„Cultura este concepută în R.M. ca o „doamnă de companie”

Interviu cu Valentina Tăzlăuanu, eseistă, critic de teatru, redactor-şef al revistei „Sud-Est Cultural”

– Dragă Valentina Tăzlăuanu, în ce condiţii apărea, în 1989, primul număr al revistei de cultură şi civilizaţie „Sud-Est”?

Era în 1989 şi cu asta am spus tot. Ideea unei reviste de artă se cocea mai de mult prin măruntaiele unor instituţii de resort. Ultima decizie s-a luat însă la Ministerul Culturii, unde venise deja o conducere deschisă prefacerilor. Când mi s-a propus să organizez noua revistă, am profitat de împrejurare – sfârşitul derjavei era foarte aproape – şi, cu asentimentul ministrului de atunci, dl Ion Ungureanu, am schimbat denumirea de „Arta Moldovei” cu una care mi s-a părut mai conformă cu ideea mea de publicaţie de cultură. Ne regăseam într-un sud-est, un spaţiu geografic, dar şi cultural, care tocmai se redeştepta dintr-o comă de lungă durată.

– Cum ai creat echipa revistei? Care sunt cerinţele redactorului-şef faţă de membrii echipei?

A fost o problemă şi asta. Dar pe atunci nu prea aveam de ales. Se crease deja un fel de mobilitate (azi i-am spune „traseism”) a jurnaliştilor care se mutau de la un ziar la altul. Între timp, au apărut şi publicaţii noi, unele din ele efemere. Aşa că în prima fază prin redacţie s-au perindat mai mulţi. O cauză a acestei situaţii a fost şi faptul că ministerul ne-a finanţat doar câţiva ani, ca apoi să fim lăsaţi literalmente pe cont propriu. Nu cred că am cerut colaboratorilor imposibilul, ci doar să dorească să facem împreună o publicaţie cu adevărat nouă. În aşa fel ca ea să nu rămână doar un accident în cariera lor. Fiindcă am avut tot timpul o problemă cu banii, mai târziu am ajuns la o formulă de redacţie cu foarte puţini angajaţi, dar cu un grup de autori permanenţi al căror scris, îmi place să cred, a evoluat în timp şi s-a diversificat tematic şi graţie colaborării cu revista noastră. De fapt, cam în aceeaşi manieră a funcţionat, de exemplu, şi revista „Contrafort”.

– Era de aşteptat ca într-o societate aculturală precum e cea basarabeană, o revistă elitistă să fie mereu ameninţată de pericolul dispariţiei. Cum se explică faptul că „Sud-Est” a rezistat?

Paradoxal, a rezistat tocmai prin această poziţie a sa. S-a intersectat cu un segment mai evoluat din punct de vedere intelectual al acestei societăţi, pentru care reflexul cultural este, din păcate, şi astăzi în mare suferinţă. Revista a avut iniţial un program ambiţios de recuperare şi repunere în circuit a celor mai reprezentative teme şi nume ale culturii române, ocultate mai multe decenii din motivele binecunoscute, dar şi deschiderea spre cultura universală. Dacă îţi aminteşti, am început pentru prima oară la noi prin a publica o serie de texte esenţiale. Cred că direcţia pe care ne-am propus-o a fost una corectă. Alături de alte câteva publicaţii de cultură, care au apărut între timp, printr-un efort concertat, aş spune, revista „Sud-Est Cultural” a pus umărul la deprovincializarea şi modernizarea spaţiului cultural basarabean mult înainte de a se face acest lucru la alte niveluri.

– Guvernarea comunistă a ignorat revistele de cultură. Simţiţi o schimbare de atitudine din partea actualei guvernări?

Nu de mult, împreună cu revista „Contrafort”, am făcut o tentativă de a schimba oarecum această atitudine, propunând Ministerului Culturii un proiect de abonare a bibliotecilor publice. Cred că îţi imaginezi cu ce rezultate. Publicaţiile de cultură nu cadrează în continuare cu niciun fel de regulamente în uz, indiferent de guvernările care se succed. Tot timpul ne aşteptăm la altceva în cazul unei schimbări politice. Dar la noi, din inerţie, cultura continuă să fie concepută ca o „doamnă de companie” (uneori de campanie electorală) la serviciile căreia se recurge ocazional. Este o atitudine simptomatică pe care nu o vei găsi prea des în alte părţi. Cu toate acestea, presa de cultură nu este un simplu ingredient sau accesoriu pentru viaţa noastră, niciun moft al unor scriitori plutind deasupra realităţii, ci un perpetuu exerciţiu de gândire şi redefinire a valorilor culturale.

– De ce revista nu are un sediu adecvat? Unde se face revista?

De fapt, dispunem de câţiva metri de spaţiu, mai exact, 3×4 metri, la Uniunea Scriitorilor. Ştii foarte bine cât este de… adecvat. E o problemă de atitudine şi asta, pe care prefer să nu o comentez. Nu mi-a plăcut niciodată să mă plâng. Într-o ţară atât de plângăreaţă ca a noastră, unii dintre noi mai au puseuri de demnitate. Revista se face oricum.

– Aveţi o susţinere reală din partea Uniunii Scriitorilor? Dar din partea altor uniuni de creaţie?

Nu se pune problema. În douăzeci de ani, am învăţat bine această lecţie. Breslele artistice din R. Moldova sunt prea centrate pe propriile lor orgolii ca să admită şi cu atât mai mult să sprijine efectiv o publicaţie cu discurs independent şi, da, critic. Dar cei mai buni scriitori din toate generaţiile, ca şi cei mai valoroşi reprezentanţi ai altor arte, s-au regăsit de-a lungul anilor în paginile ei. Misiune îndeplinită.

– De ce aţi schimbat formatul revistei în 2010?

Toţi simţim periodic nevoia unei schimbări. De această dată, marcăm astfel şi o aniversare. Sper să o observe nu numai cei care ne citesc de obicei, dar şi cei mai tineri, care o vor cunoaşte de acum înainte, dacă vor avea această curiozitate. Avem şi o versiune electronică a fiecărui număr.

– Cum a reuşit „Sud-Est Cultural” să rămână – în pofida tuturor crizelor: politică, economică, socială – o revistă de cea mai bună calitate?

Calitatea unui produs cultural – fiindcă despre acest lucru trebuie să vorbim în cazul unei reviste – nu are o legătură prea directă cu economia sau politica. Cultura se confruntă cu crizele ei, dar are şi momentele ei de descătuşare şi triumf, care vin în prelungirea acestor crize sau chiar sunt provocate de ele. În cazul nostru, trebuie să vorbim şi despre meritul clar al grupului de oameni de cea mai bună calitate profesională, care s-a constituit în jurul revistei. Şi, bineînţeles, al unor instituţii din afară care au crezut şi mai cred în proiectul nostru. Am în vedere susţinerea din partea Fundaţiei Culturale Române, actualul Institut Cultural Român, şi, în prima fază mai ales, a Fundaţiei „Soros”.

Felicitări, „Sud-Est Cultural”!

Interviu realizat de Irina Nechit

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)