Cu-n picior în PUN, şi cu altu-n ACUM

Octavian Ţîcu: „Cum să învingi candidatul socialiştilor, când ştii că este corupt şi reprezintă interesele altui stat?”

Deputatul Octavian Țîcu a anunțat că va candida la alegerile pentru funcția de primar al capitalei în calitate de candidat al Partidului Unităţii Naţionale, partid condus de Anatol Şalaru şi Traian Băsescu. Totodată, acesta a menționat că părăsește fracțiunea Platformei DA, dar doreşte să rămână în calitate de legislator independent în cadrul blocului ACUM. Ţîcu a explicat şi de ce crede că Andrei Năstase, candidatul Blocului ACUM, ar avea şanse mai mici de a învinge în actualul scrutin, şi anume din cauza acordului semnat de Blocul ACUM şi PSRM.

Deputatul a menționat că a decis să se antreneze în cursa pentru fotoliul de primar al mun. Chişinău pentru a nu permite ca socialiştii să preia fotoliul de primar al capitalei. „Nu pot să admit ca un isteric ca Ion Ceban, care a fost și în PCRM, în servilismul lui Voronin și acum Dodon, să câștige Primăria capitalei. La fel cum nu pot admite ca un trădător și un mincinos care este Igor Dodon să fie omniprezent într-o societate care are prevederi constituționale foarte clare”, a declarat deputatul.

Ţîcu a avut un mesaj şi pentru Andrei Năstase, candidatul din partea blocului ACUM Platforma DA și PAS la funcţia de primar al capitalei. „Am un mesaj către colegul și prietenul meu, Andrei Năstase. Eu te-am susținut şi anul trecut,  și cred că faci un lucru remarcabil la Ministerul de Interne. Ai pornit o reformă pe care trebuie să ți-o asumi cu curaj și demnitate și să oferi șansa să putem câștiga această bătălie împotriva PSRM”, a mai spus Octavian Țîcu.

Deputatul a explicat și decizia de a părăsi fracțiunea Platformei DA. El a menţionat că relaţia sa cu Blocul ACUM s-a deteriorat în momentul în care a avut loc târgul pentru Curtea Constituţională, atunci au primit asigurări că Vladimir Ţurcan şi Domnica Manole nu vor ajunge în fruntea CC, dar acest fapt nu s-a adeverit. Relația s-a deteriorat definitiv după decizia de a semna Acordul de colaborare cu PSRM, fără a fi prezentat membrilor fracțiunii și fără a fi discutat.

Ţîcu a avut un mesaj şi pentru Andrei Năstase, candidatul din partea blocului ACUM Platforma DA și PAS la funcţia de primar al capitalei. „Am un mesaj către colegul și prietenul meu, Andrei Năstase. Eu te-am susținut şi anul trecut,  și cred că faci un lucru remarcabil la Ministerul de Interne. Ai pornit o reformă pe care trebuie să ți-o asumi cu curaj și demnitate și să oferi șansa să putem câștiga această bătălie împotriva PSRM”, a mai spus Octavian Țîcu.

„Am epuizat toate posibilitățile de a influența pe interior lucrurile. Mi-am dorit foarte mult ca blocul ACUM să fie o singură fracțiune. Am sugerat chiar fuziunea între aceste entități. Rivalitățile din interior, lipsa de coeziune și politizarea acestei schimbări care s-a făcut în sistem între PSRM, PAS și Platforma DA au compromis valorile blocului ACUM”, a declarat deputatul.

„Rezultatul scrutinului va arăta cine are dreptate”

Solicitat să comenteze decizia colegului său de a candida din partea altui partid, deputatul Oazu Nantoi a declarat că alegătorii din Chişinău sunt oameni capabili, iar rezultatul alegerilor din 20 octombrie, curent, va arăta dacă a fost corectă ori nu decizia lui Ţîcu. „Alegătorul va decide, aşa că să nu ne grăbim cu scenarii apocaliptice sau cu aprecieri. În viaţa mea am văzut multe şi atunci când ne-am trezit cu mandate de deputat mi-a fost clar că blocul nostru a fost compus din partide politice şi din persoane care nu au nimic cu disciplina de partid şi au diferite viziuni. După ce acel Vladimir Plahotniuc a dispărut fizic din R. Moldova, a dispărut şi elementul coagulant, iar ceea ce ne deosebeşte pe unii dintre noi a ieşit la suprafaţă. Eu, totuşi, sper că alegătorii din Chişinău se vor orienta”, a mai spus Nantoi.

The following two tabs change content below.
Svetlana Corobceanu

Svetlana Corobceanu