Cu soacra şi iubirea e mai dulce

De Zenovia s-au lepădat fetele şi neamurile, iar când a murit, a îngropat-o

Woman suffering from stress or a headache grimacing in pain as she holds the back of her neck with her other hand to her temple, with copyspace; ache; adult; aged; care; caucasian; cold; depressed; depression; disease; elderly; emotion; expression; face; fatigue; feeling; female; frustrated; hand; head; headache; health; holding; home; lady; mature; middle; migraine; mind; one; pain; painful; person; problem; sad; sadness; senior; sick; single; sorrow; stress; stressed; suffering; thinking; tired; touching; tragic; unwell; woman; worry

Foto simbol

Întâmplarea a avut loc chiar în satul meu de baştină, în primii ani de după război. Bărbaţi puţini s-au întors din acel măcel şi cei care au ajuns acasă nu erau tocmai întregi la trup şi minte – care fără un picior, care fără o mână, unii numai jumătăţi de trupuri erau, contuzionaţi, cu mintea rătăcită. Zenovia (să ştiţi că i-am schimbat numele căci locuiesc şi azi în satul meu moştenitori din neamul lor) era la 34 de ani văduvă deja.

Când i s-a dus bărbatul la război, rămăsese cu doi copii, fata cea mare avea 12 ani, iar mezina opt împlinise în 44. Ei uite când Măriorica a pus mâna pe 15 ani şi oleacă, un bărbat din satul vecin, holtei stătut, a cerut-o de nevastă pe fata Zenoviei. Timpuri grele, sărăcie lucie în gospodăriile oamenilor şi s-a gândit mama ia s-o dau că va fi cu o gură mai puţin la mâncare. N-a fost nici copila împotrivă.

Tânăra nevastă îi spunea „bade”

Bărbatul ei era numai cu doi ani mai mic decât maică-sa şi-i spunea tânăra nevastă „bade”. Nu ştiu cum nu-i venea să-i zică pe nume, oricum de două ori mai mare ca dânsa era… Pe vremea ceea nimeni nu se mai mira de împerecheri de astea, deşi unele femei i-au spus Zenoviei că mai cu cale ar fi fost să se mărite ea cu Tihon, de¬cât să spurce el o copiliţă atât de fragedă. „Nu m-a cerut pe mine, aşa că n-am avut încotro”, le-a răspuns femeia. Relaţia dintre soacră şi ginere a fost de la bun început una de invidiat. Când se întâlneau, puneau la cale toate trebile, îşi făceau planuri de viitor de parcă ar fi fost în cuplu. Şi doar serile se culcau aceşti doi în paturi separate.

Măriorica pe cât era de tânără, pe atât şi de fertilă. A rămas îngreunată chiar din primul an de căsnicie şi Tihon, care până atunci nu se prea gândea la urmaşi, acum avea grijă să nu i se întâmple ceva soţioarei. O trimitea să stea mai mult pe lângă maică-sa nu cumva zăluda să ridice ceva greu şi să piardă copilul. Nu prea o lua el în serios. Tânără, frumuşică, iute la treabă, dar tot parcă nu era împlinită fata asta. Deşi o ţinea în braţe seară de seară, nu avea nădejde Tihon c-o să ajungă într-o zi să fie stăpână deplină în gospodăria lui.

Încă nu născuse Măriorica când s-a întâmplat ca ginerele şi soacra să treacă peste pragul bunei-cuviinţe. Vine el odată la dânsa să ceară nişte saci. Avea de gând să se ducă la moară. În casă nu-i femeia, o strigă el din prag, nu-i răspunde şi se porneşte bărbatul s-o caute în grădină. „Poate că prăşeşte pe undeva”, s-a gândit el. Dar n-a apucat să facă colţ casei, c-o şi vede pe un strat de iarbă cu pestelca la ochi. Se scutura de plâns femeia. „Cum am rămas eu a nimănui! Nici tânără, să mă mărit, şi nici bătrână să mor. Cui mai trebuiesc eu?!” Zenovia în hohotele celea nici n-a simţit că ginerele-său stă la spatele ei şi o ascultă. La un moment dat, bărbatul se apleacă spre dânsa, o ridică uşurel de subţiori şi o lipeşte toată de pieptul lui. I-a şters lacrimile cu mâneca de la cămaşă şi apoi porni s-o sărute pe obraji ca pe un copil, căruia vrei să-i ogoieşti durerea.

Ginerele şi soacra trec pragul bunei-cuviinţe

Mai departe vă daţi seama ce s-a întâmplat. Nu s-a mai gândit el că o ţine de nevastă pe fiica acestei femei, că ea îi este soacră şi că în ochii lumii păcatul acesta nu are iertare. Uite că a dus-o în casă, au încu¬iat uşile şi s-au iubit aceştia doi de parcă erau unicii oameni pe pământ – el singurul bărbat şi ea ultima femeie. Iubirea din păcat e mai dulce, pentru că în ascuns se ţine. Nici unul, nici altul n-au alergat la popă să se mărturisească. Se întâlneau mai în fiecare zi. Vă spuneam că Măriorica încă nu născuse primul prunc şi, naivă fată cum era, nu vedea cu ochi răi apro¬pierea dintre soţul ei şi mamă. Fireşte că nu bănuia deloc ce stă în spatele acelei relaţii.

Uite că-i vine sorocul şi răstoarnă un băiat de mai mare frumuseţea. Mamă-sa nu ieşea decât seara târziu din casa lor, tot ajutându-şi copila în prima lună după naştere. Eram pe atunci de vreo şapte anişori şi trăgeam cu urechea la ce vorbesc femeile care veneau la mama. Tocmai îşi cumpărase maşină de cusut şi voia mama să facă un ban cu meseria asta în sat. Zic, trag cu urechea la ce-şi spun femeile venite în casa noastră. „Ai auzit, Olea, Zenovia a fost pe la baba Ioana cu mare interes?” „Poate după vreun leac”, face mama. „Care leac! Baba Ioana cu fusul a încercat-o!” Şi au pornit a turui că n-am înţeles prea mare lucru atunci. Abia peste ani am întrebat-o pe ma¬ma despre discuţia lor din acea vară.

Şi ce a urmat mai apoi tot de la mama am aflat. Cică, a durat relaţia ceea de iubire între soacră şi ginere ani buni. Zenovia ajunsese bunică de trei ori, fiica ei se maturizase şi era de neînlocuit în gospodăria lui Tihon. Cu anii, din copiliţa ceea a ajuns Măriorica o femeie chipeşă şi multor bărbaţi le-ar fi fost dragă s-o ţină în braţe, dar ea se obişnuise de acum cu „moşneagul”, că aşa-i zicea faţă de străini. Şi el parcă începu s-o teamă de la un timp. Vezi bine, nici pe lângă dânsul n-au trecut anii pe alături şi faţă de nevastă-sa arăta îmbătrânit rău. Mai trăgea cu piciorul pe la soacră-sa, căci el s-ar fi lepădat de dânsa de acum, dar nu-l lăsa femeia în pace.

Satul află chiar din gura Mărioricăi despre păcatul maică-si

Nu împlinise 50 de ani Zenovia când Măriorica a dat peste dânşii chiar în casa ei. De dimineaţă, se dusese tânăra nevastă cu cel mic la spitalul din centrul raional. Dar n-a stat mult pe acolo, a avut noroc şi şoferul din colhoz, cel care-l ducea pe preşedinte, a luat-o din gară până în sat. A ajuns deci repede de tot acasă şi chiar din prag i se păruse ei că se aud în cuhnişoara de vară voci. Parcă nu era nimeni când plecase ea, oare cine se aude acolo? Se ingeşte pe geam şi ce-i văd ochii nu-i venea să creadă! A lăsat copilul în ogradă şi a ieşit în drum femeia, bocind în gura mare ca după mort. Astfel a aflat satul chiar din gura Mărioricăi des¬pre păcatul maică-si.

Nu ştiu de ce pe Zenovia o învinuiau mai mult fiicele ei şi satul… De parcă Tihon nu avea în această relaţie partea lui de vină. Că s-a vorbit în fiecare casă despre treaba asta e puţin spus, toate satele din împrejurimi nu aveau altă temă de discuţie! Ba şi preotul din satul vecin, biserica era pentru mai multe localităţi, zic, şi preotul a ţinut o predică despre păcatul celor doi.

Într-o zi, Tihon a ieşit din curte cu o valijoară în mână şi s-a dus. Departe de casă, de sat, de republică. Tocmai pe Amur s-a stabilit într-un cătun şi lu¬cra la o fabrică de conserve. Nu s-a mai întors niciodată în sat să-şi vadă copiii şi nevasta. Atât că le trimitea bani lunar, sume frumuşele, şi Măriorica şi-a ridicat copiii de una singură. Când să se însoare aceştia, îi îndeamnă mama să-l cheme şi pe tatăl lor la nuntă, dar n-a venit Tihon nici chemat acasă.
De Zenovia s-au lepădat fetele, s-au întors cu spatele la ea şi neamurile şi când a murit – a îngropat-o obştea, satul adică. Ultimii ani i-a trăit ca o pustnică şi s-a stins cu nimeni lângă dânsa.

The following two tabs change content below.
Lidia Bobână

Lidia Bobână