Cu dulce, cu amar, viaţa merge mai departe

„Voiam să mor. Îmi ziceam că atunci când porumbelului îi moare prietena, moare şi el”

Woman suffering from stress or a headache grimacing in pain as she holds the back of her neck with her other hand to her temple, with copyspace; ache; adult; aged; care; caucasian; cold; depressed; depression; disease; elderly; emotion; expression; face; fatigue; feeling; female; frustrated; hand; head; headache; health; holding; home; lady; mature; middle; migraine; mind; one; pain; painful; person; problem; sad; sadness; senior; sick; single; sorrow; stress; stressed; suffering; thinking; tired; touching; tragic; unwell; woman; worry

Carolina e o femeie de o bunătate extraordinară. Dacă întâlneşte un om cerşind pe stradă, îl ia de mână şi îl duce într-o cantină sau restaurant, îl aşază la masă, oferindu-i un ceai şi ceva de mâncare. Îi este milă de un căţel sau pisic abandonat. Are permanent acasă motănaşi şi căţei pe care îi culege din diferite locuri ale oraşului.

La vârsta ei de 36 de ani a trecut prin mari momente de deznădejde. A pierdut doi copii unul după altul. Cel mai mare, Nelu, a murit în ziua în care a împlinit trei ani şi trei luni, sfârtecat de câinele vecinului. Al doilea, Irinel, a închis ochişorii la doi ani şi jumătate strivit de roţile unui automobil în timp ce s-a repezit după o minge care zburase la şosea de pe terenul de joacă. Şi asta încă nu e tot.

Cu toate astea, jalea şi durerea nu au doborât-o. A găsit puteri să se ridice în picioare şi să meargă mai departe. Toţi prietenii şi cunoscuţii spun că această femeie e o comoară, o minune. Are ceva ce o deosebeşte de altele. Ştie să fie şi femeie şi doamnă. Pune suflet şi pasiune în tot ce face. Este un izvor viu de dragoste şi acasă, şi la serviciu.

Când te loveşte dragostea în moalele capului, uiţi de toate pe lume

S-a născut la ţară într-o familie cu mulţi copii. A fost o copilă chinuită, care a muncit mult de mititică. Pentru părinţi a avut şi are numai cuvinte de admiraţie. Era în anul doi la colegiu când a aderat la un partid politic. Acolo avea să o cunoască pe mama viitorului său soţ, care era lider de partid. Hărnicia şi priceperea cu care eleva se descurca au făcut-o îndată remarcată de doamna lider. Peste câteva luni, femeia i-a făcut cunoştinţă cu fiul său,Valeriu, de 27 de ani, care lucra jurist în administraţia publică locală şi care făcea parte din acelaşi partid. Carolina avea atunci 16 ani. Băiatul s-a îndrăgostit orbeşte de ea la prima vedere. Chiar dacă avea o alură de lord, fata nu nutrea pentru el decât sentimente de prietenie. Era legată de el doar prin activitatea politică ce o făceau în comun. Valeriu i-a zis „te iubesc!” foarte repede, iar ea a tăcut. Au făcut cunoştinţă în octombrie şi abia în luna mai Carolina a încercat primii fiori de dragoste. Atunci a cerut-o Valeriu în căsătorie. Erau în campania electorală. Fata nu ştia ce să facă. Când s-a dus acasă la părinţi ca să-şi prezinte mirele, părinţilor li s-a părut că glumeşte. Pentru că ori de câte ori maică-sa aducea vorba de căsătorie, ea o întrerupea, zicându-i că, până la 29–30 de ani, mai este timp. Dar când te loveşte dragostea în moalele capului, uiţi de toate pe lume şi de faptul că ţi-ai propus ca până la 30 de ani să nu te măriţi.
Până la urmă, părinţii i-au binecuvântat şi, de voie-de nevoie, au căzut de acord ca să facă nunta în octombrie. Au avut o nuntă foarte frumoasă şi foarte reuşită. Marea parte de cheltuieli şi-au asumat-o părinţii mirelui, pentru că au văzut că cuscrii lor o duc destul de greu.

Dramele şi suferinţele nu i-au ocolit

Cu banii câştigaţi la masa mare şi cu un credit luat de la o bancă, imediat după nuntă, şi-au cumpărat o casă destul de drăguţă. În ungheraşul lor, proaspeţii însurăţei au înţeles şi mai mult câtă nevoie aveau unul de celălalt. Ore în şir discutau fără întrerupere, se sprijineau reciproc tot timpul şi se giugiuleau ca doi hulubaşi. Ţin să vă spun că, după terminarea colegiului, Carolina a fost angajată la Direcţia economie şi finanţe a Consiliului orăşenesc şi îşi făcea studiile cu frecvenţă redusă la facultate. Între timp, la un interval de doi ani, li s-au născut cei doi copii. Odată cu venirea lor pe lume, niciodată în casa lor nu se ridica vocea. Vorba era spusă pe tonul blajin al înţelepciunii. Frumos era acasă, frumos şi la locul de muncă. În zilele de odihnă, aveau mereu casa plină de oaspeţi. Râdeau, glumeau, povesteau, încercând să evite discuţiile pe subiecte politice. Aşa conveniseră ca acasă să nu vorbească de politică. Ce mai atâta vorbă, treceau prin viaţă cu eleganţă şi bucuriile îi însoţeau. Dar dramele şi suferinţele nu i-au ocolit.

Aşa cum vă spuneam, Carolina a pierdut unul după altul cei doi copii. Durere fără margini, întrebări fără răspuns. Peste trei ani, când rana din piept părea că se închide parţial, în ziua în care au împlinit zece ani de căsnicie, altă nenorocire s-a abătut asupra acestei familii. În timp ce sărbătoreau evenimentul împreună cu prietenii lor la un grătar, Valeriu s-a înecat cu o bucăţică de carne şi a murit imediat.

Lacrimile din ochii ei nu mai conteneau

În şemineu trosnesc lemnele, iar pe masă lângă candela aprinsă abureşte cafeaua din ceştile noastre. Cu ochii în lacrimi, Carolina rememorează cele mai cumplite, dar şi cele mai fericite clipe din viaţa ei. Odată cu cafeaua sorb fiecare cuvânt al acestei femei încercate de suferinţă, dar sigură pe sine: „Este deosebit de greu să-ţi petreci copiii la cimitir. Cred că e cea mai îngrozitoare durere. Însă şi mai cumplită a fost durerea când a plecat din această lume Valeriu. Strigam de nu mai aveam glas: „Doamne! Cu ce ţi-am greşit de mi-ai luat mai întâi copiii, iar acum şi soţul?!”… Am avut un soţ de o frumuseţe răpitoare, cu sufletul ca pâinea cea caldă. Mi-au rămas în minte privirea, ochii lui luminoşi din dimineaţa acelei zile. Venise cu un buchet mare de trandafiri albi…

În ziua înmormântării, biserica a fost neîncăpătoare pentru cei veniţi să ne fie alături. Oamenii au mers până la cimitir şi au stat până la final, deşi a plouat tot timpul. Zile şi nopţi în şir după aceea lacrimile din ochii mei nu mai conteneau. Voiam să mor. Îmi ziceam că atunci când porumbelului îi moare prietena, moare şi el. Dar Dumnezeu a făcut aşa ca strigătul meu de jale să nu mă doboare. La o lună după moartea lui Valeriu, aveam să aflu că sunt însărcinată. Atunci am alungat toate gândurile negre şi am început să-mi umplu timpul cu lucruri frumoase.”

Râvnă de armonie şi de frumos

Carolina este o gazdă bună, o femeie primitoare. M-a primit în casa ei ca pe o regină. Plină de viaţă şi de speranţă îl creşte cu dragoste şi mare grijă pe Victoraş, care are acum şase ani. Spune că rolul de mamă e unul din cele mai frumoase în viaţa unei femei. Pe lângă ambiţie, seriozitate, simţul umorului, are această femeie o chemare şi o vocaţie – de a-i întinde mâna celui suferind. Darnică şi miloasă prin naştere, e gata oricând să ajute pe orfani şi sărmani. O face cu şi mai multă tragere de inimă de când i-a spus un mare duhovnic că prin rugăciune şi milostenie îşi va ocroti copilul de toate relele.

Continuă să lucreze la locul vechi, dar îşi găseşte liniştea şi echilibrul într-o mulţime de proiecte sociale în care se implică cu tenacitate de câţiva ani. Şi zilele trec pe rând, una câte una, cu amintiri, iubire, zâmbet, rugăciune şi o necontenită râvnă de armonie şi frumos.

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce