Cum istoria teatrului basarabean a scăpat de „Luceafărul roşu”

Nu doar studenţii, intelectualii, oamenii de cultură ai Chişinăului au rămas încântaţi de proaspeţii absolvenţi ai Şcolii de Teatru „B. Şciukin” care au prezentat un superb „Costum de nuntă” îndată după revenirea din Moscova, în vara lui 1960.

Chiar şi demnitarilor de stat le plăcuseră artiştii extrem de talentaţi, sosiţi din capitala URSS, care, profitând de iluzia libertăţii din perioada dezgheţului hruşciovist, au decis să fondeze un teatru pentru tineret. Nu a fost, însă, deloc uşor să i se găsească un nume potrivit noului teatru. Primul secretar al comsomolului propusese iniţial o denumire după moda vremii – Teatrul Comsomolului leninist (ce nume fioros!). Apoi a apărut varianta „Teatrul pentru copii şi tineret «Mihai Eminescu»”. S-a ajuns mai târziu – datorită regizorului Ion Ungureanu şi a criticului teatral Leonid Cemortan – la denumirea „Luceafărul”, dar funcţionarii de la Ministerul Culturii de atunci au venit cu titulatura lor – „Luceafărul roşu”. Până la urmă, după intervenţii delicate şi insistente ale unor oameni de bună credinţă, s-a emis o hotărâre de guvern prin care s-a fondat „Teatrul Republican pentru copii şi tineret «Luceafărul»”.

Toate aceste detalii privind începuturile Teatrului „Luceafărul” le aflăm din cartea „Evocări” a lui Grigore Rusu, actor, profesor universitar, maestru emerit al artei, unul dintre fondatorii teatrului de pe strada Veronica Micle.

În paginile cărţii găsim şi lista celor 20 de actori care au alcătuit prima trupă luceferistă: Ecaterina Malcoci, Vladimir Zaiciuc, Valentina Izbeşciuc, Dumitru Caraciobanu, Eugenia Todoraşcu, Vasile Constantin, Ilie Todorov, Nina Mocreac, Vera Grigoriev, Maria Balan, Anatol Pogolşa, Nina Doni, Gheorghe Rotăraş, Anatol Rusu, Ion Horea, Grigore Rusu, Pavel Iaţcovschi, Ion Şcurea, Dumitru Fusu şi Ion Ungureanu. O generaţie de aur.

Potrivit autorului volumului, Teatrul „Luceafărul” devenise în scurt timp „un teatru nou şi cult”, unde se vorbea o limbă română curată, autentică. El „ajunsese epicentrul trezirii conştiinţei naţionale, în jurul luceferiştilor se adunau intelectuali din toate domeniile de activitate”.

Cartea are un pronunţat caracter autobiografic, dar, dincolo de amintirile personale ale lui Grigore Rusu, transpare atmosfera efervescentă a creării unui organism artistic ce a oferit de-a lungul anilor producţii-manifest, spectacole programatice, publicul găsind pe scena luceferistă un demers al demnităţii, al verticalităţii.

Irina Nechit

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)