Cum m-am îndrăgostit de un monstru

M-am gândit să scriu această poveste pentru tinerii din zilele noastre. Să nu mai treacă cineva prin ce am trecut eu. Am un soţ. Avem o relaţie de patru ani. Nu pot zice că nu avem o relaţie frumoasă, dar problemele din trecut şi certurile şi-au lăsat amprenta asupra căsniciei noastre. Problema era că eram prea încăpăţânaţi, ne certam foarte des. El era plecat în altă ţară, poate de aceea ne era greu să menţinem relaţia. Totuşi suntem împreună, chiar după atâtea certuri! Dar nu aici vreau să ajung. Totul a început când am plecat în altă ţară. Eu eram într-o ţară, soţul meu, în alta, dar totuşi eram împreună.

Acolo am cunoscut un „înger”. Chiar dacă nu vorbeam limba lui maternă, eram împreună. Treceau clipele şi eu am uitat că cineva mă aşteaptă acasă. Chiar dacă nu puteam vorbi destul de mult, ne iubeam. Nu conta că nu puteam discuta. Era totul frumos, râdeam de fiecare dată când eram în preajma lui.

Parcă eram nebună

Toate s-au întâmplat într-o lună. În acea perioadă, am uitat de prieteni, de familie şi de soţul meu. Parcă eram nebună, deşi nu aveam nici cea mai mică idee despre viaţa lui. Ne iubeam.Vreau să precizez că nu m-am culcat cu el! Tocmai prin lucrul acesta m-a atras. Mi-a respectat dorinţa. Nu ştiu cum a intrat în sufletul meu aşa de repede şi fără să-mi dau seama. Aveam de gând să vin cu el în ţară, să-l prezint părinţilor. Aveam multe planuri.

Dar după o lună, trebuia să vin în Moldova, aveam probleme în familie. Dupa câteva zile, m-am întors înapoi, el era plecat în altă ţară. Atunci am aflat că persoana pe care o iubeam atât de mult era un om fără suflet, chiar avea femei la stradă. Refuzam să cred asta. Nu puteam concepe aşa ceva. M-am îndepărtat de el. Când s-a întors, era supărat foc pe mine că nu mai voiam să fiu cu el. Din ziua în care a venit acasă a început tot coşmarul. Era gata să-mi omoare prietenii, pe toţi cei care erau lângă mine. Au urmat câteva zile de căutări. Voiam să plec acasă, dar îmi era frică.

Era gata să-mi omoare prietenii

M-am mutat în alt apartament, departe de mizeria de acolo. Îmi era greaţă de mine. Mă simţeam oribil. Cum se putea să facă aşa ceva? Dar nu s-a oprit aici. Nu doar că mă căuta el, eram căutată şi de prietenii săi. Eram atât de speriată. Cu ajutorul unor prieteni adevăraţi, am reuşit să ajung cu bine acasă. Am avut multe peripeţii. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat şi nu am ajuns în mizeria de acolo.

Poate îi va fi de folos cuiva povestea mea. Înainte de a se arunca la cineva în braţe, să se gândească la faptul că au o familie şi nu ştii niciodată pe cine poţi întâlni. Mă mai gândesc la el, dar mă bucur că s-a întâmplat aşa. Nu ştiu ce a vrut de la mine. Deşi ştiu că m-a iubit, nu voi şti niciodată dacă m-a vrut pentru el sau să mă prostitueze.

Îmi era greaţă de mine

Am văzut că singurul care a fost lângă mine cu adevărat a fost soţul meu. M-a iertat, avem o căsnicie frumoasă. Ne-am mai maturizat. Am învăţat să preţuiesc familia şi prietenii adevăraţi. Mi-a luat o săptămână ca să îmi scriu povestea! Nu mai voiam să-mi amintesc, dar am văzut câte fete au fost în situaţia mea, doar că ele nu au mai reuşit să scape. Pentru mine a fost o lecţie de viaţă, chiar dacă pentru alţii cazul meu ar putea fi o poveste banală.

Georgeta din Căuşeni

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău