Cum funcționează arta în pușcărie?

hamlet-inchisoaaa

Zidurile înalte, din piatră de râu șlefuită în timp, înconjoară spațiul de joc. Suntem departe de Chișinău, într-o închisoare, într-o fortăreață. Ajungem mai devreme de ora planificată pentru începutul spectacolului, așa că am timp să observ clădirea penitenciarului, geamurile și gratiile de rigoare.

În spatele geamurilor văd perdeluțe, mici plante de casă în ambalaje, câteva antene cocoțate la ultimul etaj. Și mai văd, prin întuneric, capetele oamenilor de dinăuntru. Acești oameni stau în celule, tăcuți și discreți. Simt oare milă față de ei, ori pericol, disconfort? Sunt și eu, la fel ca toți ceilalți oaspeți – miniștri, funcționari de rang înalt, diplomați, oameni de teatru și jurnaliști  – urmărită. În spațiul de joc, care e de fapt terenul de fotbal al instituției, apare o pisică. Se mișcă natural și molatic, după cum îi e natura. Ne dă clar de înțeles că suntem noi la ea acasă. Apare un bărbat, încearcă s-o alunge, aleargă după ea, dar nu reușește s-o înșface. În alte circumstanțe, ar spune vreo două vorbe neaoșe, dar foarte aproape stau miniștri, funcționari de rang înalt etc. E ora cinei. Miroase plăcut a mâncare. Undeva, după zidurile înalte, ziua se rostogolește într-un ritm identic cu cel al altor sute și mii de zile. Conform aceluiași program, cu aceiași oameni și cu aceeași oră de stingere. Intrușii suntem noi.

Plimbări în aer liber pe acoperișul clădirii

Acea jumătate de oră dinaintea spectacolului „Hamlet proces”, montat de Centrul de Arte Coliseum la Penitenciarul cu regim sever nr. 17 din Rezina, poate fi considerată un performance în sine. Mi-a dat timp să mă uit în părți, dar nici măcar n-am clintit suprafața apei. Cine sunt oamenii închiși după geamurile cu gratii? Sunt oare într-adevăr vinovați pe măsura pedepselor aplicate? Se întâmplă în spatele acelor ziduri grozăviile despre care am citit, funcționează oare și acolo sistemul ierarhic din majoritatea închisorilor din spațiul post-sovietic? Cum funcționează arta într-un spațiu izolat și represiv?

De notat că Penitenciarul nr. 17 din Rezina e cu cel mai sever regim din Republica Moldova. În această pușcărie sunt 366 de deținuți, inclusiv 108 condamnați pe viață, majoritatea pedepsiți pentru omucidere. Termenul minim de detenție este de zece ani. Pușcăriașii nu au voie să frecventeze cursuri de pregătire profesională, iar plimbările în aer liber sunt organizate pe acoperișul clădirii.

Mai amintim că circa 33% dintre deținuții din R. Moldova au fost condamnați pe un termen de peste zece ani. Indicele e de trei ori mai mare decât în țările europene (în Germania doar 1% din deținuți ispășesc pedepse de peste zece ani, în Norvegia – 9%, în România – 18%).

hamlet-inchissss

Deținuți pe viață în „Hamlet Proces”

Începe spectacolul „Hamlet Proces” după Shakespeare, piesa fiind adaptată și montată de regizorii Mihai Fusu și Luminița Țîcu. Scenografia e semnată de Tatiana Popescu, măștile au fost realizate de Nicolae Latunov. Coregraful Ianoș Petrașcu s-a ocupat de expresia corporală. Producția spectacolului „Hamlet Proces” a fost susținută financiar de Proiectul Uniunii Europene „Sprijin acordat sistemelor de executare, probațiune și reabilitare în Moldova”, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare și Misiunea Norvegiană de Experți pentru Promovarea Supremației Legii în Moldova.

Prințul Hamlet, jucat de Sergiu Movilean, dezlănțuie lupta pentru răzbunare, oferind publicului un amestec captivant de fragilitate și forță a cuvântului rostit. Cu o dicție aproape impecabilă, Sergiu se avântă în textul lui Shakespeare sigur și înverșunat. Stăpânește situațiile scenice și are aerul unui om hotărât să dea ce e mai bun, să se piardă în rol, să-și surpe zidurile de dinăuntru.

Claudius, în interpretarea lui Mihail M., este minunat. Actorul ne arată etapele transformării personajului său, de la perfidia și tirania inițială până la sfârșitul chinuitor. Coșmarurile, neliniștea, teroarea omului compromis moral sunt surprinse cu emoție și cu înțelegere profundă de Mihail. În caietul program al spectacolului, acesta ne mărturisește că încearcă să se detașeze de rău, să-l elimine din viața sa, iar rolul „e o adevărată încercare”.

Deținuții Penitenciarului nr. 17 din Rezina sunt susținuți în scenă de actorii profesioniști Doriana Zubcu-Mărginean, Doina Arvat, Ghenadie Gâlcă și Valentin Zorilă. Aceștia preiau fragmentul de „teatru în teatru” al spectacolului, acoperind intervenția trupei de actori ambulanți. De asemenea, Doriana și Doina le joacă pe Gertrude și Ofelia.

Ofelia rămâne, pentru mine, cel mai enigmatic personaj din „Hamlet” și cheia unei adaptări reușite a piesei. Iar Doina Arvat a demonstrat că are suficientă delicatețe și sensibilitate artistică pentru a ne transmite disperarea și profundul dezechilibru emoțional prin care trece Ofelia, după ce îi sunt înșelate așteptările.

O oră de libertate – un strigăt de ajutor

Acceptând provocarea de a intra în lumea teatrului, deținuții Sergiu Movilean, Mihail M., Maxim Tcaci, Dumitru Spatari, Lilian Melinciuc, Vladimir Galușca, Oleg Nicolaev, Sergiu C., Igor Goriunov, Sergiu Luncaș și asistentul de regie Sergiu Bejan ies din rutină. Se rup din izolare. Găsesc libertatea interioară să vină în fața noastră, pentru a-și depăși condiția, pentru a lansa un strigăt de ajutor spre societatea încremenită, indiferentă.

Majoritatea actorilor-deținuți au fost condamnați pe viață. Ei consideră că pedepsele aplicate sunt prea aspre. Unii scriu scrisori spre instanțe implorând să le fie scurtate termenele de detenție.

În acești 11 oameni s-a investit mult. Cinci luni de repetiții. Fonduri europene. Costume cusute la Rusca și decor produs la Pruncul. Cursuri intensive de actorie, arta vorbirii și mișcare scenică. Timp. Atenție. Încredere.

Cei 11 știu prea bine că îi vom judeca. Iarăși îi vom judeca. Dar au curajul de a se expune, de a ieși în fața lumii exterioare (circa 30 000 de spectatori au urmărit online „Hamlet Proces”), fiindcă vor să transmită un mesaj. Ei își cer dreptul să li se mai dea o șansă.
Binele nu vine din neant. Binele vine doar dacă e sădit și crescut cu grijă și iubire. Să nu uităm că „a fi sau a nu fi”-ul altcuiva depinde de ajutorul nostru.

Constanța Popa