Cronica teatrală // Farmecul discret al  istoriilor [foarte] simple

Piesa autoarei ucrainene Maria Lado cu titlu narativ O istorie foarte simplă e o poveste. Pe convenţiile teatrului se suprapune borangicul basmului. Simplă şi nepretenţioasă, ca o pictură naivă, istoria e redusă la dimensiunea unei parabole, riscând să devină o construcţie tezistă (şi până la un punct este!), cu o motivaţie etică, nu empirică.

Rezumată, istoria are o intrigă elementară. Copiii vecinilor se iubesc, dar – cum se mai întâmplă –, fiind de pe paliere sociale diferite, e o dragoste interzisă şi sunt forţaţi de tatăl fetei să avorteze fătul pe cale să se nască. Istoria se desfăşoară sub privirile nedumerite ale animalelor din ocol, care comentează faptele şi se miră de logica criminală a oamenilor.

Coborâtă de pe piedestalul abstracţiilor, o iubire interzisă este chiar asta: numai nu

flăcăul vecinilor! Motivele luptei dintre ghelfii şi ghibelinii locali pot fi multe, de la învinuirea de furt a orătăniilor dispărute până la aprecierea că vecinul nu-i gospodar, că-i beţiv, sărăntoc etc.

Totul se întâmplă într-un grajd, spaţiu ecumenic al oamenilor şi animalelor. O Arca lui Noe în care, pentru a supravieţui, e nevoie de toleranţă. Un târâm al idilelor arhetipale, al începuturilor mitice. Cu trimitere, aproape directă, la staulul în care s-a născut Isus.

Subiect răsuflat, această „istorie foarte simplă” are ca detaliu inedit „corul antic” al animalelor din ţarc, care comentează faptele oamenilor (o funcţie similară o aveau songurile teatrului brechtian). Scena, în teoria lui George Banu, devine astfel „supravegheată”. Iar istoria devine exemplară, arhetipală, mitică. Pe această carcasă simplistă se construieşte spectacolul, precum opera muzicală pe desenul, de regulă sumar şi schematic, al unui libret.

Personajele sunt multe, iar în unele secvenţe toată distribuţia e prezentă pe scenă. Dar nimeni nu şomează, regia (Petru Vutcărău) schimbând abil doar planurile „lumii animale” şi al „lumii umane”. Spectatorii Teatrului „Eugène Ionesco” sunt, consecutiv, în al treilea plan de prezenţă, mărturisindu-şi preferinţele: cuiva i-a plăcut „erudiţia” umflatului în pene cocoş (Iulian Bubuioc/ Anatol Guzic), care a învăţat de la radio cuvinte savante, precum „integritate teritorială”, „embargo” sau „memorandum”; altuia sobrietatea aristocratică a calului (Ala Menşicov / Maria Anton), cuminţenia filosofică a vacii (Natalia Prodan) sau energetica prietenosului Tărcuş (Tudor Ţurcan/ Radu Canţîr). Dulce-visătoarea scroafă (Galina Lazarenco) e cel mai adorat personaj.

În prim-planul conflictului „uman” ies vecinii, convingători în ipostaza intransigent-ursuzului Laurenţiu Vutcărău şi a bonom-pitorescului Dumitru Mamei; mai previzibili (deh, „personaje pozitive”), plini de viaţă şi hormoni, sunt îndrăgostiţii (Maxim Chiriac/ Artiom Perciun şi Doina Arvat), dar şi feminina/ grijulia/ împăciuitoarea soţie a stăpânului (factorul coagulant al acestei lumi a dispersiei sinucigaşe), în interpretarea Iuliei Bordeianu.

Convertirea unei poveşti simple într-o istorie incitantă e meritul regizorului, deşi atât lui, cât şi actorilor le-aş reproşa excesul de patetism şi de truisme moraliste rectilinii (goana după avere dezumanizează şi aduce nenorociri; „civilizarea”/ îndepărtarea de natura primordială  conduce la drame; renunţarea la vise transformă viaţa în sclavie etc.). Or, o poveste solicită şi detaşare ironică, uneori.

Scena e umplută până la refuz de obiecte adevărate din gospodăria ţărănească. O căruţă, butoaie, oale, instrumente de lucru (furcă, seceră, topor, greblă, cuţit, covată, damigeană, lighean, căldări), fân, ştiuleţi de porumb, ciocleji… Abundent în piese şi auster în sugestii, decorul ar putea să ne sugereze şi o altă interpretare: grajdul (naturalist construit), casă a necuvântătoarelor, este şi mediul natural, unde nu există nimic fals. Iar tot ce-i dincolo de scenă şi ne-am obişnuit să numim „realitate adevărată” sau „lume civilizată” e butaforie. Simulacru pe care l-am inventat şi căruia ne ostenim să-i corespundem chiar şi atunci când e împotriva firii.

The following two tabs change content below.