Cucoana Zenovia // Deşteaptă-te!

Povestea unei mătuşe care a trăit în trei sate şi în trei state

„Mergeţi la mătuşa Zenovia. Ea este o povestitoare foarte bună”, ne-au recomandat locuitorii satului Oziornoe. În ograda unei case bătrâneşti ne întâlneşte o mătuşică cu faţa luminată şi, fără să ne mai întrebe cine suntem, ne pofteşte în casă. „Ce să vă povestesc? M-am născut în 1932. Atunci, erau românii şi satul se numea Babele, apoi i-au schimbat denumirea în comuna Averescu, iar când o venit rusu’, i-o pus numele Oziornoe, probabil pentru că suntem lângă ghiol (lacul Ialpug – n.r.). Eu tot Babele îi spun, aşa se numea la români”, povesteşte mătuşa Zenovia.

Svetlana Panţa

Astăzi, mătuşa Zenovia se uită cu tristeţe la pozele alb-negru de pe care o priveşte o tânără pe care cândva o plăceau foarte mulţi bărbaţi „Ehehe! Eram frumoasă. Aveam un păr lung. De fiecare dată când veneam în sat, băieţii îmi strigau în spate: «A venit cocoana lu’ Jurja!»”. Stăpânii mă îmbrăcau foarte frumos, în cizme şi-n palton”, îşi aminteşte mătuşa Zenovia despre perioada când a lucrat bonă la o familie de ruşi stabilită la Ismail. „Am locuit la ei din 47 până în 49. Când am venit la ei, aveam 15 ani. Ei îmi plăteau câte opt ruble pe lună, iar mai apoi au adăugat 100. M-am dus să lucrez la ei pentru a scăpa de foamete, de greutate”, relatează bătrâna.

Cu cei doi copii de care a îngrijit în tinereţe menţine relaţia până în prezent. „Ei sunt în Ghermania. M-au sunat deunăzi pentru a mă felicita cu ocazia zilei de naştere. Ei nu uită de mine”, spune fericită femeia care, la cei 79 de ani, ţine minte în detalii cum a fost cu românii, ce s-a întâmplat când au venit ruşii, şi poate face o comparaţie cu ziua de azi, adic că traiul în  Ucraina.

„A venit rusu’”

„În clasa I, am învăţat la români. Apoi a venit rusu’, a venit războiu’, pe tata l-au luat forţat de pe câmp, atunci aveam pământurile noastre, nu erau colhozuri. Acolo, la război, a luptat cât a luptat şi l-au rănit.” Aici, mătuşa Zenovia, la cel mai interesant moment, tace pentru câteva clipe şi ne întreabă: „Să vă povestesc şi despre asta?”. Rezemată de o cârjă, continuă a depăna firul amintirilor: „Aveam un frate mai mic, care învăţa tare bine la şcoală, dar a murit când era foametea. Am rămas cinci copii la mama. Ea, sărmana, nu mai avea ce vinde. Nu era nica-nimerica de mâncat. Într-un timp strângeam alune. Ştiţi ce sunt astea alune? Voi le spuneţi acum cartofi de pământ. Le aduceam acasă şi mama le fierbea. Apoi s-au terminat şi alunele”. Mătuşa Zenovia spune că i-a salvat de foamete o vacă pe care o aveau şi pe care tatăl lor i-a interzis categoric mamei să o vândă. „Mama a ţinut vaca până mai încoace, la colhozuri. Atunci, nu erau tractoare, combaine. Cu mâna făceau totul oamenii. Cu mâna secerau, coseau, strângeau grăunţele şi ne dădeau câte oleacă de grăunţe acasă. Dacă strângeam toată ziua păpuşoi, seara ne dădeau două kilograme cu grăunţe. Veneam acasă, le dădeam la râşniţă şi coceam turte. Acum se alintă, nu vor să mănânce coaja de pâine, dar atunci din ea manca vreo două suflete”, povesteşte mătuşica. Bătrâna îşi aminteşte că, după război, în sat au venit mai multe familii de ruşi. „Iată cum eu eram mulgătoare, da’ rusu’ era zootehnic, că la noi ca şi când erau proşti”, spune indignată Zenovia.

O altă viaţă

Mătuşa Zenovia crede că ar putea avea o altă viaţă dacă nu asculta de mama ei, care, cu lacrimi în ochi, a oprit-o să nu plece în Germania împreună cu „stăpânii” săi. „Pe atunci, toţi lucrau la colhoz, da’ eu eram bonă. Stăpânii au vrut să mă ia cu ei, îmi spuneau că îmi vor găsi şi un mire, da’ mama nu mă lăsa, plângea. Eram unica fată la părinţi. Poate dacă plecam avea să hie mai bine”, s-a pus pe gânduri mătuşica.

Cu toate acestea, nu se plânge pe viaţă. Zenovia locuieşte acum împreună cu nepoţica şi unul dintre fiii săi. „Acum avem ce mânca. Avem în ce ne îmbrăca. Avem unde trăi, nu ne rămâne decât să ne rugăm la Domnul ca totul să hie ghini”

Legenda satului Babele în versiunea mătuşii Zenovia. „Au venit două babe, şi-au făcut căsuţe şi s-au gândit cum să numească satul ista. Ei, şi dacă au venit două babe, satul s-a numit Babele”. O altă versiune arată că denumirea satului vine de la „babel”, ceea ce din tătară ar însemna loc lângă apă.

The following two tabs change content below.