Cum a distrus gelozia un cuplu fericit

Dorina a tras la un moment dat concluzia că nu era atât dragoste din partea lui, cât nevoia de a o poseda. Gelozia soţului său era patologică

o-MIDDLE-AGED-WOMEN-facebook

Dorina nu este o femeie frumoasă, dar destul de plăcută, atrăgătoare. În tinereţea ei tumultuoasă a avut foarte mulţi peţitori. Însă ce o supăra la ei era faptul că, la prima întâlnire, cavalerul o ducea la un bar sau restaurant, iar la a doua o cerea deja în căsătorie. Gândiţi-vă şi dumneavoastră cum putea fata să se mărite cu un băiat când încă nu-l cunoştea bine, nu simţea nimic pentru el?

Dar orăşelul vuia, tot felul de legende circulau în folclorul urbei. „Ştie să facă farmece de îi face pe bărbaţi să-şi piardă minţile după ea”, îşi dădeau cu părerea unele femei. „Oare cine se crede de îi respinge pe toţi?!”, se întrebau altele. „O să aleagă până o să culeagă”, spuneau bărbaţii. Iar mamă sa, care voia să o vadă măritată, îi zicea cu blândeţe după fiecare despărţire: „Nu a fost să fie al tău. Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi şi o să ţi-l scoată în cale pe cel care trebuie”.

Nuntă fără rochie de mireasă

Şi, la 30 de ani, i l-a scos în cale pe Mitru. Mai exact, cu Mitru i-a făcut cunoştinţă buna ei prietenă, Mihaela. Băiatului, care avea 36 de ani, i-a căzut cu tronc fata. L-a cucerit cu privirea ei caldă şi silueta plăcută. Privea la el cu ochi ageri şi iscoditori atunci când s-au întâlnit şi asta îi dădea fiori calzi. Mitru, care avea chip frumos, a trezit în Dorina o dragoste înflăcărată. Descoperea cu fiece întrevedere în el un om foarte corect, care avea cunoştinţe în toate domeniile. Punea la suflet tot ce auzea de la el. Atunci când a avut de depăşit obstacole a putut să-şi pună sufletul pe umărul lui. Cu toate astea, după un an de cunoştinţă, când bărbatul i-a cerut mâna, ea mai stătea în cumpănă: să o facă sau să nu o facă?

Zicea că o relaţie împlinită nu are nevoie de un petec de hârtie. A trebuit să treacă încă o jumătate de an până când a decis să se căsătorească. Şi a făcut-o într-un mod deosebit. Nu a îmbrăcat rochie de mireasă. Mitru i-a respectat dorinţa. Cheful s-a dat într-un cerc restrâns: părinţii mirilor, câteva rude apropiate şi câţiva prieteni. Mireasa a fost îmbrăcată într-un costumaş alb, creaţie proprie, iar mirele – în blugi şi cămaşă albă. Erau îmbrăcaţi lejer şi nuntaşii. A fost o superpetrecere, unde toată lumea s-a simţit bine, iar urările de viaţă cu dulceaţă au curs cu duiumul.

„Nu mi-am dorit să am o nuntă din cele pretenţioase. Visul meu a fost să organizăm ceva care să ne reprezinte pe noi. Ceremonia pe care am făcut-o după ce am spus ‚Da!’ în faţa ofiţerului stării civile, apoi în faţa altarului m-a bucurat foarte mult. A fost cea mai frumoasă petrecere din viaţa mea. Am avut o zi magică şi fără rochie de mireasă”, mi-a mărturisit Dorina.

Cu soare în suflet şi credinţă

După nuntă, cu ajutorul părinţilor şi a economiilor făcute de Mitru, şi-au cumpărat o căsuţă modestă, pe care au amenajat-o astfel încât fiecare cameră să fie un colţ plăcut. Dorina e înzestrată din copilărie cu imaginaţie, a făcut din locuinţa lor un colţişor de rai. Toate bune şi frumoase. Dorina muncea în calitate de asistentă medicală, Mitru – ca inginer mecanic la o întreprindere. Meseria ajunsese pentru amândoi ca adevărată religie. În general, duceau o viaţă ordonată şi făceau totul cu soare în suflet, cu lumină şi cu bună-credinţă.

Mitru era pâinea lui Dumnezeu pentru Dorina. Ce-i drept, mai călca prin străchini, ademenit de alte femei, dar Dorina l-a iertat, pentru că era om bun, un gospodar harnic. Îi plăcea să cultive şi să îngrijească tot felul de plante, adora florile şi animalele. Dorina, delicată, discretă şi teribil de sinceră, îl iubea de nu mai putea. Dar fericirea nu era deplină. Un lucru îi întrista – copiii întârziau să vină. Şi ca să vezi minune! Când au pus gând să ia un copil de la orfelinat, Dumnezeu le-a trimis pruncul. Dorina a rămas însărcinată la 38 de ani. Păreau un cuplu împlinit. Îşi duceau viaţa într-o imagine a bucuriei simple, trăiau frumos. Când vorbeau unul despre celălalt, o făceau cu lacrimi de bucurie. Dar nu a fost să fie aşa până la adânci bătrâneţi, cum le-au urat părinţii şi prietenii la nuntă.

Au pornit certurile

După naşterea fetiţei, Dorina a devenit mult mai apetisantă, mai atrăgătoare. Plină de energie şi optimism, îşi vedea de familie şi serviciu. Fetiţa Tincuţa o încânta cu prezenţa. A ajutat-o de la trei ani să descopere lumea basmelor, pentru că ştia din propria experienţă că ai ce învăţa din această lume fascinantă. Îţi construieşti o credinţă întru dreptate, o judecată divină. Şi iată că în timp ce Tincuţa îi înmulţea bucuriile, Mitru a început să-i toarne otravă pe suflet.

Cum vă spuneam, Dorina se făcuse mult mai simpatică, iar soţul său devenea de la o zi la alta tot mai gelos. A început să-i controleze întâlnirile cu prietenele, o suna de nenumărate ori pe zi. Când era la serviciu, stătea mereu cu ochii pe conturile ei de Facebook şi Odnoklassniki. De necrezut, dar în casa lor plină de pace şi fericire, au pornit certurile. Mitru era enervat atunci când o vedea vorbind cu vreun coleg de serviciu, cu soţii prietenelor sale. La o petrecere, ea, femeie liberă la cuget, vorbea când cu un bărbat, când cu altul. Şi atunci Mitru s-a simţit neglijat. Când au ajuns acasă, a început să lovească cu pumnii în masă şi să ţipe la ea de s-au speriat vecinii cu care îşi lăsaseră fetiţa. Pătruns de teama să nu o piardă pe femeia iubită, bărbatul devenea tot mai greu de suportat. O bănuia că preferă pe altcineva.

Dorina a încercat să meargă cu el la un psiholog, dar el nici nu a vrut să audă, a continuat să rămână prins în capcanele geloziei şi să trăiască cu tot felul de bănuieli. Aşa a trecut un an, al doilea, al treilea. La un moment dat, Dorina a tras concluzia că nu era atât dragoste din partea lui, cât nevoia de a o poseda. Gelozia lui devenise patologică. Şi ea trăia un adevărat coşmar alături de el.

Astfel cei doi, care păreau să convieţuiască în mare dragoste până la adânci bătrâneţi, au ajuns la sfârşit de drum. Apropiaţii lor nu au crezut în despărţire. Dar Dorina a fost categorică: „Am răbdat până când paharul s-a umplut şi nu am mai rezistat. Ne-am iubit frumos, cu patimă, mulţi ani la rând. Nu am crezut că vom ajunge la un astfel de final. Aşa e viaţa şi nu ai ce să-i faci. De un an şi ceva mă bucur de zile senine alături de Tincuţa. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dăruit-o. Am un copil minunat care îmi oferă multă iubire”.

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce