CRUZIME // O femeie omorâtă de patru consăteni

Patru tineri, printre care şi doi minori, locuitori ai unui sat din centrul RM, sunt suspectaţi că au violat şi bătut până la moarte o femeie în vârstă de 35 de ani din aceeaşi localitate.

Din informaţiile MAI, tragedia a avut loc după petrecerea la armată a nepotului victimei, de care aceasta avea grijă. După ce au petrecut, tinerii au plecat acasă, dar, la scurt timp, au revenit și au solicitat continuarea petrecerii. Femeia i-a refuzat și i-a trimis acasă. În timp ce se întorcea la casa ei, cei patru tineri au târât-o pe un şes, la vreo 200 de metri de casă, au violat-o și au bătut-o.

„Ceasul rău”

Potrivit inginerului cadastral de la primăria din localitate, tragedia a avut loc „într-un ceas rău”, pentru că nici femeia, nici băieţii suspectaţi de omor n-au avut antecedente penale şi comportament violent. „Femeia era văduvă de vreo doi ani. Soţul îi decedase de ciroză hepatică. Creştea singură doi copii, o fată de 17 ani şi un băiat de 14 ani. Nu avea de lucru, lucra prin sat ce găsea. În ultimul timp, avea grijă de copiii unei surori de-a ei plecată peste hotare, iar fiica sa avea grijă de copiii altei surori din altă localitate. Nici nu locuia acasă, stătea la sora ei”, mărturiseşte femeia.

Copii fără antecedente penale

Şi directorul gimnaziului din localitate spune că unul dintre suspecţi, de 15 ani, provine dintr-o familie de muncitori şi învaţă la gimnaziu. „Este corigent la biologie. Are nota 4 pentru semestrul trecut. Absentează. Pleacă uneori de la ore şi întârzie, dar n-a avut niciodată un comportament violent. În general, nu răspunde niciodată urât la profesori”.

Potrivit directoarei, elevul suspect are un frate geamăn, care e antipodul lui. Poliţistul de sector din Boşcana, Criuleni, Alexandru Coteţ, a spus pentru JURNAL că persoanele suspecte sunt interogate.

12 ani de privaţiune de libertate

Unul dintre ei, cel mai mare, este interogat în izolator, fiind considerat, după mărturii, cel mai vinovat, iar ceilalţi sunt interogaţi în stare de libertate. Suspecții au vârste între 15 şi 21 de ani. Tragedia a avut loc pe 15 ianuarie curent, în jurul orei 10.00, pe un şes din apropierea satului, unde a fost depistat, la scurt timp după tragedie, cadavrul femeii cu semne de moarte violentă. Medicii legiști au stabilit că moartea femeii a survenit din cauza traumelor, aceasta fiind și violată.

În acest caz a fost iniţiată o cauză penală. Conform legislației, persoanele culpabile de comiterea unei asemenea fărădelegi riscă o pedeapsă cu închisoare pentru un termen de până la 12 de ani.