Cum l-a întors dragostea pe Victor pe calea cea dreaptă

Ludmila s-a născut într-un sat cu ape line şi ierburi de mătase din regiunea Cernăuţi. Destrămarea Uniunii Sovietice a găsit-o la Colegiul de Medicină din Chişinău, era în ultimul an de studii. Tot atunci i-a murit mama. Nu a fost pregătită sărmana fată pentru această lovitură. Şi în vârtejul cela de tristeţe şi singurătate s-a pornit cu comerţul prin România.
Aşa a ajuns să-şi găsească un loc de muncă la Botoşani. Aceasta a fost cea dintâi mulţumire pe care a simţit-o de când o învăluise amărăciunile. Iar cea de-a doua mulțumire a venit atunci când a trecut în gazdă la doamna Dascălu ce se trăgea din Basarabia. Gazda avea suflet bun. Dar avea şi un nepot de soră, Victor îi zicea, care numai de rele se ţinea.

Cu noroc la jocul de cărți

Rămăsese orfan de ambii părinţi la zece ani şi îl luase în grijă bunica bătrână. Ademenit de un grup de copii romi din mahala, pe la 11–12 ani intra prin ogrăzile oamenilor şi şterpelea ba o găină, ba o gâscă, ba ouă din cuibare. Pe toate le ducea la târg, iar cu banii câştigaţi îşi cumpăra ţigări şi ciocolată. Când avea 14 ani, bunică-sa a murit şi atunci l-a luat mătuşa sub tutelă. A încercat femeia să-l îndrume pe calea cea dreaptă, dar fără niciun rost. Deşi era talentat în ale scrisului, picturii şi cântecului, a mers să-şi continue studiile la un colegiu de economie. Cu toate restricţiile şi pedepsele aplicate de administraţie, a continuat să se ţină de rele pe toată durata studiilor. Oricât de straniu ar părea, cu cartea era prieten bun. Avea rezultate la învățătură. După absolvire, n-a manifestat niciun interes pentru un loc de muncă, căci nu voia să muncească, îi plăcea viaţa uşoară care nu cere eforturi. Părea mereu preocupat de multe gânduri, îşi făcea tot felul de planuri, însă, din lipsă de voinţă, le abandona foarte repede. Dar ştiţi că este o vorbă: „Prost să fii, noroc să ai!”. Uite că Victor avea noroc la jocul de cărţi, câştiga în fiecare noapte bani suficienţi pentru cheltuiala de a doua zi şi pentru achitarea facturilor mătuşii. Deci, de bani nu ducea lipsă, aşa cum nu ducea lipsă nici de femei.

Ludmila şi nepotul se îndrăgostesc

Ludmila l-a remarcat de la prima vedere, căci era băiat frumos şi deştept la vorbă. Nutrea pentru el o simpatie deosebită. Întotdeauna când se întâlneau, îi zâmbea cu bunătate. Astfel, de la o vorbă la alta, de la o întrevedere la alta, s-a trezit într-o bună zi cu fiorul plăcut şi în acelaşi timp dureros al unui început de dragoste. Iubea în taină. Victor nici nu bănuia că fata e îndrăgostită. Tot farmecul şi frumuseţea dumnezeiască a fetei l-au răpus un pic mai târziu.

În ziua când a descoperit că e frumoasă, a privit-o cu uimire şi încântare. Ochii fetei i-au provocat nişte fiori care îl scuturau. Într-o zi, cu sufletul mişcat de emoţii, i-a făcut declaraţia de dragoste. Deşi visa demult la această clipă, fata nu i s-a aruncat în braţe. Ţinea bine minte o vorbă de-a mamei sale: „Femeia e ca o cetate, se cucereşte greu”. De aceea era foarte rezervată, nu-şi exterioriza sentimentele. O strângere de mână, un sărut pe obraz au fost tot ce i-a oferit în primele trei luni de cunoştinţă. Şi cu cât fata îl ţinea la distanţă, cu atât dragostea lui se aprindea mai tare. Oricât de încăpăţânat era la ale lui, era de ajuns o privire de-a Ludmilei şi inima i se topea.

Ce puternică şi nebănuită e forţa dragostei adevărate! Victor nu-şi putea explica de ce emoţiile pe care le trăia în clipa când lua mâinile iubitei într-ale sale erau mai presus decât tot ce încercase în relaţiile intime pe care le avusese până atunci. Uşor-uşor, de la o zi la alta, nimic altceva nu mai avea sens. Jocul de cărţi, femeile rămâneau undeva într-o altă lume, o lume care se îndepărta de el. Lungi i se păreau zilele când Ludmila era ocupată la serviciu, scurte erau clipele când se întâlneau şi vorbeau deschis despre tot felul de lucruri.

Dragostea e pusă la încercare

Mătuşa s-a bucurat nespus, văzându-şi nepotul îndrăgostit până peste urechi. „Oare este posibil ca dragostea să-l povăţuiască pe calea cea dreaptă?”, se întreba mereu biata de ea. A început să se roage cu lacrimi lui Dumnezeu să îl ajute să iasă din mocirla păcatelor. Iar în ziua când Ludmila a plecat în vacanţă la Cernăuţi s-a gândit să-l pună la încercare pe nepot. A aprins mai întâi candela şi a potrivit-o sub icoane, apoi l-a invitat la o cafea. Printre gânduri şi vorbe, i-a zis: „Ştii, Victoraş, Ludmila are un logodnic acolo la ea acasă. S-ar putea chiar în luna aceasta să facă înţelegerea pentru nuntă…”. Vorbele mătuşii l-au lovit drept în inimă. A stat aşa încremenit vreo jumătate de oră, după care l-a podidit plânsul. Mătuşa, care nu ţinea minte ca Victor să fi plâns vreodată de când era la ea, a înţeles că nepotul iubeşte cu adevărat, dar l-a lăsat dus aşa pe valul durerii mai bine de o săptămână.

În tot acest timp flăcăul s-a frământat şi pe la revărsatul zorilor într-o dimineaţa s-a ridicat din pat şi a prins a se pregăti de drum. Mătuşa, cum l-a văzut cu mâna pe clanţă, l-a întrebat: „Încotro te-ai pornit cu noaptea în cap?”. „La Cernăuţi”, a fost răspunsul. În aceste clipe, mătuşa l-a apucat uşurel de mână, l-a tras spre divan, l-a rugat să se așeze să nu cadă cumva de bucurie şi, mângâindu-l pe cap, i-a spus adevărul. Victor a oftat uşurat, şi-a făcut cruce, apoi a ridicat-o în braţe pe mătuşă, rotind-o fericit prin cameră.

Cu lumină şi căldură în suflet

Victor nu voia niciodată să meargă la biserică sau la vreo mănăstire. Dar în dimineaţa ceea mătușa i-a spus că, dacă vrea să fie fericit cu Ludmila, va trebui să meargă să-şi mărturisească mai întâi păcatele unui călugăr. A ascultat-o şi a stat două săptămâni în mănăstirea Sihăstria, unde a fost învăţat cum să se roage din inimă şi s-a mărturisit la un călugăr bătrân de toate păcatele cele cu voie şi cele fără de voie.

S-a întors acasă schimbat. Radiind de bucurie, i-a spus mătuşii că încă din copilărie nu mai simţise strecurându-i-se în suflet atâta lumină şi atâta căldură şi că a plâns cu lacrimi în faţa icoanelor, cerând iertare pentru tot răul pe care îl făcuse. În toamnă, Victor a intrat la facultatea de filologie, muncind totodată, în calitate de pictor decorator, la o firmă de prestigiu. Peste un an, s-a căsătorit cu Ludmila şi s-au aşezat pe un trai liniştit şi senin în casa mătuşii…

De atunci au trecut 17 ani, timp în care Victor nu a mai trecut pe la club să joace cărţi şi nici de răsfăţul femeilor nu a mai avut nevoie. Toată mângâierea îi vine de la Ludmila. Alături de ea, care e la fel de atrăgătoare ca în prima zi, continuă să trăiască clipe fermecătoare. După ani de rugăciuni înălțate la Maica Domnului și la toți sfinții, anul trecut, Dumnezeu i-a bucurat cu o fetiță. Sunt fericiți. Zice că fericirea vine de la Dumnezeu, îi simte mâna ocrotitoare la tot pasul.