Cum e să îngropi 131000 de morţi

Reportaj despre „vieţuitorii” de la „Sfântul Lazăr”

Se spune că Cimitirul „Sfântul Lazăr” din Chișinău este cel mai mare din Europa. Acesta a devenit subiectul unui film documentar realizat de Pavel Cuzuioc şi produs de HBO Europa Centrală în România. Dimensiunile sale nu se explică prin faptul că în Chișinău ar muri mai mulți oameni decât în celelalte orașe din sud-estul Europei.

Însă anume pentru că aici au fost concentrate osemintele tuturor cimitirelor din parohiile fostelor sate care au precedat Chişinăul sovietic, inclusiv ale celor aparţinând confesiunilor minoritare. În rest, aici se îngroapă între 13 şi 38 de morţi pe zi, între 156 şi 200 pe lună şi între 4600 şi 5000 pe an.

Să nu credeţi că la Cimitirul „Sfântul Lazăr” nu există viaţă, aici îşi petrec zilele cei 24 de gropari ai întreprinderii municipale „Servicii Funerare”, reprezentanţii administraţiei acesteia şi… vagabonzii. Cimitirul de pe strada Doina din capitală înregistrează în fiecare zi între 13 și 38 de înmormântări, „vara mor mai puţin, nu ştim de ce, lumea merge în vacanţă, se simte mai bine, astăzi, de exemplu, am avut nouă înmormântări, mâine ar putea să avem mai multe, însă iarna cifra ar putea să se ridice până la 40”, îmi spune unul dintre cei mai vechi gropari ai cimitirului, Nicolae Gâncota, acum maistru de înhumări, „pentru că nu mai poate săpa”, râde un coleg de-al acestuia.

28 de ani „de activitate” la Doina

Bărbatul lucrează aici din 1979, în cei 28 de ani de „activitate”, a „acoperit” circa 131000 de morţi, „nu i-am îngropat singur, împreună cu colegii”. A început să lucreze la cimitir de la 24 de ani, deci putem admite că meseria de gropar este una de familie, pentru că şi taică-său a lucrat aici. „Când am fost angajat, nu era aşa mult de lucru, cimitirul era mic. Însă, începând din anii ’60–’70, când au fost mutate aici osemintele din toate cimitirele din Chişinău, a trebuit să punem osul la bătaie. Înainte nu se făceau rezervări, se îngropau laolaltă”, povesteşte groparul.

Din spusele lui nea Nicolae, înainte mureau mult mai mulţi, „chiar dacă se trăia mai bine, acum însă lumea se împuţinează în Chişinău, pleacă peste hotare”.

Imun la bocete

„Erau duminici în care astupam câte zece evrei, ştiţi că la ei sâmbăta nu se înmormântează şi cei care mureau joia şi vinerea se înhumau cu toţii duminica.” Din 1990 încoace însă, nu s-a mai deschis niciun sector pentru evrei, „acum îi punem pe toţi la un loc”.

Omul are imunitate la plânsete şi bocete, „la început, parcă îmi era jale, dar mai târziu m-am deprins, aşa e lucrul şi aşa trebuie să fac”. La insistenţele mele de a-şi descrie sentimentele „de serviciu”, nea Nicolae îmi spune că nu se uită la cadavre, „cei de la morgă au treabă cu ele, noi aşteptăm ca preoţii să-şi facă treaba, oamenii să-şi ia rămas bun de la răposaţi, batem capacul sicriului şi îi dăm drumul în groapă”.

„Aristocratul” din cimitir

Un alt „vieţuitor” al cimitirului este vagabondul Victor J., acesta stă aici pentru că nu are unde merge în altă parte, din 2005 a divorţat de soţia sa şi a rămas fără adăpost, o acuză de toate relele, deşi el n-a avut niciodată un lucru permanent, „da’ cine o să ia la lucru un tubik (bolnav de TBC – n.a.)?!”, îmi spune bărbatul aprinzându-şi o „Astra” şi punând aristocratic picior peste picior. Va trăi în cimitir până la iarnă, apoi va merge la spitalul de tuberculoză „de la Korolenko”, „în primăvară, mă voi întoarce din nou aici”.

 

Cimitirul „Sf. Lazăr” are o suprafaţa de 2.000.000 m2. A fost deschis în 1966, are până în prezent peste 270.000 de morminte şi este împărţit în 266 de sectoare. Există sectorul evreiesc, musulman, cel al veteranilor de război, sectorul necunoscuţilor (persoane neidentificate şi vagabonzi).

„Cu permisiunea poliţiei” şi „pe banii combinatului”

Cazul lui Victor este unul fericit în raport cu cei care nu au unde se adăposti iarna. „O parte din ăştia vin deodată la ‚Doina’”, îmi spune nea Nicolae. Cei care mor pe străzi sunt duşi la morgă, după care, „cu permisiunea poliţiei” şi „pe banii combinatului”, sunt înmormântaţi la „Sfântul Lazăr”. Deşi mulţi dintre ei au acte în regulă, sunt înmormântaţi în sectorul „necunoscuţilor”. „Întreprinderea „Servicii Funerare” cheltuie pentru înmormântarea acestora câte 300000–350000 pe an, 2397 de lei pentru fiecare înhumare”, ne spune şefa întreprinderii Servicii Funerare, Ludmila Boţan. Şi numărul deceselor acestora este constant – anual 150, în ultimii trei ani.

În categoria „necunoscuţi” intră şi persoanele sărace care nu şi-au pus de-o parte „de moarte” şi nici rudele lor nu au cu ce-i înmormânta. „În aceste cazuri, neamurile acestora merg la morgă şi se interesează când vor fi transportaţi ‚necunoscuţii’ la cimitir. Şi în ziua în care maşina îi aduce pe aceştia, săracii vin şi poc! Îşi pun mortul lor în groapa săpată pentru morţii anonimi şi le pun crucea. La capetele „necunoscuţilor” se instalează nişte cutii pe care este scris numărul sicriului. Săracii care îşi îngroapă morţii în sectorul respectiv îşi pun cruci, fotografii. Totul se face după tradiţie. Alţii ridică şi monumente, când prind la bani”, ne povesteşte groparul.

La sfârşitul discuţiei noastre, nea Nicolae mă îndeamnă râzând să mai trag pe la cimitir. Dacă am fi în Mexicul interbelic, aş trage, pentru că în această epocă jurnaliştii condamnaţi pentru calomnii erau obligaţi să lucreze ca ciocli vreo trei săptămâni. Doamne fereşte!

Cum s-a format cel mai mare cimitir din Europa

La începutul anilor ’60, pe parcursul construcţiei Chişinăului sovietic, au fost distruse / mutate în Cimitirul „Sfântul Lazăr” toate mormintele din cimitirele parohiilor localităţilor care au precedat Chişinăul modern, inclusiv cimitirele confesiunilor minoritare. Cinematograful „40 de ani ai Comsomolului”, în prezent Centrul de Cultură „Gaudeamus”, a fost ridicat pe locul Cimitirului Luteran din Chişinău. Atunci au fost nimicite mai multe morminte, între care cavoul ilustrului arhitect Alexandru Bernardazzi, precum şi multe morminte aparţinând deputaţilor din Sfatul Ţării. În timpul construcţiei magistralei auto paralelă cu calea ferată, a fost distrus cimitirul bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” – necropola veche a oraşului unde îşi aveau odihna de veci reprezentanţi ai neamurilor boiereşti Donici, Râşcanu, Russo, pe locul acesteia a fost ridicat circul. O serie de morminte au fost distruse în timpul edificării clădirilor actuale ale Academiei de Studii Economice.

 

Ilie Gulca