Cum a cucerit Sanda cinci cetăţi

Bătrâna Sanda Botezatu e o femeie simplă, fără multă carte. A rămas de mică fără părinţi, a crescut-o o mătuşă. După moartea tatălui, când abia absolvise opt clase, s-a dus la lucru la un şantier. „Vroiam şi eu să mă îmbrac frumos, îmi spunea în redacţie, să petrec ca toţi tinerii, dar mătuşă-mea nu avea nici posibilitate şi nici prea mare dorinţă să mă ajute.” Femeia o luase la dânsa din milă şi nu s-a apropiat sufleteşte de ea, deşi fata nu-i ieşea din cuvânt. Era hărnicuţă ca un copil care se simte povară într-o familie.

Prima căsătorie

La 18 ani, iată că se căsătoreşte. N-a făcut-o din mare dragoste, vroia să aibă copii şi să se simtă stăpână în gospodăria lui bărbatu-său. El, mai mare cu şapte ani decât ea, făcuse armata şi era unul la părinţi. Aşa că s-a dus în gospodăria lui la toate de-a gata. A născut din acea căsătorie doi băieţi, dar nu le-a fost de lungă durată căsnicia, pentru că i-a murit bărbatul într-un accident rutier. El lucra la acelaşi trust de construcţii, era macaragiu. La numai 26 de ani, a rămas văduvă. Tânără, frumoasă, încă în puteri, însă avea doi copii. Ştiţi că bărbaţii nu se prea aruncă la femeile cu copii. Propuneri de concubinaj a avut. „Eram trup tânăr şi sănătos, doamnă Lidia, dar dacă nu mă lua nimeni în căsătorie, oricum trebuia să mă gândesc şi la sănătatea mea.” „Eşti femeie şi mă înţelegi”, mă convingea Sanda, de parcă aş fi putut s-o condamn.

A doua căsătorie

După moartea socrilor, a rămas stăpână în gospodăria lor. Băieţii crescuseră, se duseseră pe la şcoli profesionale. Trăia sărmana femeie doar cu grija lor: haine, încălţăminte, de-ale gurii. Se descurca, dar la 38 de ani viaţa e încă înainte. Şi le-a zis femeilor de la serviciu: „Găsiţi-mi un suflet să mă lipesc şi eu de cineva, că nu de alta, dar mă usuc ca păstaia fără seminţe”. „Dacă te mai jelui şi tu, uite câţi roiesc în jurul tău, numai întinde mâna”, i-au răspuns colegele. Într-adevăr, erau mulţi. Şi a avut relaţii întâmplătoare, dar anii treceau. Vroia femeia să aibă pe cineva permanent lângă ea, să nu se ascundă de mahalagii, să nu se ruşineze copiii când vor auzi vorbe despre mama lor.

Într-un târziu, tot mătuşa ei a fost cea care i l-a adus mire pe un sătean de-al ei rămas şi el cu patru copii. Cel mic abia împlinise o jumătate de an, iar cel mai mare avea 18. Nevasta acestuia îi murise în timpul naşterii. Cum să te duci mamă la atâţia? Vor îndrăgi-o copilaşii, va respecta-o cel care se vrea soţ? Dar vă spun că avea 38 de ani şi s-a gândit: decât singură, mai bine să încerce. Dacă nu se împacă, oricând se poate întoarce acasă.

La împăcăciune, bărbatul a adunat neamurile din partea neveste-si, cea decedată, rudele lui şi le-a zis: „O iau pentru că nu mă descurc singur. E mamă şi ştie ce înseamnă un copil care nu are un suflet de femeie alături. Ştiu că ar fi trebuit să mai rabd, dar n-am putere. Nu mă judecaţi. Mi-am iubit nevasta, am făcut gospodărie cu ea, dar viaţa merge înainte. Vă rog s-o primiţi aşa cum am ales-o eu”.

Abia la al cincilea an s-a obişnuit cu bărbatu-său şi cu feciorii lui. Numai fetiţa cea mică s-a ataşat de ea, pentru că a crescut-o de la şase luni. Îi zicea mamă şi se lipea de dânsa oricând o găsea şezând pe un scaun sau când o culca în patul ei. Ceilalţi trei băieţi erau ca nişte cetăţi care nu se lăsau cucerite. Boris, soţul, a acceptat-o mai greu. Pesemne, a ţinut mult la nevastă-sa şi, chiar dacă n-o neglija ca femeie, lipsea oricum căldura în relaţiile lor. Era cu patru ani mai mare decât Sanda, un om reţinut şi închis. Până scotea o vorbă, îţi scuipai sufletul. O bătea gândul uneori să-l lepede, dar fetiţa cea mică îi cucerise inima. Şi apoi, la 43 de ani, cui îi mai trebuieşti?

Nenorocirea care i-a apropiat

Feciorul cel mai mare al lui Boris s-a dus la armată şi a rămas la lucru în Belarus. Peste un timp, au fost anunţaţi că e foarte bolnav şi că ar trebui să-l ia de la căminul uzinei. S-a dus taică-său şi l-a adus acasă. Sanda a lăsat serviciul şi îngrijea de flăcău. Abia atunci au observat ei că femeia asta, care venise la ei în familie, are grijă de cel bolnav ca o mamă adevărată. Anume Sava, cel bolnav, i-a zis într-o zi „mamă”. După el au pornit să-i spună şi ceilalţi. Şi lui bărbatu-său parcă i se deschiseseră ochii. A văzut că e şi frumoasă, că e tânără încă şi că a dat peste el norocul fără a mişca un deget. Şi copiii Sandei, fiind însuraţi de-acum, au simţit această schimbare. Erau primiţi cu mai multă inimă în familia nouă a mamei.

Apoi au pornit nunţile una după alta, pentru că anii treceau şi ei îmbătrâneau. Dar ce-a fost greu odată acum le pare că a fost o şagă, că i-a pus Domnul la încercare.

Astăzi, Sanda are 62 de ani, iar soţul ei – 66 şi de la cei şase copii, din adunătură, cum râd vecinii, au paisprezece nepoţi. Şi toţi îi spun bunică şi e aşteptată în toate familiile copiilor cu dragoste.

The following two tabs change content below.
Lidia Bobână

Lidia Bobână