Cu arma la bar

BEA CUMINTE // Patru tineri cu creierii aburiţi de alcool au jucat biliard cu arma de vânătoare, nu înainte de aplica unui consătean câteva lovituri groaznice cu patul acesteia

Locuitorii satului Stolniceni, raionul Hânceşti, au fost bulversaţi de incidentul care a avut loc în barul de la marginea satului. Era puţin trecut de ora 20.00 când, la intrarea în local, s-au arătat patru inşi, unul dintre care avea o armă în spate. Potrivit martorilor, după ce le-au tras o mamă de bătaie câtorva băieţi care au venit în bar să bea câte o bere, au început să joace biliard cu ţeava puştii.

Poliţiştii sunt rezervaţi în privinţa acestui incident. Mai mult, spre uimirea martorilor, oamenii legii neagă că făptaşii ar fi deţinut asupra lor vreo armă. „Motivul e la suprafaţă. Băieţii sunt din familii de bogătaşi”, a menţionat Natalia, o tânără care a văzut cu ochii ei tot ce au făcut tinerii în acea noapte.

„A fost intentat dosar penal pentru nedivulgarea secretului anchetei. Nu pot să vă spun nimic. Se va duce de râpă toată ancheta. Ei vor folosi orice detaliu spus de noi în interesele lor. Dacă vorbim sincer, bănuiţii au părinţi influenţi. Gata”, a spus Petru Podgorneac, vicecomisar al raionului Hânceşti. Oamenii legii care investighează cazul nu se grăbesc să ofere mai multe detalii despre acest caz, insistând să fie aşteptate rezultatele anchetei.

Într-un final, am reuşit să obţinem ceva de la Podgorneac, însă ceea ce ne-a comunicat acesta se bate cap în cap cu declaraţiile martorilor oculari. Unica informaţie care este confirmată de poliţişti şi de cei prezenţi în bar în acea noapte este că tinerii erau în stare de ebrietate. „Băieţii au făcut exces de alcool. Fiind în stare de ebrietate, nu-şi controlau acţiunile şi au comis nişte acte de huliganism”, a relatat vicecomisarul Petru Podgorneac. Vârstele celor suspectaţi de huliganism sunt cuprinse între 22 şi 26 de ani.

„Aveau armă, n-aveau armă…”

Natalia spune că, în acea seară, i-a întâlnit pe tineri afară. Primul lucru pe care l-a observat era arma de vânătoare care atârna pe umărul unuia dintre ei. „Ei mi-au spus că au vânat un mistreţ. Apoi unul dintre ei a arătat cu degetul în direcţia unui tânăr, spunând: „El este!”. Băieţii s-au năpustit asupra lui şi au început să-l bată cu pumnii şi picioarele. L-au lovit de câteva ori şi cu arma. Apoi au intrat în bar”, îşi aminteşte martora.

Aceasta a menţionat că, în timp ce îl loveau pe tânăr, cereau de la el bani. Despre ceea ce s-a întâmplat în interiorul barului mi-a povestit un alt martor ocular. „Nu au reuşit să intre bine pe uşă că au început să-i pălmuiască pe mai mulţi băieţi. Pe trei i-au bătut cu o deosebită cruzime. Apoi s-au apropiat de masa de biliard şi au început să lovească bilele nu cu tacul, ci cu ţeava armei de vânătoare”, a povestit martorul. Acesta a menţionat că, odată ieşiţi afară, tinerii au tras câteva focuri, au urcat în maşină şi au dispărut în întunericul nopţii.

Peste puţin timp, şi poliţia a venit la faţa locului. „Nu aveau armă. Prostii… Noi nu am ridicat de la faţa locului vreo armă”, a menţionat vicecomisarul Petru Podgorneac.

Cineva îi acoperă

Până şi faptul că tinerii au maltratat mai multe persoane nu este confirmat de Podgoreac. „Ei nu au bătut pe nimeni. Unicul care a avut de suferit este proprietarul barului. Băieţii, fiind în stare de ebrietate, au stricat câteva scaune, mese şi ce mai poate fi într-un bar”, a menţionat vicecomisarul. Proprietara barului, Natalia Zorila, spune că nu are nicio pretenţie faţă de tineri. După spusele acesteia, nu a avut de suferit decât masa de biliard. „Unul dintre ei s-a enervat şi a lovit masa cu arma”, a mărturisit Natalia Zorila.

Aceasta a confirmat prezenţa armei şi a menţionat că îşi dă seama de ce se ascunde informaţia despre acest caz. „Părinţii tinerilor sunt, cum s-ar spune, oameni mari în Hânceşti.”

Menţionăm că vicecomisarul a promis că ne va oferi mai multe detalii despre acest incident.

Svetlana Panţa

The following two tabs change content below.