile le-a înregistrat căsătoria. Tot atunci l-a rugat Mirela să aducă la patul ei de suferinţă şi un notar. I-a lăsat fetei apartamentul de alături şi a rugat copila să aibă grijă de tată-său. Dumitriţa a împlinit la moartea mamei opt anişori.