Cum arată după 2 săptămâni de arest Carina Țurcan // FOTO

Carina Țurcan

Tribunalul municipiului Moscova a respins apelul avocatului Carinei Ţurcan, fostă membră în consiliul de administraţie al companiei energetice ruse Inter RAO, acuzată de spionaj, de a i se modifica încadrarea juridică în una mai uşoară, scrie agerpres.ro.

Astfel, Carina Ţurcan rămâne încarcerată la închisoarea Lefortovo, termenul stabilit de tribunal fiind 13 august, informează agenţia de presă RIA Novosti şi cotidianul Moskovski komsomoleţ. Şedinţa de joi a avut loc cu uşile închise, dosarul ei fiind analizat în condiţii de strictă confidenţialitate.

Iniţial, se anunţase că recursul său împotriva încarcerării la Lefortovo va fi examinat în regim de videoconferinţă chiar din închisoare, dar ulterior s-a decis ca Ţurcan să fie adusă totuşi la tribunal. Carina Ţurcan a fost însoţită nu de un convoi al poliţiei din penitenciar, ci de bărbaţi în civil cu cagule pe cap.

Prima declaraţie a Carinei Ţurcan, acuzată de spionaj: „Sunt parte dintr-un joc”

Avocatul ei a subliniat că Ţurcan nu-şi recunoaşte vina şi că „nu înţelege ce anume a făcut”pentru a fi acuzată de spionaj. “Ea consideră dosarul penal deschis împotriva ei drept o tentativă de a fi înlăturată din funcţie din cauza principialităţii şi incoruptibilităţii sale”, a afirmat avocatul Dmitri Ţuprik.

Ulterior, în cursul zilei de joi, mass-media ruse au informat că Inter RAO a demis-o pe Carina Ţurcan din consiliul de administraţie al companiei.

Săptămâna trecută, tribunalul Lefortovo din Moscova a dispus arestarea Carinei Ţurcan, detaliile cazului nefiind dezvăluite, notează RIA Novosti. Ţurcan, care deţine în acest moment cetăţenia rusă şi română, a fost reţinută la 14 iunie, despre arestarea sa aflându-se abia la 19 iunie.

Nu se ştie exact ce fel de informaţii ar fi furnizat Carina Ţurcan părţii române. Presa rusă, citând surse din FSB, a scris că ar fi vorba despre date privind o centrală nucleară pe care Rusia intenţionează să o construiască în Turcia, ori informaţii despre furnizări de electricitate în Crimeea şi Donbas.

Având în vedere că societatea Inter RAO este o companie publică, toate aceste date nu sunt secrete, ci publice. Carinei Ţurcan i se putea reproşa cel mult încălcarea secretului comercial, susţin unii experţi ruşi, conform Novaia Gazeta.

În cadrul companiei, ea se ocupa de exporturile şi importurile de energie electrică furnizată de centrala de la Cuciurgan (Transnistria), iar până în 2012 a condus divizia Republica Moldova-Ucraina-România din cadrul acestei societăţi energetice.

Carina Ţurcan a fost arestată conform articolul 276 din Codul Penal al Federaţiei Ruse, care se referă la spionaj. Ea riscă 20 de ani de închisoare.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)